1 «Aşa dar, o! Iov, ascultă, rogu-te, vorbele mele şi pune-ţi în urechi toate câte îţi voi spune.
2 Iată, deschis-am gura mea şi limba mea grăieşte:
3 Inima mea va grăi iar şi iar cuvintele ştiinţei, buzele mele se vor rosti cu limpezime.
4 Duhul lui Dumnezeu m’a zidit şi suflarea Celui Atotputernic mi-a dăruit viaţă.
5 Dacă poţi, dă-mi răspuns, desfăşură-ţi puterea în faţa mea; ţine-mi piept!
6 Iată, preţuesc cât şi tine în ochii lui Dumnezeu: frământat din lut am fost şi eu.
7 Deci frică din parte-mi să nu te înfricoşeze şi mâna mea asupră-ţi grea nu va fi!
8 Tu ai spus aşa în auzul meu şi sunetul cuvintelor tale l-am auzit:
9 «Sunt curat, fără păcat! Nepătat sunt eu şi n’am săvârşit nici o fărădelege!
10 Şi iată că Dumnezeu îmi căută prilej de gâlceava şi mă socoteşte drept vrăjmaş al său;
11 Pune picioarele mele în butuc şi pândeşte toţi paşii mei.»
12 Aici îţi răspund că n’ai dreptate, pentru că Dumnezeu este mai mare decât omul!
13 De ce te-ai supărat pe Dumnezeu? Că nu dă socoteală de toate faptele sale?
14 Dumnezeu vorbeşte o dată şi chiar de două ori, dar omul nu bagă de seamă:
15 În vis, în vedenie de noapte, când somnul greu cade peste oameni şi dorm în patul lor,
16 Atunci el deschide urechea muritorilor şi-i înfricoşează cu arătări,
17 Ca să întoarcă pe om de la fapta rea şi să nimicească din el trufia,
18 Să-i mântuiască sufletul de pogorîrea în Şeol şi de prăbuşirea în sabie să ferească viaţa lui.
19 El îl dăscăleşte cu durerile zăcerii la pat şi cu frământarea neîncetată a oaselor;
20 Şi atunci viaţa omului se scârbeşte de mâncare şi sufletul său de bucatele cele mai poftitoare;
21 Carnea sa se topeşte de n’o mai vezi şi oasele sale, nevăzute până aci, ies prin piele;
22 Iar sufletul său se apropie de prăpastie şi viaţa sa de împărăţia morţilor.
23 Atunci, dacă este lângă el un înger, un tâlmaci dintr’o mie, să-i lămurească omului care este canonul lui,
24 Şi care să se îndure de el şi să zică Domnului: «Izbăveşte-l de pogorârea în Şeol! Am găsit eu ispaşă pentru viaţa lui!»
25 Trupul său înfloreşte mai mult decât în tinereţe şi se întoarce spre zilele când era în putere.
26 El se roagă acum lui Dumnezeu, şi Dumnezeu i se arată milostiv şi vede cu bucurie mare faţa Domnului şi fericirea sa i-o dă înapoi;
27 El cântă în faţa oamenilor şi spune în gura mare: «Păcătuit-am şi-am strâmbat dreptatea! Dar Dumnezeu nu s’a potrivit fărădelegii mele!
28 El a izbăvit sufletul meu de pogorîrea în Şeol şi viaţa mea se bucură văzând lumina!»
29 Iată, toate acestea le face Dumnezeu, de două ori şi de trei ori, cu omul,
30 Ca să mântuiască sufletul său din stricăciune şi să-l lumineze cu lumina celor vii.
31 Ia aminte, Iov, dă-mi ascultare! Taci, că eu am să vorbesc!
32 Dacă ai ceva de spus, spune-mi! Vorbeşte! Sunt bucuros să ascult dezvinovăţirea ta!
33 Iar de nu, ascultă-mă tu! Taci şi te voi învăţa ce este înţelepciunea!»