36
Urmează prezentarea descendenţilor lui Esau, adică ai lui Edom. Esau şi-a luat (ca soţii) dintre canaanite: pe Ada care era fiica hititului Elon, pe Oholibama care era fiica lui Ana – fiul hivitului Ţivon; şi pe Basmat, care era fiica lui Ismael şi soră cu Nebaiot. Ada i l-a născut lui Esau pe Elifaz. La rândul ei, Basmat i l-a născut pe Reuel, iar Oholibama i-a născut pe Ieuş, pe Ialam şi pe Corah. Aceştia au fost fiii lui Esau. Ei se născuseră în Canaan. Esau şi-a luat soţiile, fiii, fiicele, pe toţi cei din familia lui, vitele, toate animalele şi averile pe care le-a strâns în Canaan şi s-a mutat. El a plecat într-o altă „ţară”, despărţindu-se de fratele lui numit Iacov; pentru că proprietăţile lor erau atât de mari, încât nu le permiteau să locuiască împreună. Teritoriul în care locuiau ei, era insuficient pentru turmele lor. Astfel, Esau, adică Edom, s-a aşezat în zona muntoasă a Seirului. Aceasta a fost prezentarea urmaşilor lui Esau – tatăl edomiţilor – din zona muntoasă a Seirului. 10 Urmează numele fiilor lui Esau: Elifaz, fiul Adei care era soţia lui Esau; Reuel, fiul Basmatei care era soţia lui Esau. 11 Fiii lui Elifaz au fost: Teman, Omar, Ţefo, Gatam şi Chenaz. 12 Timna era concubina lui Elifaz – fiul lui Esau. Ea i l-a născut lui Elifaz pe Amalec. Aceştia au fost nepoţii Adei care era soţia lui Esau. 13 Urmează prezentarea fiilor lui Reuel: Nahat, Zerah, Şama şi Miza. Ei au fost nepoţii Basmatei – soţia lui Esau. 14 Urmează prezentarea fiilor Oholibamei – soţia lui Esau şi fiica lui Ana – fiul lui Ţivon: ea i-a născut lui Esau pe Ieuş, pe Ialam şi pe Corah. 15 Urmează prezentarea conducătorilor fiilor lui Esau. Dintre fiii lui Elifaz – primul născut al lui Esau – au fost: conducătorul Teman, conducătorul Omar, conducătorul Ţefo, conducătorul Chenaz, 16 conducătorul Corah, conducătorul Gatam şi conducătorul Amalec. Aceştia au fost conducătorii proveniţi din Elifaz în Edom. Ei au fost nepoţii Adei. 17 Urmează prezentarea fiilor lui Reuel – fiul lui Esau: conducătorul Nahat, conducătorul Zerah, conducătorul Şama şi conducătorul Miza. Aceştia au fost conducătorii lui Reuel în ţara Edom. Ei au fost nepoţii Basmatei care era soţia lui Esau. 18 Urmează prezentarea fiilor Oholibamei care era soţia lui Esau: conducătorul Ieuş, conducătorul Ialam şi conducătorul Corah. Aceştia au fost conducătorii Oholibamei care era fiica lui Ana şi soţia lui Esau. 19 Aceasta a fost lista fiilor lui Esau, adică Edom; şi aceştia au fost conducătorii lor. 20 Urmează acum lista fiilor horitului Seir, locuitori (de la începuturi) ai acelui teritoriu: Lotan, Şobal, Ţivon, Ana, 21 Dişon, Eţer şi Dişan. Urmează prezentarea conducătorilor care au descins din horiţi – urmaşii lui Seir, în Edom. 22 Fiii lui Lotan au fost Hori şi Hemam. Sora lui Lotan a fost Timna. 23 Urmează fiii lui Şobal: Alvan, Manahat, Ebal, Şefo şi Onam. 24 Fiii lui Ţivon au fost: Aiia şi Ana; el este acel Ana care a găsit izvoarele în deşert, în timp ce păştea măgarii tatălui lui numit Ţivon. 25 Urmează prezentarea copiilor lui Ana: Dişon şi Oholibama – fiica lui Ana. 26 Fiii lui Dişon au fost: Hemdan, Eşban, Itran şi Cheran. 27 Urmează prezentarea fiilor lui Eţer: Bilhan, Zaavan şi Acan. 28 Fiii lui Dişan au fost: Uţ şi Aran. 29 Urmează prezentarea conducătorilor horiţilor: conducătorul Lotan, conducătorul Şobal, conducătorul Ţivon, conducătorul Ana, 30 conducătorul Dişon, conducătorul Eţer şi conducătorul Dişan. Aceştia au fost conducătorii horiţilor, conform grupurilor lor din teritoriul lui Seir. 31 Urmează prezentarea regilor care şi-au exercitat conducerea în Edom, înainte ca în (poporul numit) Israel să guverneze vreun rege: 32 Bela, fiul lui Beor, a fost conducător în Edom; numele oraşului lui era Dinhaba. 33 Când a murit Bela, în locul lui a fost conducător Iobab care era fiul lui Zerah, din Boţra. 34 Când a murit Iobab, în locul lui a fost conducător Huşam din teritoriul temaniţilor. 35 Când a murit Huşam, în locul lui a fost conducător Hadad – fiul lui Bedad. El este acela care i-a învins pe midianiţi la Moab. Numele oraşului lui era Avit. 36 Când a murit Hadad, în locul lui a fost conducător Samla din Masreca. 37 Atunci când a murit Samla, în locul lui a fost conducător Saul din acea localitate numită Rehobot, care era lângă râu. 38 Când a murit Saul, în locul lui a fost conducător Baal-Hanan, fiul lui Acbor. 39 Când a murit Baal-Hanan – fiul lui Acbor –, în locul lui a fost conducător Hadar. Numele oraşului acestuia era Pau. Numele soţiei lui era Mehetabeel – fiica lui Matred – fiica lui Me-Zahab. 40 Numele conducătorilor care provin din Esau, conform clanurilor şi regiunilor lor, sunt următoarele: conducătorul Timna, conducătorul Alva, conducătorul Ietet, 41 conducătorul Oholibama, conducătorul Ela, conducătorul Pinon, 42 conducătorul Chenaz, conducătorul Teman, conducătorul Mibţar, 43 conducătorul Magdiel şi conducătorul Iram. Aceştia au fost conducătorii Edomului, conform teritoriilor lor din zona în care şi-au exercitat conducerea. Esau a fost strămoşul edomiţilor.