1 Dar acum râd de mine – tocmai ei, care sunt mai tineri decât mine şi pe ai căror părinţi nu i-am considerat capabili să îi pun nici printre câinii turmei mele. 2 Cât de utilă mi-ar fi fost forţa mâinilor lor, când ei nu mai puteau să facă nimic? 3 Epuizaţi de sărăcie şi de foame, mergeau prin deşert dintr-o parte în alta, noaptea, prin locuri părăsite şi fără locuitori. 4 Ei smulgeau salvie albă dintre arbuşti; şi mâncau chiar şi rădăcini de plante parazite. 5 Erau alungaţi din mijlocul oamenilor. Lumea striga după ei ca după nişte hoţi! 6 Locuiau în văi uscate, între stânci şi în gropile pământului. 7 Urlau printre tufişuri şi se îngrămădeau în mărăcini. 8 Erau fii ai nebunilor şi ai celor fără nume. Ei au fost alungaţi din acest teritoriu. 9 Dar acum, tocmai aceştia cântă, râzând de mine. Sunt subiectul ridiculizărilor lor! 10 Mă urăsc, se îndepărtează de mine şi nu le este jenă să mă scuipe în faţă. 11 Pentru că Dumnezeu m-a făcut slab şi m-a adus într-o astfel de stare modestă, ei nu mai au limite în comportamentul lor (urât) faţă de mine. 12 În partea dreaptă a mea apare un grup. Ei pun capcane picioarelor mele; şi îşi fac planuri să mă distrugă. 13 Îmi distrug posibilităţile de supravieţuire. Îmi măresc necazul; şi nimeni nu îi opreşte! 14 Ajung la mine (foarte rapid) ca printr-un zid spart. Se rostogolesc printre dărâmături. 15 Sunt extenuat din cauza fricii. Demnitatea mea este smulsă ca atunci când bate un vânt. Protecţia mea dispare ca un nor. 16 Sufletul îmi este vărsat din mine. Sunt afectat de zilele suferinţei. 17 Noaptea îmi penetrează oasele; iar durerile care mă consumă, nu se opresc niciodată. 18 Dumnezeu îmi smulge haina, acţionând cu o mare forţă. Mă strânge ca gulerul cămăşii. 19 El m-a aruncat în noroi; şi am ajuns la fel ca praful pământului şi ca cenuşa. 20 «Strig la Tine, dar Tu nu răspunzi. Sunt în picioare; dar Tu stai şi (doar) Te uiţi la mine! 21 Ai devenit dur cu mine; şi mă loveşti cu forţa mâinii Tale. 22 Mă ridici deasupra vântului şi mă arunci în marea intensitate a furtunii. 23 Ştiu că mă duci la moarte, în locul stabilit pentru toţi cei (care acum încă mai sunt) vii!» 24 Atunci când un om nu mai are speranţă de viaţă, nimeni nu îi întinde mâna când îl vede strigând după ajutor în necazul lui. 25 Nu am plâns eu pentru cel care a avut zile rele? Nu am fost afectat în sufletul meu pentru cel sărac? 26 Dar când aşteptam binele (pentru tot ce am făcut), a venit răul; şi când aşteptam lumina, a venit întunericul! 27 Organele mele îmi fierb permanent. Vin peste mine zile de suferinţă. 28 Umblu înnegrit, dar nu de soare. Mă ridic între cei care se adună şi strig după ajutor. 29 Am ajuns frate cu şacalii şi prieten cu struţii. 30 Mi se înnegreşte pielea şi cade; iar oasele îmi ard de febră. 31 Harpa mea este (acum) un instrument care cântă cântece de jale; iar fluierul produce sunete care te determină să plângi!