5
Urmează prezentarea genealogiei lui Adam. În ziua în care l-a creat pe om, Dumnezeu l-a făcut asemănător Lui. A decis cu privire la (fiinţa numită) om să existe ca bărbat şi ca femeie. În ziua în care i-a creat, i-a binecuvântat şi le-a dat numele de „om”. La vârsta de o sută treizeci de ani, în familia lui Adam s-a născut un fiu asemănător cu el. L-a numit Set. După naşterea lui Set, Adam a mai trăit opt sute de ani. În acest timp, în familia lui s-au mai născut fii şi fiice. Astfel, Adam a trăit în total nouă sute treizeci de ani; apoi a murit. La vârsta de o sută cinci ani, în familia lui Set s-a născut Enos. După naşterea lui Enos, Set a mai trăit opt sute şapte ani; şi (în acest timp) i s-au mai născut fii şi fiice. Astfel, Set a trăit în total nouă sute doisprezece ani; apoi a murit. La vârsta de nouăzeci de ani, în familia lui Enos s-a născut Chenan. 10 După naşterea lui Chenan, Enos a mai trăit opt sute cincisprezece ani; şi (în acest timp) i s-au mai născut fii şi fiice. 11 Astfel, Enos a trăit în total nouă sute cinci ani; apoi a murit. 12 La vârsta de şaptezeci de ani, în familia lui Chenan s-a născut Mahalalel. 13 După naşterea lui Mahalalel, Chenan a mai trăit opt sute patruzeci de ani; şi (în acest timp) i s-au mai născut fii şi fiice. 14 Astfel, Chenan a trăit în total nouă sute zece ani; apoi a murit. 15 La vârsta de şaizeci şi cinci de ani, în familia lui Mahalalel s-a născut Iared. 16 După naşterea lui Iared, Mahalalel a mai trăit opt sute treizeci de ani; şi (în acest timp) i s-au mai născut fii şi fiice. 17 Astfel, Mahalalel a trăit în total opt sute nouăzeci şi cinci de ani; apoi a murit. 18 La vârsta de o sută şaizeci şi doi de ani, în familia lui Iared s-a născut Enoh. 19 După naşterea lui Enoh, Iared a mai trăit opt sute de ani; şi (în acest timp) i s-au mai născut fii şi fiice. 20 Astfel, Iared a trăit în total nouă sute şaizeci şi doi de ani; apoi a murit. 21 La vârsta de şaizeci şi cinci de ani, în familia lui Enoh s-a născut Metusala. 22 După naşterea lui Metusala, Enoh a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani; şi (în acest timp) i s-au mai născut fii şi fiice. 23 Astfel, toate zilele lui Enoh au fost de trei sute şaizeci şi cinci de ani. 24 Enoh a umblat cu Dumnezeu; apoi nimeni nu l-a mai găsit, pentru că îl luase Dumnezeu (la El). 25 La vârsta de o sută optzeci şi şapte de ani, în familia lui Metusala s-a născut Lameh. 26 După naşterea lui Lameh, Metusala a mai trăit şapte sute optzeci şi doi de ani; şi (în acest timp) i s-au mai născut fii şi fiice. 27 Astfel, Metusala a trăit în total nouă sute şaizeci şi nouă de ani; apoi a murit. 28 La vârsta de o sută optzeci şi doi de ani, în familia lui Lameh s-a născut un fiu, 29 căruia el i-a pus numele Noe, zicând: „El ne va încuraja în munca dificilă pe care o facem cu mâinile noastre lucrând pământul care a fost blestemat de Iahve!” 30 După naşterea lui Noe, Lameh a mai trăit cinci sute nouăzeci şi cinci de ani; şi (în acest timp) i s-au mai născut fii şi fiice. 31 Astfel, Lameh a trăit în total şapte sute şaptezeci şi şapte de ani; apoi a murit. 32 După ce Noe a depăşit vârsta de cinci sute de ani, în familia lui s-au născut: Sem, Ham şi Iafet.