1 David şi cei ce-l însoţeau,
Înspre Ţiclag se îndreptau.
Pe drum, trei zile au făcut;
Când au ajuns, ei au văzut
Că-n miazăzi au năvălit
Amaleciţii şi-au lovit
Ţiclagu-n cale, pustiind
Tot ce-ntâlneau şi nimicind.
Ţiclagului, ei, foc, i-au dat
2 Şi prinşi, în urmă, au luat
Femeile ce le-au găsit,
Care-n Ţiclag au locuit.
Când în Ţiclag s-au pogorât,
Pe nimenea n-au omorât,
Ci doar cetăţii, foc, i-au dat,
Au luat totul şi-au plecat.
3 David şi-ai săi, când au ajuns
Şi când, în grabă, au pătruns
În a Ţiclagului cetate
Şi au văzut cum că furate
Au fost toate-ale lor soţii –
Precum şi toţi ai lor copii –
4 În hohote au izbucnit
Cu toţii şi s-au tânguit.
5 Două soţii, David avea:
Ahinoam i se numea
Prima, fiind din Izreel.
A doua fost-a din Carmel.
Abigail era chemată,
Fiind, de la Nabal, luată.
Astfel, femeile acele,
Răpite-au fost atunci, şi ele.
6 David era-n mare strâmtoare,
Căci toţi voiau să îl omoare
Cu pietre, căci erau mâhniţi,
Furioşi şi-n contra lui porniţi,
Pentru tot ce s-a întâmplat.
Dar David s-a îmbărbătat
Şi s-a-ncrezut în Dumnezeu,
Care l-a sprijinit, mereu.
7 Pe-Abiatar – preotul care,
Pe-Ahimelec, părinte-l are –
La sine-ndată, l-a chemat
Şi-n acest fel, a cuvântat:
„Adu-mi efodul!” El s-a dus
După efod şi l-a adus.
8 David, în faţa Domnului,
Merse, să ceară sfatul Lui:
„Ce să fac, oare? Să pornesc,
Pe-Amaleciţi, să-i urmăresc?
Pot oare, ca să plec acum?
Am să-i ajung, oare, pe drum?”
Domnul a zis: „Poţi să porneşti
Şi poţi ca să îi urmăreşti.
Îi vei ajunge, negreşit,
Şi totul fi-va izbăvit.”
9 David, atunci, şi-a adunat
Toţi oamenii şi a plecat.
Aceia care-l însoţeau,
La şase sute se vădeau.
Astfel, ajunse ceata lor,
Pân’ la pârâul zis Besor.
Acolo, ei s-au aşezat
Cu tabăra şi-au aşteptat
Să vină cei întârziaţi,
Care, pe drum, erau aflaţi.
După ce toţi s-au adunat,
10 David în tabără-a lăsat
Pe două sute dintre ei,
Pentru că oamenii acei,
Prea obosiţi, se dovedeau,
Iar mai departe, nu puteau
Atunci, a merge, negreşit.
Cu ceilalţi însă, a pornit
După Amaleciţi, de-ndată.
Cei ce erau cu el, în ceată –
Care, la drum, îl însoţeau –
La patru sute se vădeau.
De apele Besorului,
David şi toată ceata lui
Trecură-n grabă. Pe-un tăpşean,
11 Au întâlnit un Egiptean.
Oamenii care l-au aflat,
La David, l-au înfăţişat.
David, atunci când l-a zărit,
A înţeles că-i ostenit,
Că e flămând şi însetat.
Cu pâine, el l-a îmbiat,
A poruncit, apă, să-i dea,
12 Şi i-a mai dat, de-asemenea,
O legătură de smochine
Şi de stafide, de la sine.
După ce omul a mâncat,
Puteri a prins şi s-a-ntremat,
Căci au trecut trei zile-n care
Nimic, n-avuse, de mâncare.
13 David, în urmă, i-a vorbit:
„Spune-mi, de unde eşti venit?”
El a răspuns: „Sunt un băiat
Cari, din Egipt, este plecat.
Muncesc la un Amalecit.
Stăpânul meu m-a părăsit
Acum trei zile, căci eram
Bolnav şi-abia mă mai mişcam.
14 Spre miazăzi, am năvălit,
În partea-n care-a locuit
Poporul Cheretiţilor.
Cu oastea-Amaleciţilor,
Prin Iuda, noi am mai trecut –
Pe lângă-al lui Caleb ţinut –
Şi în Ţiclag am năvălit,
Pe care l-am şi pustiit.”
15 David l-a întrebat apoi:
„Vrei să ne duci, acum, pe noi,
La oastea de Amaleciţi?”
„Dacă-ndurare-mi dăruiţi” –
Răspunse el – „mă învoiesc
Şi am să vă călăuzesc.
Jură-mi acuma, te rog eu,
Pe Numele lui Dumnezeu,
Că n-ai să mă ucizi apoi
Şi nici nu mă vei da-napoi,
În mâinile stăpânului
Ce îl aveam, ca rob al lui.”
16 David, atunci, s-a învoit,
Iar tânărul i-a însoţit,
Ducându-i la Amaleciţi.
Aceştia fost-au risipiţi
În tot ţinutul. Chefuiau
Şi bucuroşi se arătau,
Pe urma prăzii dobândite
Din jafurile săvârşite
În ţara Filistenilor
Şi-n a lui Iuda. Oastea lor,
Acum, o grijă doar, avea:
Aceea de-a mânca şi-a bea.
17 David, în zori, a năvălit
Şi până-n seară i-a zdrobit.
Doar patru sute au scăpat
Căci, pe cămile, s-au urcat
Şi-n mare grabă au fugit.
David nu i-a mai urmărit
18 Căci, înapoi, el a luat
Tot ceea ce le-a fost furat.
În felu-acesta, a putut
Ca soaţele ce le-a avut,
Să şi le ieie, înapoi.
19 Toţi au văzut, miraţi, apoi,
Cum că nimic nu le-a lipsit,
Din ceea ce le-a fost răpit.
Nevestele, toate erau,
Cu pruncii pe care-i aveau.
20 Au mai luat cirezi de boi
Şi toate turmele de oi,
Iar cei cari turmele mânau,
Mergeau în faţă şi strigau:
„Prada aceasta, toată – iată –
De către David e luată!”
21 În urmă, David a sosit,
La oamenii cari s-au oprit,
La apele Besorului,
Căci două sute dintre-ai lui,
Prea obosiţi, s-au dovedit
Şi-n luptă nu l-au însoţit.
Ei s-au grăbit – care, de care –
Să-i iasă în întâmpinare.
David, când s-au apropiat,
De sănătate, i-a-ntrebat.
22 Dintre cei ce l-au însoţit
În luptă, unii s-au vădit
Răuvoitori şi au strigat:
„Oameni-aceştia n-au luptat,
Pentru că nu au fost cu noi.
Astfel, din prada de război,
Nimica, nu le datorăm.
Trebuie numai să-i lăsăm,
Nevestele, să şi le ia –
Copiii de asemenea –
Şi-apoi, să plece, unde vor!”
23 Dar David zise: „Fraţilor!
Să nu-ndrăznească cineva,
Să făptuiască-aşa ceva!
Căci Dumnezeu ne-a dăruit
Prada şi tot El ne-a păzit.
Pe cei care ne-au atacat,
În mâna noastră, i-a lăsat.
24 Şi cine credeţi, mai apoi,
Că vă va asculta pe voi?
Aceeaşi parte, vor avea
Ce-i ce-au luptat, şi-asemenea,
Cei care nu ne-au însoţit,
Căci lucrurile ne-au păzit.”
25 Şi astăzi, se face la fel,
În orice loc, în Israel.
O lege şi un obicei,
E acest lucru, la Evrei.
26 Când, la Ţiclag, ei au sosit,
David găsi că-i potrivit
Să dea apoi, din prada lor –
O parte – şi bătrânilor
Din Iuda şi, de-asemenea,
Prietenilor ce-i avea.
Îndată, daruri, a trimis,
Iar cei care le-au dus, au zis:
„Acesta este darul meu,
Pe care, vouă, vi-l dau eu,
Din prada ce am dobândit
Atuncea când m-am războit
Cu toţi vrăjmaşii cei pe care
Al nostru Dumnezeu îi are!”
27 Daruri, el a trimis, astfel,
Celor ce fost-au la Betel
Şi la Iatir şi la Ramot,
28 La Eştemoa şi Sifmot;
La Aroer, trimise-apoi,
Parte, din prada de război.
29 De-asemeni, daruri au primit
Cei ce-n Racal au locuit.
A mai trimis şi la Cheniţi,
Precum şi la Ierahmeliţi;
30 Cei cari, în Cor-Aşan erau,
Cei care-n Horma se aflau,
Cei ce-n Atac au locuit,
De-asemeni, daruri, au primit.
31 Cei din Hebron primiră-apoi,
Parte, din prada de război.
Pe orişiunde a trecut
David cu-ai săi, parte-a făcut,
La toţi, din pradă – negreşit –
Fiind astfel, de toţi, iubit.