4
Adam a cunoscut-o intim pe soţia lui numită Eva, care a rămas însărcinată; şi a născut pe Cain. Ea a zis: „Cu ajutorul lui Dumnezeu, am adus în existenţă un om!” Apoi ea a născut un alt copil care s-a numit Abel – fratele lui Cain. Abel a devenit cioban, iar Cain era agricultor. După un timp, Cain a oferit lui Iahve un sacrificiu din recolta pe care o produsese pământul (lucrat de el). A oferit şi Abel un sacrificiu din primele oi care i se născuseră în turma lui şi din grăsimea acestora. Iahve a privit cu aprobare spre Abel şi spre sacrificiul lui; dar a privit cu dezaprobare spre Cain şi spre sacrificiul oferit de el. Atunci Cain s-a supărat foarte rău; şi acest lucru a fost vizibil pe faţa lui. Iahve a zis lui Cain: „De ce te-ai mâniat şi de ce ai o faţă atât de tristă? Dacă faci (ce este) bine, oare nu vei fi aprobat? Dar dacă tu faci ce este rău, să ştii că păcatul te urmăreşte insistent. Dorinţa pe care ţi-o insuflă el, te obsedează; dar tu să fii stăpânul lui!” Cain a vorbit fratelui lui, care se numea Abel. El i-a zis: „Să mergem pe câmp!” Şi atunci când au ajuns pe câmp, Cain l-a lovit pe fratele lui numit Abel; şi l-a omorât. Apoi Iahve a zis lui Cain: „Unde este fratele tău – Abel?” El a răspuns: „Nu ştiu! Oare sunt eu paznicul fratelui meu?” 10 Iar Dumnezeu a zis: „Ce ai făcut? Să ştii că se aude din pământ o voce care strigă la Mine! Este vocea sângelui fratelui Tău! 11 De-acum încolo eşti blestemat şi expulzat din acest teren care a înghiţit sângele fratelui tău! 12 Atunci când vei lucra pământul, el nu îţi va mai oferi recolte bogate. Vei fi într-o permanentă deplasare pe pământ şi vei fugi mereu pe el!” 13 Cain a zis lui Iahve: „Pedeapsa mea este exagerat de mare şi insuportabilă. 14 Constat că Tu mă expulzezi astăzi de pe acest pământ! Va trebui să mă ascund de faţa Ta şi voi fi un pelerin care tot fuge pe suprafaţa pământului. Apoi, oricine mă va găsi, mă va omorî…” 15 Iahve i-a zis: „Dacă va omorî cineva pe Cain, el va fi răzbunat de şapte ori mai mult!” Apoi Iahve i-a oferit lui Cain un semn personal de recunoaştere, în baza căruia, oricine l-ar găsi, să nu îl omoare. 16 Cain a plecat din faţa lui Iahve şi a locuit în teritoriul numit (ulterior) Nod care era în partea de est a Edenului. 17 Cain a cunoscut-o intim pe soţia lui care a rămas însărcinată. Ea a născut pe Enoh. Apoi Cain a construit un oraş pe care l-a numit ca pe fiul lui – Enoh. 18 În familia lui Enoh s-a născut Irad. În familia lui Irad s-a născut Mehuiael. În familia lui Mehuiael s-a născut Metuşael; iar în familia lui Metuşael s-a născut Lameh. 19 Lameh şi-a luat două soţii. Una se numea Ada, iar numele celeilalte era Ţila. 20 Ada l-a născut pe Iabal. El a fost tatăl celor care locuiesc în corturi şi care au turme. 21 Fratele lui se numea Iubal. Acesta a fost tatăl tuturor celor care cântă cu alăuta şi cu fluierul. 22 Ţila l-a născut pe Tubal-Cain. El a conceput diverse unelte din bronz şi din fier. Sora lui Tubal-Cain s-a numit Naama. 23 Lameh le-a spus soţiilor lui: „Ada şi Ţila, ascultaţi-mă! Soţii ale lui Lameh, fiţi atente la ce vă spun! Am omorât un om pentru că m-a rănit. Am făcut acest lucru unui tânăr pentru că mă lovise. 24 Dacă va fi răzbunat Cain de şapte ori, atunci Lameh să fie răzbunat de şaptezeci de ori înmulţit cu şapte!” 25 Adam a cunoscut-o din nou (intim) pe soţia lui. Aceasta a născut apoi un fiu pe care l-a numit Set, zicând: „Dumnezeu mi-a dat un alt descendent în locul lui Abel care a fost omorât de Cain.” 26 În familia lui Set s-a născut un fiu căruia i-a pus numele Enos. Atunci au început oamenii să invoce numele lui Iahve.