4
«Următorul mesaj se adresează bovinelor tinere din Basan şi care sunt pe muntele Samaria, adică vouă, femeilor care exploataţi pe cei săraci şi care striviţi pe cei fără mijloace de apărare, zicând soţilor voştri: ‘Aduceţi-ne ceva (băutură alcoolică) să bem!’» Dumnezeul care se numeşte Iahve a jurat pe sfinţenia Lui astfel: «Să ştiţi că vin zile în care vă vor trage cu cârlige, iar pe ultimele dintre voi (vă vor scoate) cu cârlige folosite la pescuit. Iahve vă asigură că veţi ieşi prin spărturile zidului mergând fiecare înainte; şi veţi fi alungate în Harmon. Duceţi-vă la Betel şi păcătuiţi! Duceţi-vă la Ghilgal şi păcătuiţi acolo şi mai mult! Aduceţi-vă dimineaţa sacrificiile din animale şi daţi-vă a zecea parte din ce aveţi la fiecare trei zile! Dumnezeul care se numeşte Iahve, spune: Aduceţi sacrificii de mulţumire din pâine dospită şi lăudaţi-vă cu darurile de bunăvoie; anunţaţi în public despre ele – pentru că aşa vă place să procedaţi, israelienilor! În consecinţă, şi Eu v-am trimis foamete în toate oraşele voastre şi am adus lipsă de pâine în toate zonele locuite de voi. Iahve vă zice: Chiar şi în aceste condiţii, tot nu v-aţi întors la Mine! În plus, când mai erau încă trei luni până la seceriş, Eu am oprit ploaia pentru voi. Am dat-o peste un oraş dar nu şi peste altul; ea a venit peste un teren agricol, dar peste altul nu a plouat. Şi plantele de pe el s-au uscat… Două-trei oraşe s-au dus însetate la altul ca să se alimenteze cu apă; dar nu s-au săturat. Iahve spune: Constat că în ciuda acestor lucruri, voi nu v-aţi întors la Mine. De multe ori v-am lovit grădinile şi viile cu insecta parazită specifică acesteia şi cu mană. Apoi lăcustele v-au distrus smochinii şi măslinii; dar tot nu v-aţi întors la Mine! Aceasta este constatarea pe care o face Iahve despre voi. 10 Am trimis împotriva voastră epidemia la fel ca în Egipt. I-am omorât pe tinerii voştri cu sabia şi am tăiat caii voştri căzuţi ca pradă. Iahve spune: Am ridicat mirosul urât insuportabil al taberelor şi l-am adus până la nările voastre; dar tot nu v-aţi întors la Mine. 11 Pe unii dintre voi i-am distrus cum a procedat Dumnezeu (în vechime) cu Sodoma şi cu Gomora. Iahve constată că aţi ajuns ca tăciunele scos din jar; dar tot nu v-aţi întors la El. 12 Din această cauză, să ştii, Israel, că voi proceda cu tine aşa (cum am afirmat); şi pentru că voi face să ţi se întâmple aceste lucruri, pregăteşte-te să Îl întâlneşti pe Dumnezeul tău! 13 Să ştii că El este Cel care a făcut munţii şi care a creat vântul. Tot El, Cel care transformă răsăritul în întuneric şi care umblă pe înălţimile pământului, revelează omului gândul Său! Acesta este Cel care se numeşte Iahve, Dumnezeul Armatelor.»