1 Să-L lăudaţi pe Dumnezeu!
Laudă suflete al meu,
Pe Domnul nostru! Iată, vreau,
2 Laude – Domnului – să-I dau,
Cât voi trăi. Nu căutaţi,
3 Nădejdea să vă aşezaţi
În oamenii aceia cari
Se dovedesc a fi mai mari.
În fiii oamenilor, voi
Să nu nădăjduiţi apoi,
Căci la ei nu e ajutor.
4 Stinsă va fi suflarea lor:
Au să se-ntoarcă în pământ
Şi-ale lor planuri nu mai sânt,
Căci au să piară, negreşit,
În clipa-n care au murit.
5 Ferice de acela care
Va căuta ajutorare
La al lui Iacov Dumnezeu
Şi-n El se-ncrede tot mereu!
6 La început, Dumnezeu Sfântul
A făcut cerul şi pământul.
A mai făcut – de-asemenea –
Marea cu tot ce este-n ea.
A Domnului credincioşie
Are să ţină pe vecie.
7 Cei asupriţi primesc – mereu –
Dreptate, de la Dumnezeu.
Belşug de pâine, El a dat
Şi pe flămânzi i-a săturat.
Domnul îi izbăveşte-apoi,
Pe cei cari sunt prinşi de război.
8 La orbi – vedere – El le-a dat,
Iar pe cei strâmbi i-a îndreptat.
Oamenii cei neprihăniţi,
De către Domnul, sunt iubiţi.
9 Pe cei străini îi ocroteşte,
Pe cei orfani îi sprijineşte
Şi-asemenea, văduvelor
Le dăruieşte ajutor.
Dar îi răstoarnă, ne-ncetat,
Pe cei cari răi s-au arătat.
10 Sioane, al tău Dumnezeu
Împărăţeşte, tot mereu!
De-aceea, voi să căutaţi,
Pe Domnul, să Îl lăudaţi!