3
Fraţilor, eu nu v-am putut vorbi ca unor oameni spirituali, ci ca unor oameni lumeşti care sunt „copii” în Cristos. Astfel, nu v-am oferit hrană consistentă, ci v-am hrănit cu „lapte”; pentru că nu puteaţi „digera” altceva şi nici acum nu puteţi suporta „hrana solidă”. Acest lucru se întâmplă pentru că voi încă sunteţi lumeşti. Când între voi există invidie şi ceartă, oare nu demonstraţi astfel că sunteţi lumeşti şi că vă comportaţi ca ceilalţi oameni din lume? Atunci când cineva spune „Eu sunt (admirator) al lui Pavel!” iar altcineva zice „Eu sunt adeptul lui Apolo!”, oare nu vă comportaţi la fel ca ceilalţi oameni? Cine este Apolo? Cine este Pavel? Ei sunt (doar) nişte slujitori care v-au ajutat să credeţi; şi fiecare a lucrat cu abilităţile lui primite de la Stăpân. Eu am plantat sămânţa, iar Apolo a udat-o; dar Dumnezeu a făcut ca ea să crească! Deci nici cel care însămânţează şi nici acela care udă sămânţa nu sunt (atât de) importanţi; ci Dumnezeu, care facilitează creşterea ei. Cel care seamănă este egal cu cel care udă (sămânţa semănată); şi pentru participarea lor, fiecare va fi recompensat conform muncii lui. Deci noi lucrăm împreună cu Dumnezeu; iar voi sunteţi „terenul” şi „edificiul” Lui. 10 În acord cu harul lui Dumnezeu care mi-a fost oferit, eu procedez ca un constructor competent. Astfel, am pus (iniţial) „temelia”, iar altul „construieşte” acum pe ea. Dar fiecare să fie atent la „construcţia” lui. 11 De fapt, trebuie să ştiţi că nimeni nu poate pune o altă „temelie” decât cea care deja există. Isus Cristos este această „temelie”! 12 Cei care construiesc pe ea, pot folosi (ca material de construcţie): „aur”, „argint”, „pietre preţioase”, „lemn”, „fân” şi „paie”. 13 Calitatea construcţiei fiecăruia va fi demonstrată în acea Zi (specială) prin testul focului. 14 Dacă (în urma acestei probe) construcţia lui va rezista, va fi recompensat; 15 dar dacă ce a construit cineva va fi ars, acela îşi va pierde recompensa. Desigur, va fi salvat; dar el va fi ca unul care scapă din foc! 16 Nu ştiţi că noi suntem templul lui Dumnezeu şi că Spiritul Său locuieşte în noi? 17 Dacă cineva distruge templul lui Dumnezeu, va fi distrus de Dumnezeu, pentru că este (vorba despre) un templu sfânt; iar voi sunteţi acel „templu”. 18 Să nu vă înşelaţi singuri. Dacă cineva se consideră înţelept conform normelor acestei lumi, ar trebui să devină „nebun” ca să ajungă înţelept. 19 Pentru Dumnezeu, înţelepciunea acestei lumi este o nebunie. De fapt, în Scripturi citim astfel: „El îi prinde pe ce înţelepţi în capcana vicleniei lor.” 20 Un alt text spune: „Iahve ştie că felul de gândire al celor înţelepţi este inutil.” 21 Deci nimeni să nu se laude cu oameni; pentru că totul vă aparţine, 22 indiferent că este vorba despre Pavel, Apolo sau Chifa. Beneficiaţi împreună atât de lume şi de viaţă, cât şi de moarte, atât de prezent cât şi de viitor. Toate acestea sunt ale voastre; 23 iar voi sunteţi ai lui Cristos şi El este al lui Dumnezeu.