1 „Acuma, noi, aceia cari
Ne-am dovedit a fi mai tari,
Suntem datori să încercăm,
Ca slăbiciunea s-o răbdăm,
Celor care-s mai slabi ca noi,
Ca lor să le plăcem apoi,
Nu nouă înşine, vezi bine.
2 De-aceea spun că, orişicine
Va trebui, astfel, să facă,
Încât aproapelui să-i placă
Făcând, atunci, prin a lui fire,
Posibilă a sa zidire.
3 Căci şi Hristos – prin ce-a făcut –
Nu Sie Însuşi Şi-a plăcut,
Ci a făcut precum s-a zis,
Precum e, în Scriptură, scris:
„Ocara ce lovea în Tine,
Iată, căzut-a peste Mine.”
4 Deci, să luăm bine aminte
La ce s-a scris mai înainte,
Căci tot ce-i scris, e pentru noi,
Ca să putem lua, apoi,
Învăţătură, fiecare,
Prin mângâiere şi răbdare
Cari, în Scriptură, le găsim,
Şi astfel, să nădăjduim.
5 Al mângâierii Dumnezeu –
Şi al răbdării – tot mereu,
Să facă să aveţi, în voi,
Unii faţă de alţi-apoi,
Un simţământ venit de sus,
Pildă fiind Hristos Iisus.
6 Căci, împreună – toţi, apoi,
O inimă şi-o gură – voi
Să Îl slăviţi, neîncetat,
Pe Cel cari, pe Hristos, L-a dat,
Pe Dumnezeul Cel de Sus,
Tată al Domnului Iisus.
7 Unii pe alţii, vreau, apoi,
La fel, să vă primiţi şi voi,
Cum v-a primit Hristos, mereu,
Spre lauda lui Dumnezeu.”
8 „Hristos fusese, fraţilor,
Într-adevăr, un slujitor
Pentru tăierea împrejur,
Spre-a dovedi, celor din jur,
Credincioşia Domnului
Şi-a întări cuvântul Lui –
Adică ce-a făgăduit
Părinţilor, necontenit –
9 Ca Neamurile, tot mereu,
Slavă să-I dea, lui Dumnezeu,
Tocmai aşa precum s-a zis
Şi cum e, în Scriptură, scris:
„De-aceea printre Neamuri, eu
Am să Te laud, tot mereu,
Şi voi cânta, pentru-al Tău Nume,
Neîncetat, oriunde-n lume.”
10 De-asemenea, iarăşi s-a zis
Şi, în Scriptură, este scris:
„Voi Neamurilor, hai, veniţi!
Cu-al Său popor, vă veseliţi!”,
11 Sau: „Neamuri! Să Îl lăudaţi
Pe Domnul; slavă să Îi daţi,
Necontenit, Domnului Sfânt,
Orice popor, de pe pământ.”
12 Isaia tot aşa a zis
Şi-n prorocia lui a scris:
„În vremile ce au să vină,
Din Iese, creşte-o Rădăcină,
Ca peste Neamuri să domnească,
Iar ele să nădăjduiască
În al Său Nume, tot mereu.”
13 Vreau, al nădejdii Dumnezeu,
Să toarne bucurii apoi,
Să toarne pacea, peste voi,
Căci ele sunt de trebuinţă
Şi le primiţi doar prin credinţă,
Ca în nădejde, tari să fiţi,
Prin Duhul Sfânt stând, întăriţi!”
14 „Acum – la voi, referitor –
Încredinţat sunt, fraţilor,
Că sunteţi plini de bunătate,
De cunoştinţă şi dreptate,
Încât, în stare, o să fiţi
Ca-n toate să vă sfătuiţi.
15 Totuşi, v-am scris, fără-ndoială,
Pe ici, pe colo – cu-ndrăzneală,
Ca să v-aduc aminte iar,
De-aceste lucruri aşadar,
Doar prin puterea harului
Ce-l am din partea Domnului,
16 Ca printre Neamuri, cum am spus,
Să fiu slujbaş al lui Iisus.
Eu, slujba mea, o împlinesc
Cu scumpătate, şi trudesc,
În Evanghelia Domnului,
Ca Neamurile-n faţa Lui,
Să poată fi jertfa primită
Bine, prin Duhul Sfânt, sfinţită.
17 Acum, pot să mă laud eu,
Că în Hristos – pe Dumnezeu –
Întotdeauna, Îl slujesc.
18 N-aş îndrăzni să pomenesc
Un lucru, ce n-a fost făcut,
Chiar de Hristos, de la-nceput –
Prin mine – spre-a aduce-astfel,
La ascultare, pentru El,
Pe orice Neam, de pe pământ:
Fie prin faptă sau cuvânt,
19 Fie prin semnele făcute,
Ori prin minunile văzute,
Sau poate prin puterea mare,
Pe care Duhul Sfânt o are.
De la Ierusalim plecând,
Prin ţările din jur trecând,
Pân’ la Iliric, am umblat
Şi-am răspândit, neîncetat,
Această Evanghelie care
E-a lui Hristos. Cu-nfrigurare,
20 Necontenit, m-am străduit
Şi, Evanghelia, am vestit,
În locuri, unde, nimenea,
Despre Hristos, ştire, n-avea,
Căci n-am voit ca să zidesc
Pe temelia ce-o găsesc
Pusă, de altul – cum s-a zis,
21 Şi după cum rămas-a scris –
„În locu-n cari nu s-a vorbit
Şi n-a fost propovăduit
Despre Hristos, în locu-acel
Au să asculte toţi, de El.
În vremea care o să vie,
Îl vor vedea şi au să-L ştie.”
22 „Lucrul acesta, ne-ncetat,
Să vin la voi, m-a-mpiedicat.
23 Acuma însă, eu vă zic,
Precum că nu mai am nimic,
Pe-acest meleag, de cari, oprit,
Să mai pot fi şi, negreşit,
De ani de zile, îmi doresc,
Fierbinte, să vă întâlnesc.
24 De-aceea, în nădejdea mea,
Eu cred că pot a vă vedea,
Măcar în treacăt, când apuc
Spre Spania ca să mă duc.
Până acolo, vreau, apoi,
Ca însoţit să fiu, de voi,
Dar nu-nainte să-mplinesc,
Măcar în parte, ce-mi doresc,
Şi-anume, să vă pot vedea,
Ca împreună a şedea.
25 Eu, la Ierusalim, mă duc,
Ca ajutoare să le-aduc,
Acuma, sfinţilor. Aflaţi
26 Precum că toţi ai noştri fraţi,
Din Macedonia – pe care
I-au susţinut, cu mic cu mare,
Cei din Ahaia – au găsit,
Că este foarte potrivit,
Ca să le dea ajutorare,
Săracilor pe care-i are
Ierusalimul, printre sfinţi.
27 Au arătat că sunt cuminţi
Şi bunătate-au dovedit,
Însă aceasta, negreşit,
Luată poate ca să fie –
Faţă de sfinţi – drept datorie.
Căci Neamurile au avut
Parte – aşa cum am văzut –
De binecuvântări cereşti
Ce se vădesc duhovniceşti.
De-aceea zic dar, fraţilor,
Că e de datoria lor,
Să-i sprijine pe sfinţi-acei,
Cu lucruri pământeşti, şi ei.
28 Închei a mea însărcinare,
Ducând aceste daruri, care
Le-am dobândit acum, şi-apoi –
În drum spre Spania – la voi,
O vreme, am să poposesc.
29 Dacă, la voi, am să sosesc,
Am, după-a mea încredinţare,
Deplină binecuvântare,
De la Hristos. Acuma dar,
30 Iată că eu vă îndemn iar –
Pentru al nostru Domn, Iisus,
Şi pentru Duhul Cel de Sus –
Când, rugăciuni, voi înălţaţi,
Lui Dumnezeu, să vă luptaţi,
Cu mine-alături, negreşit,
31 Să scap – să fiu dar, izbăvit,
De răzvrătiţii din Iudeea –
Să-mi împlinesc, după aceea,
Slujba cari pusu-m-a pe drum,
Către Ierusalim, acum,
Spre-a fi, de sfinţi, bine primită.
32 Când treaba fi-va împlinită,
Cu voia Domnului, apoi,
Cu bucurie, vin la voi,
Căci vreau ca să mă răcoresc,
Atunci când am să vă-ntâlnesc.
33 Vreau ca al păcii Dumnezeu,
Să vă-nsoţească, tot mereu,
Acum, în anii care vin,
Şi până la sfârşit! Amin.”