7
Referitor la ce mi-aţi scris, răspunsul meu este acesta: ar fi (mai) bine pentru un bărbat să nu se căsătorească. Dar având în vedere faptul că în acest caz există pericolul imoralităţii sexuale, fiecare bărbat să aibă soţia lui; şi fiecare femeie să aibă soţul ei. Soţul să îşi îndeplinească faţă de soţia lui datoria referitoare la relaţiile intime dintre ei; şi soţia să aibă aceeaşi atitudine faţă de soţ. Vă cer acest lucru pentru că (în acest aspect) nu soţia este stăpâna corpului ei, ci soţul. În acelaşi timp, nici soţul nu este stăpânul corpului lui, ci soţia. Să nu vă refuzaţi unul altuia îndeplinirea datoriei de soţ în ce priveşte relaţiile intime, exceptând cazul în care aţi decis împreună ca pentru un (scurt) timp să vă dedicaţi [postului şi] rugăciunii. Apoi, ca să evitaţi ispita Satanei care exploatează lipsa voastră de autocontrol, să aveţi din nou relaţiile sexuale (normale). Ce v-am spus acum, nu reprezintă o poruncă din partea mea, ci mi-am permis să vă fac o sugestie. De fapt, eu aş vrea ca toţi oamenii să fie (fără partener de căsnicie) ca mine. Dar fiecare are darul lui, oferit de Dumnezeu. Astfel, unul are acest dar, iar altul are alt dar. Celor necăsătoriţi şi văduvelor le spun că este bine pentru ei să rămână necăsătoriţi – exact cum sunt eu. Dar dacă nu se pot opune nevoii de a avea relaţii sexuale cu cineva de sex opus, să se căsătorească! Este mai bine să procedeze aşa, decât să fie chinuiţi de această necesitate. 10 Pentru cei căsătoriţi, nu eu sunt cel care vă porunceşte, ci chiar Stăpânul: soţia să nu se despartă de soţul ei. 11 Dacă se desparte, să rămână fără bărbat sau să revină la soţul ei şi să se împace cu el. Şi nici soţul nu trebuie să divorţeze de soţia lui. 12 Pentru ceilalţi nu am ceva deja poruncit de Stăpân, ci vă spun eu cum să procedaţi. Dacă un frate are soţia necredincioasă şi ea doreşte să trăiască în continuare cu el, să nu divorţeze. 13 Şi dacă soţul necredincios al unei femei (credincioase) doreşte să trăiască în continuare cu ea, să nu divorţeze de el. 14 Soţul care nu este credincios, este „sfinţit” prin soţia lui (credincioasă); iar soţia necredincioasă este „sfinţită” prin soţul ei care este un frate (credincios). Dacă acest lucru nu ar fi adevărat, copiii voştri nu ar fi curaţi; dar astfel ei sunt „sfinţi”! 15 Dacă partenerul necredincios vrea să divorţeze, poate să facă acest lucru. În această situaţie, fratele sau sora nu (mai) sunt legaţi (prin obligaţia de a-şi îndeplini datoria de soţ faţă) de fostul partener. Dumnezeu ne-a chemat să trăim în pace. 16 Mă adresez acum soţiei: de fapt, ce garanţie ai că îţi vei salva soţul (necredincios)? Acelaşi lucru este valabil şi pentru soţ: ştii oare cu certitudine că îţi vei salva soţia (care este necredincioasă)? 17 Totuşi, fiecare să trăiască rămânând în locul pe care i l-a desemnat Dumnezeu. Aceasta este porunca pe care am dat-o tuturor comunităţilor de creştini. 18 De exemplu, dacă cineva era circumcis atunci când a fost chemat, să nu ascundă acest lucru. Dacă altcineva nu era circumcis când a fost chemat, să nu se (mai) circumcidă. 19 A fi sau a nu fi circumcis, nu reprezintă nimic semnificativ. Ce contează este practicarea ascultării de poruncile lui Dumnezeu! 20 Fiecare ar trebui să rămână aşa cum era atunci când a fost chemat de Dumnezeu. 21 Dacă erai sclav atunci când ai fost chemat, să nu te nelinişteşti din cauza acestui statut. Dar dacă poţi, foloseşte oportunitatea de a deveni om liber. 22 Cel care era sclav atunci când a fost chemat, a devenit liber în relaţia lui cu Stăpânul. Iar cel care avea statutul de om liber când a fost chemat, a devenit sclavul lui Cristos! 23 Voi aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Refuzaţi să deveniţi sclavi ai (doctrinelor) oamenilor! 24 Fraţilor, indiferent de statutul pe care l-a avut fiecare când a fost chemat, să rămâneţi sub autoritatea lui Dumnezeu! 25 Referitor la virgine, nu am vreo poruncă din partea Stăpânului (pe care El să fi dat-o). Dar pentru că în raportul meu cu voi am statutul de om credibil căruia Stăpânul i-a dat posibilitatea să beneficieze de mila Sa, vă dau un sfat. 26 Consider că având în vedere necazurile acestor vremuri, este mai bine pentru fiecare să rămână la fel ca până acum. 27 Vreau să spun că dacă eşti căsătorit, nu trebuie să divorţezi; iar dacă eşti necăsătorit, nu trebuie să îţi cauţi soţie. 28 Dar dacă te căsătoreşti, nu păcătuieşti. Şi dacă o fată virgină se căsătoreşte, nu comite păcat. Totuşi, cei doi care formează astfel o familie în aceste vremuri, se vor confrunta cu necazurile specifice vieţii de pe pământ; iar eu doresc să vă conving să le evitaţi. 29 Fraţilor, vreau să spun că timpul aproape a expirat; şi în consecinţă, cei care sunt căsătoriţi ar trebui să trăiască la fel ca atunci când nu ar fi căsătoriţi. 30 Cei care plâng, ar trebui să se comporte ca şi cum acest lucru nu ar fi adevărat pentru ei; cei care se bucură, ar trebui să procedeze ca cei care nu au această stare sufletească; iar cei care cumpără anumite lucruri, trebuie să trăiască exact ca atunci când nu ar fi proprietarii de drept ai lor. 31 Cei care se folosesc de anumite lucruri ale lumii, ar trebui să se comporte ca atunci când ele nu ar avea importanţă pentru ei. De fapt, lumea împreună cu specificul ei de acum, reprezintă ceva efemer. 32 Eu vreau ca voi să trăiţi fără să vă complicaţi viaţa. Un bărbat necăsătorit, este preocupat de lucrurile Stăpânului; şi astfel, va urmări să înţeleagă ce trebuie să facă pentru a fi agreat de El. 33 Dar cel căsătorit este preocupat cu lucrurile specifice lumii; şi urmăreşte să placă soţiei lui. 34 Astfel, interesele lui sunt împărţite. În mod asemănător, femeia necăsătorită şi cea care este virgină, se preocupă cu lucrurile Stăpânului, urmărind sfinţenia atât din punct de vedere fizic, cât şi în spirit. Dar femeia căsătorită este preocupată cu lucrurile lumii; şi astfel, urmăreşte (şi) să fie agreată de soţul ei. 35 Vă spun aceste lucruri având ca scop nu impunerea de (noi) restricţii, ci binele vostru; pentru ca să trăiţi într-o dedicare fără rezerve faţă de Stăpân. 36 Dar dacă cineva consideră că nu este corect să rămână logodit peste limita maximă admisibilă, să procedeze cum vrea. Nu păcătuieşte prin faptul că se căsătoreşte! 37 Dar oricine nu are asemenea obligaţie (determinată de logodnă) şi a decis în urma convingerilor din inima lui să se abţină din punct de vedere sexual şi să nu se căsătorească, procedează bine. 38 Deci (în aceste circumstanţe) cine se căsătoreşte cu logodnica lui, face un lucru bun; iar cine nu se căsătoreşte, face un lucru şi mai bun! 39 O femeie rămâne obligatoriu soţia bărbatului cu care este căsătorită, atât timp cât trăieşte el. Dar dacă îi moare soţul, ea este liberă să se recăsătorească cu cine doreşte, cu condiţia ca cei doi să aparţină Stăpânului. 40 Dar ar fi mult mai fericită dacă ar rămâne văduvă. Aceasta este părerea mea; şi cred că şi eu am Spiritul lui Dumnezeu.