5
Oricine crede că Isus este (aceeaşi persoană care se mai numeşte şi) Cristos, este născut din Dumnezeu. Şi oricine Îl iubeşte pe Tatăl, iubeşte şi pe acela care este născut din El. Ne verificăm dacă iubim pe copiii lui Dumnezeu văzând dacă Îl iubim pe El şi dacă Îi respectăm poruncile. Dragostea noastră faţă de Dumnezeu se demonstrează prin respectarea poruncilor Lui. Nu ne este dificil să respectăm aceste porunci, pentru că oricine este născut din Dumnezeu, devine victorios în confruntarea cu stilul de gândire şi de comportament al lumii. Iar această victorie este obţinută prin credinţa noastră. Cine este cel victorios în faţa acestui sistem numit „lume”? Desigur că acela care crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu! El este Cel care a venit cu apă şi cu sânge. Isus Cristos nu a venit numai cu apă, ci cu apă şi cu sânge. Iar Spiritul este Cel care confirmă acest lucru din postura de martor; pentru că Spiritul este (Cel care afirmă doar) adevărul. Există trei (Persoane) în calitate de martori [în cer: Tatăl, Cuvântul şi Spiritul Sfânt; şi aceştia sunt în armonie unul cu celălalt. Apoi sunt trei martori pe pământ]: Spiritul, apa şi sângele; iar cei trei susţin aceleaşi lucruri. Dacă acceptăm (ca adevărată) declaraţia făcută de oameni, atunci ce spune Dumnezeu are mai mare valoare, pentru că reprezintă afirmaţia pe care a făcut-o El despre Fiul Său. 10 Cine crede în Fiul lui Dumnezeu, acceptă această declaraţie. Dar cel care nu Îl crede pe Dumnezeu, nu acceptă declaraţia pe care a făcut-o El despre Fiul Său; şi astfel, acel om afirmă în mod indirect că Dumnezeu este mincinos. 11 Declaraţia despre care vorbim, este aceasta: Dumnezeu ne-a oferit viaţa eternă; iar această viaţă este în Fiul Său. 12 Cine are pe Fiul, are viaţa. Dar cine nu are pe Fiul lui Dumnezeu, nu are viaţa! 13 Am scris aceste lucruri pentru voi, care credeţi în numele Fiului lui Dumnezeu, ca să ştiţi că aveţi viaţa eternă. 14 Avem curaj să ne apropiem de Dumnezeu, ştiind că dacă cerem ceva care este în acord cu dorinţa Lui, ne ascultă. 15 Şi când suntem siguri că ne ascultă cu privire la ce Îi cerem, ştim că devenim proprietarii de fapt ai lucrurilor cerute. 16 Dacă cineva constată că fratele lui a comis un păcat care nu duce la moarte, să se roage pentru el. Şi Dumnezeu îi va oferi (acelui frate) viaţa, pentru că făcuse un păcat care nu duce la moarte. Dar există şi păcat care duce la moarte. Să nu se roage pentru un astfel de caz. 17 Orice încălcare a legii este păcat; dar nu orice asemenea păcat duce la moarte. 18 Ştim că oricine este născut din Dumnezeu, nu trăieşte o viaţă a cărei regulă este trăirea în păcat; iar cel (de lângă el) care este născut din Dumnezeu, îl apără, astfel încât cel rău nu îl poate atinge. 19 Noi ştim că suntem din Dumnezeu şi că întreaga lume este sub controlul celui rău. 20 Mai ştim că Fiul lui Dumnezeu a venit şi ne-a oferit capacitatea de înţelegere, ca să cunoaştem pe Cel adevărat. Şi noi suntem în Cel Adevărat – în Fiul Său, Isus Cristos. El este Dumnezeul adevărat şi viaţa eternă. 21 Copilaşilor, feriţi-vă de idoli!