142
Cu vocea mea am strigat către DOMNUL; cu vocea mea mi-am făcut cererea către DOMNUL.
Mi-am vărsat plângerea înaintea lui; am arătat înaintea lui tulburarea mea.
Când duhul meu a fost copleşit înăuntrul meu, atunci ai cunoscut cărarea mea. În calea pe care am umblat, ei au pus pe ascuns o capcană pentru mine.
M-am uitat la dreapta mea şi am privit, dar nu a fost niciun om care să mă cunoască, mi-a lipsit locul de scăpare; nimeni nu s-a îngrijit de sufletul meu.
Am strigat către tine, DOAMNE, am spus: Tu eşti locul meu de scăpare şi partea mea în ţara celor vii.
Dă atenţie strigătului meu, pentru că am fost foarte înjosit, eliberează-mă de persecutorii mei, căci sunt mai puternici decât mine.
Scoate sufletul meu din închisoare, ca să laud numele tău, cei drepţi mă vor înconjura, căci îmi vei face mult bine.