6
Atunci când cineva are o dispută cu altul, cum îşi permite el să apeleze la tribunal, unde cazul lui este judecat de necredincioşi? Şi de ce nu solicită sfinţilor rezolvarea acestei probleme? Nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea? Şi dacă lumea va fi judecată de voi, nu sunteţi capabili să rezolvaţi aceste mici dispute? Nu ştiţi că noi îi vom judeca pe îngeri? Atunci oare nu putem să judecăm lucruri care aparţin vieţii de pe pământ? De ce vă duceţi cu disputele voastre în faţa celor care nu aparţin comunităţii voastre creştineşti? Este ruşinea voastră dacă am ajuns să vă pun aceste întrebări! Oare nu este între voi nimeni suficient de înţelept ca să poată rezolva neînţelegerile dintre fraţi? Constat că un frate merge să se judece cu un alt frate înaintea necredincioşilor! Chiar faptul că există procese între voi, reprezintă o deficienţă pe care o aveţi! De ce nu preferaţi să renunţaţi la proces, suportând nedreptatea sau paguba? Dar voi sunteţi cei care nedreptăţiţi chiar pe fraţii voştri… Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Regatul lui Dumnezeu? Să nu vă faceţi iluzii; pentru că nici imoralii sexual, nici idolatrii, nici cei care comit adulter, nici prostituaţii, nici homosexualii 10 nici hoţii, nici beţivii, nici calomniatorii, nici cei care comit abuzuri – nu vor moşteni Regatul lui Dumnezeu! 11 În trecut, unii dintre voi aţi fost aşa; dar aţi fost curăţaţi şi aţi fost sfinţiţi, aţi fost consideraţi acceptabili în numele Stăpânului Isus Cristos şi prin Spiritul Dumnezeului nostru. 12 Toate lucrurile îmi sunt permise, dar nu toate îmi sunt utile. Toate îmi sunt permise, dar nimic nu trebuie să devină stăpânul meu. 13 Hrana este pentru stomac şi stomacul este făcut să primească hrană; iar Dumnezeu le va distruge pe amândouă. Dar corpul nu este făcut pentru imoralitate sexuală! Ci el este făcut pentru Stăpân(ul nostru), iar El există pentru corp. 14 Şi Dumnezeu care l-a înviat pe Stăpânul nostru, va învia şi corpurile noastre prin forţa Sa. 15 Nu ştiţi că aceste corpuri ale noastre sunt părţi componente ale („Organismului”) lui Cristos? În acest caz, oare este normal să iau o parte din acest Organism al lui Cristos şi să îl fac participant în acte sexuale cu o prostituată? Nu; este inadmisibil! 16 Nu ştiţi că cel care trăieşte actul sexual cu o prostituată, este un singur corp cu ea? De fapt, aşa este scris: „Cei doi vor fi un singur corp.” 17 Dar cel care se uneşte cu Stăpânul, devine un singur spirit cu El. 18 Fugiţi de imoralitatea sexuală! Oricare dintre toate celelalte păcate pe care le face omul, nu îi afectează corpul. Dar cel care comite imoralitate sexuală, păcătuieşte împotriva corpului lui. 19 Nu ştiţi oare că templul Spiritului Sfânt este tocmai corpul vostru în care locuieşte El, fiind pus acolo de Dumnezeu? Şi nu ştiţi că voi nu mai sunteţi ai voştri? 20 Aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Deci onoraţi-L pe Dumnezeu prin ce faceţi şi cu corpul vostru!