20
Atunci Ţofar din Naamat i-a zis (lui Iov): „Gândurile mele mă obligă să îţi răspund; pentru că sunt foarte intrigat. Am auzit (din partea ta) un reproş care mă umple de ruşine; şi spiritul meu mă face să răspund aşa cum ştiu eu. Probabil că tu nu cunoşti faptul că încă din timpurile străvechi, de când a fost pus omul pe pământ, veselia celui rău este scurtă şi bucuria celui nedrept durează foarte puţin! Chiar dacă aroganţa lui se ridică până la cer şi capul lui atinge norii, va dispărea pentru totdeauna – la fel ca fecalele lui. Iar cei care l-au văzut, vor întreba: «Unde este?» Va fugi ca un vis, nu va mai putea fi găsit; şi va dispărea ca o viziune din timpul nopţii. Ochiul care l-a văzut, nu îl va mai vedea; şi locul lui nu se va mai uita la el niciodată. 10 Copiii lui vor depinde de bunăvoinţa celui sărac; iar mâinile lui vor da înapoi bogăţia pe care o adunase. 11 Oasele care îi erau odată pline de forţa tinereţii, vor sta cu el în pământ. 12 Răutatea este dulce în gura unui astfel de om. El o ascunde sub limbă. 13 Deşi nu vrea să o lase să plece, ci o ţine în gură, 14 mâncarea i se va strica în stomac; va fi pentru el ca veninul unui şarpe. 15 El va da afară bogăţiile pe care le-a înghiţit. Dumnezeu le va scoate din stomacul lui. 16 Acel om va suge otravă de şarpe; şi îl va omorî limba viperei. 17 Nu se va mai bucura de pâraie, de râuri de miere şi lapte. 18 Va da înapoi rezultatul muncii lui, fără să îl poată atinge; şi nu se va bucura de câştigul pe care l-a realizat făcând comerţ. 19 I se va întâmpla aşa pentru că l-a exploatat şi l-a lăsat fără strictul necesar pe cel sărac, luând cu forţa case pe care nu le-a construit. 20 Acel om este fără limite în lăcomia lui. Şi totuşi, comoara pe care o deţine, nu poate să îl salveze. 21 Nu i-a rămas nimic să mai mănânce. Şi astfel, prosperitatea lui nu va fi de lungă durată. 22 În mijlocul abundenţei, va fi în necaz. Dezastrul va veni cu toată forţa împotriva lui. 23 Când el îşi va fi umplut stomacul, Dumnezeu Îşi va trimite mânia împotriva lui; şi îl va atinge cu o ploaie de lovituri. 24 Deşi fuge urmărit de o armă de fier, va fi penetrat de o săgeată făcută din bronz. 25 El şi-o va smulge din spate; şi ea va străluci când va ieşi din fierea lui. Atunci va fi afectat de panică. 26 Bogăţiilor lui le este pregătit un total întuneric. Va veni foc care nu a fost aprins de nimeni. El va consuma şi va distruge tot ce a mai rămas în cortul lui. 27 Cerul va arăta nedreptatea unui astfel de om; şi pământul se va ridica împotriva lui. 28 Câştigul familiei lui se va pierde. El va fi dus de ape în ziua mâniei lui Dumnezeu. 29 Acestea sunt lucrurile pe care le dă Dumnezeu omului rău; şi ele formează moştenirea pe care i-o decide El!”