1 În timp ce Petru şi Ioan vorbeau mulţimii de oameni, în mod surprinzător au apărut saducheii însoţiţi de comandantul gărzii templului, 2 manifestând o mare ostilitate faţă de ei, pentru că îi învăţau pe oameni despre Isus şi despre înviere. 3 I-au arestat şi i-au dus în închisoare până a doua zi; pentru că se înserase. 4 Dar mulţi dintre cei care auziseră acele cuvinte, au crezut; şi numărul bărbaţilor credincioşi a ajuns astfel la aproximativ cinci mii. 5 A doua zi, conducătorii poporului (evreu) şi învăţătorii legii mozaice, au făcut un consiliu în Ierusalim. 6 Acolo au mai fost prezenţi: marele preot numit Ana, Caiafa, Ioan, Alexandru şi toţi ceilalţi care proveneau din familii de mari preoţi. 7 I-au adus pe Petru şi pe Ioan între ei şi i-au întrebat: „Cu ce aprobare sau în numele cui aţi făcut acest lucru?” 8 Atunci Petru, fiind plin de Spiritul Sfânt, le-a zis: „Lideri ai poporului şi conducători ai Israelului! 9 Constatăm că suntem interogaţi pentru o binefacere de care a beneficiat un om bolnav şi doriţi să aflaţi cum a fost vindecat. 10 În consecinţă, vom face o declaraţie pe care ar fi bine să o audă toţi oamenii din Israel: acest om se prezintă în faţa voastră complet sănătos în numele lui Isus Cristos din Nazaret, pe care voi L-aţi crucificat, dar pe care Dumnezeu L-a înviat! 11 Voi L-aţi abandonat exact cum au făcut constructorii cu acea piatră care (până la urmă) a ajuns să fie pusă în locul în care se unesc zidurile. 12 Salvarea nu este posibilă decât în numele Lui; pentru că nu li s-a dat oamenilor niciun alt nume în care să o poată obţine!” 13 Remarcând curajul lui Petru şi al lui Ioan, liderii religioşi au fost surprinşi să constate că ei erau totuşi oameni simpli care nu absolviseră şcoli remarcabile; şi atunci au înţeles că fuseseră cu Isus. 14 Dar pentru că îl vedeau lângă ei pe omul care fusese vindecat, nu puteau contesta nimic. 15 Doar le-au ordonat să iasă din Sinedriu şi apoi au făcut o şedinţă. 16 În cadrul ei, au zis: „Ce decizie vom lua cu privire la aceşti oameni? Am aflat că toţi locuitorii Ierusalimului ştiu despre această minune evidentă pe care nu o putem contesta. 17 Totuşi, ca să nu se răspândească această informaţie mai departe între ceilalţi oameni, să îi ameninţăm şi să le ordonăm ca în viitor să nu mai vorbească nimănui evocând acest nume.” 18 După ce i-au chemat (între ei), le-au interzis să mai vorbească şi să mai înveţe în vreun fel pe oameni în numele lui Isus. 19 Răspunsul lui Petru şi al lui Ioan a fost acesta: „Gândiţi-vă dacă procedaţi corect înaintea lui Dumnezeu când ne pretindeţi să ascultăm mai mult de voi decât de El! 20 Noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut şi despre ce am auzit!” 21 I-au ameninţat din nou şi i-au lăsat să plece, pentru că nu ştiau cum să îi pedepsească; iar mulţimea de oameni glorifica pe Dumnezeu pentru ce se întâmplase. 22 Omul care fusese vindecat prin această minune, avea mai mult de patruzeci de ani. 23 După ce au fost eliberaţi, ei s-au dus la grupul lor şi le-au relatat tot ce le spuseseră liderii preoţilor şi conducătorii poporului. 24 Când au auzit relatarea, şi-au exprimat toţi aceeaşi dorinţă, zicând: „Doamne, Tu, Stăpânul care ai făcut cerul, pământul, marea şi toate vietăţile care le populează! 25 Sub inspiraţia Spiritului Sfânt, strămoşul nostru David, sclavul Tău, a fost folosit de Tine să zică: «De ce se agită naţiunile lumii şi de ce concep popoarele strategii inutile? 26 Regii de pe pământ s-au revoltat şi au făcut o coaliţie împotriva Celui pe care El L-a trimis.» 27 Această profeţie s-a confirmat atunci când împotriva Sclavului Tău celui sfânt – Isus – s-au aliat în acest oraş Irod, Pilat din Pont, celelalte naţiuni şi mulţimile de oameni din poporul Israel. 28 Ei au făcut să se întâmple astfel tot ce deja planificaseşi prin forţa şi prin voinţa de care dispui Tu. 29 Acum, Doamne, priveşte la ameninţările lor şi ajută-i pe sclavii Tăi să predice Cuvântul Tău cu tot curajul. 30 Întinde-Ţi mâna şi fă vindecări, minuni şi lucruri supranaturale în numele Sclavului Tău Celui Sfânt numit Isus!” 31 După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunaţi. Toţi s-au umplut de Spirit Sfânt şi predicau Cuvântul lui Dumnezeu cu un mare curaj. 32 Acei oameni mulţi care crezuseră, erau uniţi în inimă şi în gând. Niciunul nu pretindea că este proprietarul exclusiv al averilor lui; ci îşi considerau proprietăţile ca fiind bunuri comune. 33 Apostolii vorbeau cu mare autoritate despre învierea lui Isus; şi toţi erau beneficiarii unui mare har. 34 Problema lipsurilor era rezolvată prin faptul că toţi cei care aveau terenuri agricole, le vindeau şi apoi aduceau banii 35 care erau puşi la picioarele apostolilor, de unde se împărţeau conform nevoilor fiecăruia. 36 Iosif, cel numit de apostoli şi Barnaba – nume care se traduce prin „Fiul încurajării” – era un levit care provenea din Cipru. 37 El a vândut un teren agricol pe care îl avea şi apoi a adus banii, punându-i la picioarele apostolilor.