1 Iov şi-a continuat discursul, zicând: 2 „O, cât de mult îmi doresc să mai fiu ca în lunile trecute, ca în zilele când mă păzea Dumnezeu! 3 Atunci, sursa Lui de lumină era deasupra capului meu; şi având lumina Lui, umblam pe acolo unde, în mod normal, este (doar) întuneric! 4 A fost o vreme când eram în forţă şi când prietenia lui Dumnezeu îmi proteja cortul. 5 Atunci cel Omnipotent încă mă susţinea; şi copiii mei erau lângă mine. 6 Mi se afundau paşii în smântână; iar stânca turna lângă mine pâraie de ulei. 7 Când mergeam la intrarea în oraş şi îmi pregăteam scaunul ca să mă instalez în acea zonă, 8 cei tineri mă vedeau şi se retrăgeau, iar cei bătrâni se ridicau şi rămâneau în picioare (înaintea mea). 9 Conducătorii se opreau din discursul lor şi îşi puneau mâna la gură. 10 Vocea conducătorilor amuţea; şi li se lipea limba de cerul gurii. 11 Oricine mă auzea, mă lăuda; şi oricine mă vedea, mă susţinea. 12 Ei procedau astfel pentru că eu scăpam pe săracul care cerea ajutor şi pe orfanul care nu avea nicio susţinere din partea altora. 13 Omul care murea, mă binecuvânta. Făceam inima văduvei să cânte de bucurie. 14 Mă îmbrăcam cu dreptatea exact cum te îmbraci cu o haină. Judecata corectă era roba mea şi acoperitoarea de pe cap. 15 Eram ochi pentru cel orb şi picior pentru acela care nu şi-l mai putea folosi (să meargă). 16 Eram tată pentru cel care avea nevoie de ajutor; şi susţineam cauza celui străin. 17 Sfărâmam colţii omului nedrept; şi smulgeam prada din dinţii lui. 18 Îmi ziceam: «Voi muri în cuibul meu; şi zilele mele vor fi multe, ca particulele din care este format nisipul. 19 Rădăcinile mele vor ajunge la apă; şi roua va sta toată noaptea pe ramurile mele. 20 Gloria mea va fi mereu proaspătă; iar în mână voi avea totdeauna un arc nou.» 21 Toţi mă ascultau şi aşteptau (să mai vorbesc); tăceau, aşteptând sfatul meu. 22 După ce vorbeam, nimeni nu mai spunea nimic; şi cuvântul meu cădea peste ei ca picăturile de ploaie. 23 Ei mă aşteptau cum se aşteaptă ploaia; şi îşi deschideau gura ca după o ploaie târzie. 24 Când îşi pierdeau încrederea, le zâmbeam; şi seninătatea feţei mele era foarte apreciată de ei. 25 Le alegeam drumul cel mai bun; şi le eram conducător. Locuiam ca un rege în mijlocul grupurilor lor. Eram ca unul care îi consolează pe cei care jelesc.