1 Atunci Iosif s-a prăbuşit peste tatăl lui, a plâns şi l-a sărutat. 2 Apoi le-a ordonat medicilor care-i slujeau să îl îmbălsămeze pe tatăl lui numit Israel. Aceştia au făcut exact cum le-a cerut el. 3 Îmbălsămarea a durat patruzeci de zile. Acesta era timpul în care se realiza ea (în Egipt). Iar egiptenii l-au jelit (pe Iacov) şaptezeci de zile. 4 După ce au trecut zilele de jale, Iosif le-a zis celor din administraţia faraonului: „Dacă am fost agreat de voi, vorbiţi-i faraonului (pentru mine) şi spuneţi-i: 5 «Tatăl meu mi-a cerut să jur că atunci când va muri, îl voi înmormânta în mormântul pe care şi l-a săpat în Canaan. Deci permite-mi să mă duc să îmi înmormântez tatăl acolo. Apoi mă voi întoarce.»” 6 Faraonul a răspuns: „Du-te şi înmormântează-l pe tatăl tău exact cum te-a pus să juri că vei face!” 7 Iosif s-a dus să îşi înmormânteze tatăl; şi împreună cu el au mers toţi egiptenii care erau implicaţi în slujbe pentru faraon, consilierii lui şi toţi bătrânii ţării. 8 Au mai participat (la înmormântare): familia lui Iosif, fraţii lui şi familia (lărgită a) tatălui lui. Au rămas în Goşen doar copiii, turmele şi cirezile lor. 9 Împreună cu Iosif s-au deplasat (în Canaan) care şi călăreţi, formând o mulţime foarte mare de oameni. 10 Când au ajuns la platforma lui Atad – aceea care este dincolo de Iordan –, au organizat acolo un mare bocet. Iosif a decis ca acel bocet pentru tatăl lui să dureze şapte zile. 11 Când locuitorii din Canaan au văzut acel bocet din platforma lui Atad, au zis: „Acesta este un mare bocet între egipteni!” Aşa se explică de ce acel loc a fost numit Abel-Miţraiim. El este dincolo de Iordan. 12 Astfel, fiii lui Iacov i-au respectat dorinţa, făcând exact cum le ordonase el. 13 Ei l-au dus în Canaan şi l-au înmormântat în peştera care era pe terenul numit Mahpela, la estul localităţii Mamre. Acea peşteră fusese cumpărată de Avraam de la hititul Efron, împreună cu terenul din jurul ei, ca să le folosească pentru înmormântare. 14 După ce l-a înmormântat pe tatăl lui, Iosif s-a întors în Egipt împreună cu fraţii lui şi cu toţi cei care veniseră cu el ca să asiste la înmormântare. 15 Când fraţii lui Iosif au văzut că tatăl lor murise, şi-au imaginat că este posibil ca Iosif să îi urască şi să se răzbune pentru tot răul pe care i l-au făcut. 16 În consecinţă, ei au trimis pe cineva să îi spună lui Iosif: „Să ştii că înainte să moară, tatăl nostru ne-a ordonat să îţi transmitem următorul mesaj: 17 «Iosif, te rog să ierţi nedreptatea şi păcatul fraţilor tăi. Da, ei ţi-au făcut rău. Dar te rog să ierţi faptele rele făcute de slujitorii Dumnezeului tatălui tău!»” Iosif a plâns când a auzit aceste cuvinte. 18 Fraţii lui au venit, s-au aplecat înaintea lui (până la pământ) şi i-au zis: „Suntem sclavii tăi”. 19 Dar Iosif le-a răspuns: „Nu vă temeţi! Sunt eu în locul lui Dumnezeu? 20 Chiar dacă voi aţi dorit să îmi faceţi rău, Dumnezeu a transformat răul în bine, ca să salveze astfel viaţa unui mare popor. Şi exact acest lucru se întâmplă astăzi. 21 Deci să nu vă fie frică! Eu personal mă voi implica să vă asigur hrană pentru voi şi pentru copiii voştri!” Apoi i-a încurajat şi le-a vorbit cu bunătate. 22 Iosif a locuit în Egipt împreună cu familia (lărgită a) tatălui lui. El a trăit o sută zece ani. 23 Iosif i-a văzut pe copiii lui Efraim până la a treia generaţie, iar copiii lui Machir care era fiul lui Manase, au fost născuţi pe genunchii lui. 24 Apoi Iosif le-a zis „fraţilor” lui: „Eu voi muri. Dar Dumnezeu vă va ajuta şi vă va duce din această ţară în aceea pe care le-a promis-o cu jurământ lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov.” 25 Iosif i-a pus pe urmaşii lui Israel să jure, zicând: „Când Dumnezeu va acţiona în favoarea voastră, să luaţi (cu voi) oasele mele de aici.” 26 Iosif a murit la vârsta de o sută zece ani. După ce l-au îmbălsămat, l-au pus într-un mormânt, în Egipt.