8
În al treilea an al guvernării regelui Belşaţar, eu – Daniel – am avut o altă viziune. În ea am văzut că eram în capitala Susa, în provincia Elam; şi stăteam pe malul râului Ulai. Am privit; şi am observat că lângă râu stătea un berbec cu două coarne. Acele coarne erau lungi; dar unul era mai lung decât celălalt. Acel corn mai lung crescuse ultimul. Am văzut cum berbecul împungea spre Vest, spre Nord şi spre Sud. Niciun animal nu i se putea opune; şi nimeni nu putea scăpa de autoritatea lui. El făcea ce dorea; şi a ajuns să aibă o mare forţă. În timp ce doream să înţeleg aceste lucruri, am observat că a venit un ţap din Est. El parcursese toată suprafaţa pământului, dar fără să îl să atingă. Acel ţap avea un corn impunător între ochi. A mers până la acel berbec cu două coarne pe care l-am văzut stând lângă râu. S-a dus spre el cu mare determinare şi foarte supărat împotriva lui. L-am văzut cum s-a apropiat de berbec într-un mod foarte violent. Apoi l-a lovit cu mare forţă şi i-a rupt cele două coarne. Berbecul nu a avut forţa care să îi permită să i se opună. Ţapul l-a trântit pe pământ şi l-a călcat cu picioarele lui. Şi nu a fost nimeni care să poată salva berbecul de forţa acelui ţap. Apoi ţapul a continuat să aibă o forţă din ce în ce mai mare. Dar când a ajuns la forţa lui maximă, i s-a rupt acel corn mare. În locul lui au apărut alte patru coarne impunătoare, orientate spre cele patru vânturi ale cerului. Din unul dintre acele coarne a ieşit un altul mai mic care a crescut exagerat de mult spre Sud, spre Est şi spre ţara minunată. 10 S-a înălţat până la armata cerului, a aruncat pe pământ atât o parte din ea, cât şi unele dintre stele. Apoi le-a călcat cu picioarele lui. 11 S-a înălţat până la conducătorul armatei şi i-a luat sacrificiul pe care îl oferă el permanent; iar localul sanctuarului Lui a fost dărâmat. 12 Armata şi sacrificiul oferit continuu au ajuns la discreţia lui – din cauza nedreptăţii comise. Cornul a aruncat adevărul la pământ şi a reuşit în toate acţiunile lui. 13 Atunci am auzit un sfânt vorbind; şi un alt sfânt îl întreba pe cel care vorbea: „În cât timp se va întâmpla ce am văzut în viziunea despre sacrificiul continuu, despre nedreptatea care a adus dezastrul, despre călcarea cu picioarele a sfântului local al sanctuarului şi despre distrugerea armatei?” 14 El mi-a dat mie răspunsul, zicând: „Până se vor întâmpla aceste lucruri, vor trece două mii trei sute de seri şi de dimineţi; apoi sfântul sanctuar va fi curăţat.” 15 În timp ce eu, Daniel, aveam această viziune şi doream să o înţeleg, a venit cineva ca un om; şi stătea în picioare înaintea mea. 16 Am auzit o voce de om care venea din mijlocul râului Ulai. Ea striga, zicând: „Gabriel, ajută-l să înţeleagă această viziune!” 17 Când a venit lângă locul unde eram, m-am speriat şi am căzut cu faţa spre pământ. El mi-a zis: „Fiul omului, să ştii că viziunea se referă la vremea sfârşitului!” 18 Când mi-a vorbit el, am căzut leşinat cu faţa spre pământ. El m-a atins şi m-a ridicat din nou pe picioare în locul unde eram. 19 Apoi mi-a zis: „Să ştii că îţi voi spune ce se va întâmpla în ultima vreme care va fi una a indignării – pentru că viziunea se referă la timpul când va fi sfârşitul. 20 Berbecul pe care l-ai văzut şi care avea cele două coarne, îi reprezintă pe regii Mediei şi ai Persiei. 21 Acel ţap impunător este regele Greciei. Cornul mare care era între ochii lui, este primul (ei) rege. 22 Faptul că acest corn a fost rupt şi că în locul lui au crescut alte patru coarne, înseamnă că din acest popor se vor forma patru regate; dar ele nu vor avea forţa celui iniţial. 23 La sfârşitul guvernării lor, când păcatele celor neascultători vor ajunge la limita maximă admisibilă, va veni să guverneze un rege curajos, arogant şi abil în comploturi. 24 El va avea o mare forţă; dar nu va acţiona în baza propriei lui autorităţi. Va face incredibile dezastre şi va reuşi să realizeze tot ce îşi va propune. Îi va distruge pe cei care deţin forţa; şi va învinge poporul sfinţilor. 25 Din cauza inteligenţei lui şi a succesului înşelăciunilor lui, inima îi va deveni arogantă. Va distruge pe mulţi care credeau că trăiesc într-un climat de securitate; şi se va opune chiar Conducătorului conducătorilor. Dar(, în final,) acel rege va fi sfărâmat fără ajutorul vreunei mâini omeneşti. 26 Să ştii că viziunea în care ţi s-a vorbit despre acel număr de seri şi de dimineţi, este adevărată. Dar tu să îi ţii secretă semnificaţia; pentru că ea se referă la nişte zile îndepărtate.” 27 Eu, Daniel, am fost extenuat şi bolnav câteva zile. Apoi m-am ridicat şi am fost preocupat cu treburile regelui. Eram surprins din cauza acelei viziunii pe care nu o putea înţelege nimeni.