3
„Israelienilor, ascultaţi acum mesajul spus de Iahve împotriva voastră, împotriva întregului clan pe care Eu l-am scos de pe teritoriul Egiptului: «Numai pe voi vă (re)cunosc (ca aparţinându-Mi) dintre toate popoarele pământului; şi astfel vă voi şi pedepsi pentru toate legile pe care voi le-aţi încălcat. Merg oare doi oameni împreună, dacă nu au făcut o convenţie în acest sens? Oare răcneşte leul în pădure când nu are pradă? Oare se aude vocea leului tânăr din vizuina lui, dacă nu a prins ceva (pradă)? Oare cade pasărea în cursa de pe pământ, dacă nu i s-a pregătit (anticipat) capcana? Se ridică oare laţul de la pământ fără să se fi prins ceva în el? Dacă sună cornul în oraş, oare nu tremură poporul? Dacă vine un dezastru în oraş, oare nu Iahve l-a adus? Dumnezeul care se numeşte Iahve nu face nimic fără să Îşi reveleze intenţia profeţilor care sunt slujitorii Săi. Leul răcneşte – cine nu se va teme? Dumnezeul numit Iahve vorbeşte – cine ar putea să nu profeţească? Faceţi o proclamaţie în fortăreţele Aşdodului şi în fortăreţele ţării Egiptului, zicând astfel: ‘Adunaţi-vă pe munţii Samariei şi uitaţi-vă la multiplele tulburări din mijlocul ei şi la exploatarea (dintre oameni) care este în ea!’ 10 Iahve afirmă că cei care strâng în fortăreţele lor lucruri luate prin constrângere şi în urma jafurilor, nu ştiu să facă dreptate.» 11 Şi pentru că aceasta este realitatea, Dumnezeul care se numeşte Iahve, spune: «Un duşman va înconjura ţara, îţi va doborî forţa, iar fortăreţele tale vor fi jefuite!» 12 Iahve vorbeşte (din nou): «Aşa cum păstorul recuperează din gura leului doar două picioare sau o bucată de ureche (din fostul lui animal), tot aşa vor fi salvaţi şi israelienii. Este vorba despre cei care stau în Samaria pe marginea patului şi în Damasc, culcaţi pe canapea. 13 Ascultaţi acum ce spune Dumnezeul care se (mai) numeşte (şi) Iahve, Dumnezeul armatelor. Declaraţi aceste lucruri împotriva casei lui Iacov. 14 În ziua când îl voi pedepsi pe Israel pentru păcatele lui, voi aduce pedeapsa şi împotriva altarelor din Betel; coarnele altarului vor fi retezate şi vor cădea pe pământ. 15 Voi surpa reşedinţa de iarnă şi reşedinţa de vară. Palatele împodobite cu fildeş vor fi distruse, iar marile case vor fi spulberate.» Aceasta este mesajul provenind de la Iahve.