1 „Apoi, un râu, eu am văzut,
Iar apa lui, mi s-a părut
A fi de-o limpezime care,
Numai cristalul o mai are.
Aceasta era apa vie,
Ieşind din jilţul de domnie,
Cari este al lui Dumnezeu,
Precum şi-al Mielului, mereu.
2 În mijlocul pieţei, care,
Cetatea-n interior o are –
Pe malurile ce le-avea
Râul acela – se zărea
Al vieţii pom, dând rod, mereu.
Iar după cum văzut-am eu,
Rodul pe cari l-a dăruit
Al vieţii pom, e felurit,
Pentru că roadele acele,
În număr, doisprezece-s ele.
Pomul acesta minunat,
Lună de lună, rod a dat.
Frunzele lui sunt folosite,
Pentru a fi tămăduite
Neamuri, cu ele. Vă mai zic,
3 Precum că nu va fi nimic
Vrednic să fie blestemat,
În locu-acela, niciodat’.
Mereu, acolo o să fie
Aflat scaunul de domnie,
Pe care şade Dumnezeu
Şi Mielul Său. Astfel, mereu,
De ai Săi robi, va fi slujit.
4 Ei vor vedea, necontenit,
Acea lumină minunată,
Cari, pe-a Lui faţă, e aflată,
Căci scris e-n vecii vecilor,
Numele Său, pe fruntea lor.
5 Noaptea, nicicând, n-o să mai vie,
Iar trebuinţă n-o să fie,
De lampă sau de soare, care
Să-i lumineze-atunci, căci are
Să-i lumineze, tot mereu –
Cu-a Sa lumină – Dumnezeu.
Acolo, au să stăpânească
Şi-n veci au să împărăţească.
6 În urmă, îngeru-a venit
Şi-n felu-acesta mi-a vorbit:
„Toate cuvintele, pe care
Le-auzi, vrednice-s de crezare,
Pentru că toate se vădesc,
Doar adevăruri, că rostesc.
Iar Dumnezeul tuturor –
Al duhului prorocilor –
Iată, aşa precum a zis,
Pe al Său înger l-a trimis
La ai săi robi, ca ei să ştie
Şi astfel, pregătiţi să fie,
Pentru acele lucruri care,
În viitor doar, vor apare.
7 Eu vin curând! Voi să vegheaţi
Ca neştirbite să păstraţi,
Cuvintele din prorocie.
Ferice zic, are să fie
De cel ce le va fi păzit!”
8 Chiar eu – Ioan – am auzit
Şi am văzut ce s-a-ntâmplat.
În urmă, eu m-am aruncat,
Jos, la pământ, în faţa lui,
Să mă închin, îngerului.
9 Dar el mi-a zis: „Să te fereşti,
Aşa ceva, să săvârşeşti!
Un lucru vreau, să îl ştii bine:
Şi eu sunt, slujitor, ca tine,
Ca fraţii tăi, cari prorocesc;
Şi eu, cu voi, astfel păzesc
Toate cuvintele pe care,
Cartea aceasta-n ea, le are.
Să ştii că doar lui Dumnezeu
Trebuie să te-nchini, mereu!”
10 El mi-a mai zis: „Ce-ai auzit,
Nu trebuie pecetluit,
Căci împlinite au să fie
Cuvintele din prorocie,
Curând, iar timpul hărăzit,
Aproape că s-a împlinit.
11 Cine-i nedrept, nedrept să ştie
Şi mai departe, ca să fie.
Cel întinat, facă la fel:
Rămână întinat şi el.
Cel care e neprihănit,
La fel să fie – negreşit –
Şi mai departe, pe pământ.
Acela care este sfânt,
Să se sfinţească şi să fie
Tot sfânt, de-acum, în veşnicie!
12 Eu vin curând! Pricepeţi bine,
Cum că răsplata e cu Mine
Şi că plăti-voi, tuturor,
Aşa cum cer faptele lor!
13 Curând, veni-voi, pe pământ!
Eu, Alfa şi Omega, sânt.
Eu, Începutul sunt numit,
Şi tot Eu sunt chemat Sfârşit.
14 Ferice zic – fără-ndoială –
La toţi cei care straiu-şi spală,
Să aibă drept, la pomul vieţii
Şi-apoi, în zorii dimineţii –
Ai lumii noi şi minunate –
Pe porţi, să intre, în cetate!
15 Afară-s numai vrăjitori,
Câini, ucigaşi, închinători
La idoli, precum şi curvari,
Alăturea de toţi cei cari
Iubesc minciuna şi se-adună,
Ca să trăiască în minciună!
16 Eu sunt Iisus! Iată că Eu
Trimis-am, pe îngerul Meu,
Către Biserici să vorbească
Şi astfel, să adeverească
Aceste lucruri, ce-au să vină.
Sunt, a lui David, Rădăcină,
Sămânţa Lui. Iată, sunt Eu,
Luceafărul care, mereu,
Răsare peste-a lumii faţă,
În fiecare dimineaţă.
17 Şi Duhul şi Mireasa-apoi,
Îmi spun: „Doamne, vino la noi!”
Cei ce aud, apoi şi ei
Să spună „Vino!”. Toţi acei
Care, pe drum, au însetat,
La Mine pot să vină-ndat’.
Cel care, apa vieţi-o vrea,
Să vină-acuma, ca să bea,
Pentru că are a-i fi dată,
Fără să i se ceară plată!
18 Luaţi, acuma, seama, bine!
Mărturisesc, pentru oricine,
Fiindcă vreau, ca să se ştie:
Cuvintele, din prorocie –
Care în carte sunt trecute,
Spre-a vi se face cunoscute –
Dacă le-aude cineva,
Să nu-ndrăznească-apoi, cumva,
S-adauge, ceva, la ele.
Păstraţi cuvintele acele,
Aşa cum fost-au ele zise,
Şi cum au fost, în carte, scrise!
Dacă adaugă ceva,
La ele-n urmă, cineva,
Şi Dumnezeu – la rândul Lui –
Adăuga-va omului,
Toate urgiile prezise,
Care, în carte, au fost scrise.
19 Iar dacă scoate-va ceva,
Din astă carte, cineva,
Şi Dumnezeu – la rândul Lui –
Are să-i scoată omului,
Partea, de la al vieţii pom,
Precum şi dreptu-acelui om,
De la cetatea minunată,
Sfântă, în carte, arătată.”
20 Acela cari adevereşte
Aceste lucruri, le-ntăreşte,
Zicând: „Da, în curând, Eu vin!”
Vino Iisuse-acum! Amin!
21 Nepreţuitul har, de sus,
Al Domnului Hristos Iisus,
Să îl aveţi, cu voi, din plin,
În vecii vecilor! Amin!”