1 În ora aceea, au venit ucenicii la Iisus şi i-au zis: Cine oare este mai mare în împărăţia cerurilor?
2 Atunci Iisus a chemat la sine un prunc, l-a pus pe el în mijlocul lor,
3 Şi le-a zis: Adevăr grăiesc vouă: de nu vă veţi întoarce ca să fiţi ca pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor.
4 Deci, cel ce se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este mai mare în împărăţia cerurilor.
5 Şi cine va primi un prunc ca acesta în numele meu, pe mine mă primeşte.
6 Iar cine va sminti pe unul dintr’aceştia micii, care cred în mine, mai bine ar fi de el să-i atârne cineva de gât o piatră de moară şi să-l afunde în adâncul mării.
7 Vai lumii, din pricina smintelilor, că smintelile trebue să vină; dar vai omului aceluia prin care vine sminteala!
8 Iar dacă mâna ta sau piciorul tău te sminteşte, taie-l şi aruncă-l de la tine, că mai bine este pentru tine să intri în viaţă ciung sau şchiop, decât având amândouă mâinile sau amândouă picioarele, să fii aruncat în focul cel veşnic.
9 Şi dacă ochiul tău te sminteşte, scoate-l şi aruncă-l de la tine, că mai bine este pentru tine să intri în viaţă cu un singur ochi, decât având amândoi ochii să fii aruncat în Gheena focului.
10 Vedeţi să nu dispreţuiţi pe vre-unul din aceştia micii, că zic vouă: îngerii lor, în ceruri, pururea văd faţa Tatălui meu, carele este în ceruri.
11 Căci Fiul omului a venit ca să mântuiască pe cel pierdut.
12 Ce vi se pare? Dacă are un om o sută de oi şi se rătăceşte una dintre ele, nu e aşa că lăsând în munţi pe cele nouăzeci şi nouă se duce şi caută pe cea rătăcită?
13 Şi dacă se întâmplă s’o găsească, adevăr grăiesc vouă că se bucură de ea mai mult decât de cele nouăzeci şi nouă ce nu s’au rătăcit.
14 Astfel nu este vrere, înaintea Tatălui vostru, celui din ceruri, ca să piară vre-unul dintr’aceştia micii.
15 De-ţi va greşi ţie fratele tău, mergi, mustră-l pe el între tine şi el singur. Şi de te va asculta, ai câştigat pe fratele tău.
16 Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, ca din gura a doi martori sau trei să se statornicească orice cuvânt.
17 Şi de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii, iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş.
18 Adevăr grăiesc vouă: oricâte veţi lega pe pământ vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi deslega pe pământ vor fi deslegate şi în cer.
19 Iarăşi grăiesc vouă că dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ în privinţa unui lucru pe care îl vor cere, se va da lor de către Tatăl meu, carele este în ceruri.
20 Că unde sunt doi sau trei, adunaţi întru numele meu, acolo sunt şi eu în mijlocul lor.
21 Atunci a venit la el Petru şi i-a zis: Doamne, de câte ori va greşi faţă de mine fratele meu şi eu ierta-voi lui? Oare până de şapte ori?
22 Îi răspunde Iisus: Nu zic ţie până de şapte ori, ci până de şaptezeci de ori câte şapte.
23 De aceea, asemenea este împărăţia cerurilor cu un împărat care a voit să facă socoteală cu servitorii săi.
24 Şi începând să facă socoteală, au adus la el pe un datornic cu zece mii de talanţi.
25 Ci neavând el cu ce să plătească, domnul său porunci să-l vânză pe el şi pe femeia lui, pe copii şi tot avutul lui, ca să se plătească de datorie.
26 Atunci sluga aceea căzând în genunchi i se închină lui şi-i zise: Doamne, îngădueşte-mă şi-ţi voi plăti ţie tot.
27 Iar domnul slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul şi i-a iertat şi datoria.
28 Dar când sluga aceea ieşi de acolo, găsi pe unul dintre cei ce slujeau cu el şi care îi datora o sută de dinari. Şi punând mâna pe el îl strângea de gât şi-i zicea: Plăteşte-mi, dacă eşti dator.
29 Atunci cel slugă ca şi el căzând în genunchi îl ruga şi zicea: Îngădueşte-mă şi îţi voi plăti.
30 El însă nu voia, ci mergând l-a aruncat în închisoare, până ce va plăti datoria.
31 Atunci soţii lui de slujbă văzând cele petrecute s’au întristat foarte, şi venind au spus stăpânului toate cele ce s’au făcut.
32 Atunci chemându-l pe el domnul său îi zise: Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat-o, fiindcă m’ai rugat.
33 Nu se cădea oare ca şi tu să ai milă de soţul tău, precum şi eu am avut milă de tine?
34 Şi mâniindu-se domnul lui, l-a dat pe mâna călăilor, până ce va plăti toată datoria.
35 Tot aşa şi Tatăl meu cel ceresc vă va face vouă, dacă nu veţi ierta, fiecare fratelui său, din toată inima.