4
Atunci Elifaz din Teman a început să vorbească şi a zis: „Dacă cineva ar avea curajul să îţi vorbească, te vei supăra? Dar cine ar putea să tacă? Ştim că tu i-ai învăţat pe mulţi şi ai susţinut mâinile obosite. Cuvintele tale i-au ridicat pe cei care erau într-o stare critică şi au susţinut genunchii care se îndoiau. Dar acum a venit necazul (şi) împotriva ta; şi eşti descurajat. El te afectează şi te laşi dominat de el. Nu este oare frica ta de Dumnezeu tocmai baza încrederii tale? Speranţa pe care o aveai nu se baza pe comportamentul tău corect? Te rog să te gândeşti! A murit vreodată un om nevinovat? Sau au fost distruşi vreodată cei corecţi? Eu am constatat că cei care ară răutatea şi care seamănă necazul, culeg fructele comportamentului lor. Dumnezeu îi distruge cu suflarea Lui; şi când Se mânie El, îi consumă (ca focul). 10 Atunci sunetele produse de leu şi răgetul leului care inspiră frică, încetează; şi sunt distruşi colţii leilor tineri. 11 Leul, deşi este animalul care deţine cea mai mare forţă, moare dacă nu are pradă; iar puii leoaicei sunt decimaţi. 12 Mi s-a spus un cuvânt în secret. Urechea mea a auzit o şoaptă. 13 În mijlocul neliniştii din timpul vedeniilor nopţii, când oamenii sunt într-un somn profund, 14 m-au invadat frica şi cutremurul. Atunci au început să îmi tremure oasele. 15 Un spirit a trecut uşor pe lângă mine; şi mi s-a ridicat părul de pe corp. 16 Stătea înaintea mea, dar nu am putut să îi văd faţa. Am văzut cu ochii mei imaginea unei fiinţe. S-a făcut linişte; şi apoi am auzit o voce (zicând): 17 «Poate omul să fie (vreodată acceptat ca fiind) corect înaintea lui Dumnezeu? Oare este posibil ca el să fie curat înaintea Creatorului lui? 18 El nu se încrede nici chiar în slujitorii Săi; şi găseşte greşeli chiar şi la îngerii Lui. 19 Deci va găsi mult mai multe imperfecţiuni la cei care trăiesc în case de argilă şi ale căror temelii sunt în praful pământului. Ei sunt striviţi mai uşor decât o molie. 20 Sunt distruşi de dimineaţa până seara. Mor; şi sunt uitaţi pentru totdeauna! 21 Li se taie firul care îi ţine; şi mor lipsiţi de înţelepciune!»