1 Toţi Filistenii s-au unit
Şi o oştire-au pregătit,
Vrând să pornească mai apoi,
Cu Israelul, un război.
Achiş, pe David, l-a chemat,
Şi-n acest fel, a cuvântat:
„Să îţi iei oamenii cu tine,
Căci trebuie să vii cu mine.
Vreau să îmi staţi alăturea,
Să întăriţi oştirea mea.
2 David, în faţă-i, s-a plecat
Şi-apoi astfel a cuvântat:
„Bine-mpărate, fii pe pace,
Căci vei vedea ce poate face
David, umilul rob al tău.”
Când auzi răspunsul său,
Achiş a zis: „David, să ştii
Că păzitor tu ai să fii,
Iar sarcina ce-o vei avea
E să veghezi asupra mea.
3 De mult murise Samuel.
Întreg poporul Israel,
La Rama, la înmormântat,
Chiar în cetatea-n care-a stat.
Saul – din ţară – i-a gonit
Pe toţi cei care s-au vădit
Precum că, morţii, îi chemau,
Şi pe toţi cei care ghiceau.
4 Toţi Filistenii s-au unit
Şi la Sunem au poposit.
Saul, alăturea de el,
A strâns întregul Israel.
Către Ghilboua ei s-au dus
Şi-acolo, tabăra, şi-au pus.
5 Când i-au văzut pe Filisteni,
Saul şi cu ai săi oşteni,
De-ndată, s-au înspăimântat
Şi inima le-a tremurat.
6 Saul, în faţa Domnului
S-a dus să ceară sfatul Lui.
Dar Domnul nu l-a ascultat
Şi nici răspunsuri nu i-a dat.
Prin vise, El nu i-a vorbit,
Nici prin Urim nu l-a vestit,
Nici prin proroci nu l-a-nştiinţat.
7 Saul, atunci, a cuvântat:
„Hei, slujitori! Grabnic plecaţi
Şi o femeie-mi căutaţi,
Care să ştie-n astă vreme,
Duhuri de morţi, ca să îmi cheme,
Căci vreau să-ntreb ce pot să fac.”
Ei au făcut pe al său plac,
Şi-au zis către-mpăratul lor:
„Iată-mpărate, în En-Dor,
Se află o femeie care
O astfel de putere are,
Încât ea poate-n orice vreme,
Pe morţi, la ea, ca să îi cheme.”
8 Saul, de haine, s-a schimbat
Şi cu doi oameni a plecat
Să o găsească, negreşit.
Noaptea – la ea – ei au sosit,
Iar Saul i-a vorbit, de-ndat’:
„Nu te speria! Eu am aflat,
Că poţi să chemi, în orice vreme,
Morţii, la tine. Nu te teme,
Căci nu ai să păţeşti nimic!
Să-mi chemi numai, pe cine-ţi zic,
Ca să ne spună tuturor,
Ce o să fie-n viitor!”
9 Femeia zise: „Nu ştii oare,
Ce s-a-ntâmplat cu toţi cei care
Puteau, cu morţii, să vorbească,
Sau viitorul să-l ghicească?
Nu ştii că Saul i-a gonit
Din ţară şi i-a nimicit?
De ce, acuma, îmi întinzi
O cursă, vrând ca să mă prinzi?”
10 Saul, pe Domnul, a jurat,
Spunându-i: „Cu adevărat,
Viu este Domnul Dumnezeu,
Că nici un rău n-am să-ţi fac eu!”
11 Femeia zise: „Dar pe cine
Vrei ca să-l chem, acum, la tine?”
„Vreau să mi-l scoli pe Samuel,
Să-l chemi aici!” – răspunse el.
12 Pe Samuel, când l-a văzut,
Femeia-ndată s-a temut
Şi-nspăimântată a ţipat,
Zicând: „De ce m-ai înşelat?
Căci tu eşti Saul, negreşit!”
13 Saul, atunci, a glăsuit:
„Fii fără teamă, eu îţi zic,
Căci nu ai să păţeşti nimic!
Dar spune-mi iute, ce-ai văzut?”
„În faţa mea, a apărut” –
Zise femeia – „o fiinţă,
Care – după a mea ştiinţă –
Dumnezeiască se arată
Şi din pământ se-nalţă, iată.”
14 „Cum e la chip?” – a întrebat
Saul atunci. Ea zise-ndat’:
„Bătrân e cel ce se trezeşte.
O pânză, trupu-i, înveleşte.
Da. Are-o mantie pe el.”
Saul, ştiind că-i Samuel,
Îndată, faţa şi-a plecat
Şi înainte-i s-a-nchinat.
15 „De ce mă tulburaţi dar, voi?”–
Îi zise Samuel apoi.
Saul răspunse, de îndat’:
„Iată, sunt tare strâmtorat!
Vin Filistenii peste noi,
Şi va începe-un nou război.
Ce pot să fac, acuma, eu?
L-am întrebat pe Dumnezeu,
Dar El, răspunsuri, nu mi-a dat,
Pentru că s-a îndepărtat
De mine-n acest ultim ceas,
Şi iată, singur, am rămas.
Domnul, de mine, S-a ascuns:
Nici prin proroci nu mi-a răspuns,
Şi nici prin vise. Disperat,
Pe tine-atuncea te-am chemat –
Căci altă cale n-am văzut –
Ca să mă-nveţi ce-i de făcut.”
16 Când Samuel l-a auzit,
În felu-acesta i-a vorbit:
„De ce vii să mă-ntrebi, pe mine,
Când Domnul nu mai e cu Tine,
Şi-acuma e vrăjmaşul tău?
17 El face după planul Său,
Pe care, eu ţi l-am vestit,
Aşa precum mi-a poruncit.
Împărăţia, ştii pre bine
Că El a rupt-o de la tine
Şi altuia a dăruit-o:
David e cel ce a primit-o.
18 N-ai ascultat de Dumnezeu –
Precum te-am îndemnat, mereu –
Şi pe-Amalec nu l-ai făcut
Să simtă – cum El ţi-a cerut –
Asprimea mâinii Domnului.
N-ai ascultat de glasul Lui
Şi de aceea – astăzi – El
Îţi face ţie-n acest fel.
19 În mâna Filistenilor,
Dat ai să fii, cu-al tău popor.
Mâine – şi tu şi ai tăi fii –
Cu mine o să fiţi – să ştii –
Iar Domnul, pe ai tăi oşteni,
Pradă-i va da, la Filisteni.”
20 Îndată, Saul s-a-ngrozit
Şi la pământ s-a prăbuşit.
De-o zi şi-o noapte n-a mâncat
Şi-astfel, puterea i-a secat.
21 Femeia merse-n faţa lui
Şi-i zise împăratului:
„Iată că eu te-am ascultat
Şi am făcut ce m-ai rugat.
Chiar viaţa mi-am primejduit,
Făcând precum mi-ai poruncit.
22 Acuma dar, ia seama bine,
Şi-ascultă-mă şi tu, pe mine.
Lasă-mă-ngrabă să mă duc,
Puţină pâine să-ţi aduc.
Putere ai să prinzi acum,
Ca să porneşti, din nou, la drum.”
23 Dar Saul s-a împotrivit:
„N-am să mănânc”, el a rostit
Cu hotărâre, însă ea –
Şi slugile asemenea –
Au stăruit necontenit,
Până când el s-a învoit.
De la pământ, s-a ridicat
Şi-apoi, pe pat, s-a aşezat.
24 Femeia, un viţel, avea.
În mare grabă, merse ea,
Luă viţelul, l-a tăiat
Şi-apoi făină-a frământat.
Azimi a copt, iar la sfârşit,
25 Tot ceea ce a pregătit,
A dus la Saul. El a stat –
Cu ai săi oameni – şi-a mâncat.
Apoi, în noaptea ‘ceea chiar,
În tabără s-a întors iar.