1 Şi în vremea aceea asemenea cuvinte ajunseră la urechea Iuditei, fiica lui Merari, fiul lui Ox, fiul lui Iosif, fiul lui Uziel, fiul lui Hilchia, fiul lui Anania, fiul lui Ghedeon, fiul lui Ra-fain, fiul lui Ahitub, fiul lui Ilie, fiul lui Hilchia, fiul lui Eliab, fiul lui Natanail, fiul lui Şelumiel, fiul lui Ţurişadai, fiul lui Israil.
2 Şi bărbatul ei, Manase, om din seminţia şi din neamul ei, murise pe vremea seceratului orzului.
3 Pe când stătea pe câmp şi lua seama la legătorii de snopi, un vânt arzător îl păli în cap şi el căzu la pat şi muri în oraşul său Betulia, şi-l îngropară lângă părinţii lui în ţarina dintre Dotan şi Belmaim.
4 Şi Iudita rămăsese văduvă în casa ei de trei ani şi patru luni,
5 Şi ea îşi făcuse o colibă pe acoperişul casei şi umbla încinsă cu sac împrejurul coapselor sale şi purta hainele văduviei sale,
6 Şi postea în toate zilele văduviei sale, afară de ajunul Sâmbetelor şi de Sâmbete, afară de ajunul lunilor noi şi de lunile noi, afară de praznice şi de zilele de veselie ale neamului lui Israil.
7 Şi era frumoasă la stat şi fermecătoare la chip. Şi Manase îi lăsase aur şi argint, robi şi roabe, vite şi ţarini, pe care ea acum le stăpânea.
8 Şi nu ar fi îndrăznit nimeni să-i spună vre-o vorbă rea, fiindcă ea era osebit de cucernică.
9 Şi ea auzi vorbele cele rele ale norodului împotriva căpeteniilor, fiindcă din pricina lipsei de apă îşi pierduse cumpătul. Aşijderea Iudita auzi şi cuvintele lui Ozias pe care le grăise norodului şi cum jurase el că după cinci zile va închina oraşul în mâna Asirienilor.
10 Deci ea trimise pe roaba ei pe care o pusese mai mare peste toată averea ei, ca să cheme la ea pe Ozias, pe Habris şi pe Harmis, bătrânii oraşului.
11 Şi după ce ei sosiră la ea, ea le grăi: «Ascultaţi încoace la mine, voi căpetenii ale locuitorilor Betuliei! Căci nu este drept cuvântul pe care îl grăirăţi în faţa poporului, când vă jurarăţi pe Dumnezeu şi făgăduirăţi să închinaţi duşmanului oraşul în timp de cinci zile, dacă până atunci Domnul nu va veni în ajutorul vostru.
12 Şi acum cine sunteţi voi, cei ce ispitiţi pe Dumnezeu în ziua de azi şi care în locul lui Dumnezeu staţi printre oameni?
13 Într’acest chip voi ispitiţi pe Domnul, dar în veac de veac nu veţi cunoaşte nimic,
14 Căci dacă adâncimii inimii omului voi nu-i puteţi da de fund şi nici nu puteţi să cuprindeţi şirul cugetării ei, cum vreţi voi oare să cercetaţi pe Dumnezeu, care a făcut toate acestea, şi să cunoaşteţi mintea lui şi să înţelegeţi gândurile lui? Niciodată, fraţilor! Nu întărâtaţi pe Domnul Dumnezeul vostru!
15 Fiindcă dacă în timp de cinci zile el nu voieşte să ne ajute, el are putere să ne ocrotească orişicând vrea, sau să ne prăpădească în faţa vrăjmaşilor noştri.
16 Nu căutaţi să scoateţi cu sila sfaturile Domnului Dumnezeului nostru, căci Dumnezeu nu poate fi ameninţat ca un om şi nici ca un pământean nu şovăeşte în ţelul său.
17 De aceea să aşteptăm ajutorul său şi să strigăm pentru mântuirea noastră, şi el va asculta glasul nostru, dacă are îndurare către el
18 Căci nu se află nici unul în neamul nostru şi în ziua de astăzi nu este nici seminţie, nici familie, nici popor, nici cetate care să se închine la idoli făcuţi de mână omenească, după cum era înainte vreme,
19 Din care pricină părinţii noştri fură trecuţi prin ascuţişul săbiei şi jefuiţi, ori suferiră o mare înfrângere înaintea vrăjmaşilor noştri.
20 Noi nu cunoaştem alt Dumnezeu afară de el, pentru aceasta noi nădăjduim că nu ne va trece cu vederea nici pe noi şi nici pe unul din neamul nostru.
21 Căci dacă oraşul nostru va fi cuprins, cuprinsă va fi toată Iudeea, iar templul nostru va fi prădat şi, pentru pângărirea lui, Domnul ne va cere socoteală,
22 Iar uciderea fraţilor noştri şi robirea ţării, pustiirea moştenirii noastre o va întoarce în capul nostru, în mijlocul păgânilor unde vom fi robi, şi vom ajunge de batjocură şi de ocară în faţa celor ce ne vor stăpâni pe noi;
23 Fiindcă robia noastră, Domnul nu o va îndrepta spre bine, ci Domnul Dumnezeul nostru o va preface în ocară.
24 Şi acum, fraţilor, să arătăm fraţilor noştri că viaţa noastră atârnă de noi şi sfânta sfintelor şi templul şi altarul se reazimă pe noi.
25 Pentru toate acestea să mulţumim Domnului Dumnezeului nostru care ne încearcă pe noi întocmai ca, şi pe strămoşii noştri.
26 Aduceţi-vă aminte câte a făcut cu Avraam şi de câte ori l-a încercat pe Isaac şi câte a întâmpinat Iacob în Mesopotamia, pe când păştea turmele unchiului său Laban.
27 Căci precum el i-a ispitit pe aceia pentru încercarea inimii lor, tot aşa ne-a încercat şi pe noi, dar nu ne-a pedepsit, ci Domnul pedepseşte pe cei care se apropie de el, spre învăţătură.»
28 Apoi Ozias zise către ea: «Toate câte le grăişi, le grăişi cu inimă bună, şi nimeni nu poate să se împotrivească cuvintelor tale,
29 Căci nu de astăzi înţelepciunea ta este cunoscută, ci de la începutul vieţii tale tot norodul mărturiseşte iscusinţa ta şi cât de cuminţi sunt gândurile inimii tale.
30 Ci norodul tare se chinueşte de sete şi el ne-a silit pe noi să facem precum am făgăduit şi ne-a supus la jurământ, pe care noi nu vom putea să-l călcăm.
31 Şi acum roagă-te pentru noi, fiindcă eşti femeie temătoare de Dumnezeu, ca Domnul să ne trimită ploaie, ca să se umple cisternele noastre şi să nu ne mai chinuim!»
32 Dar Iudita le răspunse aşa: «Ascultaţi-mă! Vreau să săvârşesc o faptă care să rămână în neam de neam în mintea feciorilor neamului nostru.
33 În noaptea aceasta staţi la poarta cetăţii şi eu voi ieşi cu roaba mea şi în zilele pe care voi le-aţi făgăduit că veţi închina cetatea în mâna vrăjmaşilor noştri, Domnul va scăpa cetatea prin mâna mea.
34 Voi însă nu căutaţi să pătrundeţi cu mintea fapta mea,căci eu nu vă voi spune nimic până nu voi împlini ceea ce vreau să fac.»
35 Atunci Ozias şi căpeteniile ziseră către ea: «Mergi în pace, şi Domnul Dumnezeu să fie cu tine, ca să ne răzbune de vrăjmaşii noştri!»
36 Şi îndată ieşiră din colibă şi plecară pe la casele lor.