1 Fraţii mei, să nu fiţi mulţi învăţători, ştiind că aceasta ar însemna să fim judecaţi mai sever. 2 Toţi comitem multe greşeli. Dacă cineva nu greşeşte în vorbire, este un om perfect şi este capabil să îşi controleze tot „corpul”. 3 Când punem zăbale în gura cailor ca să îi determinăm să ne asculte, reuşim să le dirijăm tot corpul. 4 Un alt exemplu ar fi corăbiile care sunt atât de mari. Ele sunt împinse de vânturi de mare intensitate; şi totuşi sunt direcţionate cu ajutorul unor foarte mici cârme. Aceste corăbii se îndreaptă acolo unde doreşte cel care le conduce cu ajutorul cârmelor. 5 În mod asemănător, limba este un organ mic al corpului nostru, dar se poate lăuda că determină apariţia multor lucruri. Vă puteţi gândi şi la o mică flacără care poate aprinde o mare pădure. 6 Limba este tot ca un foc. Ea poate determina o lume de nedreptăţi. Este unul dintre organele noastre care ne afectează toată personalitatea. Prin ce face, (poate) „aprinde” tot cursul vieţii noastre; şi (în final) ea însăşi va ajunge în focul iadului. 7 Omul a reuşit să îmblânzească orice fel de animal sălbatic, orice pasăre şi orice specie de reptile; 8 dar nimeni nu poate „îmblânzi” limba unui om! Ea reprezintă un rău care nu poate fi controlat şi produce o otravă care determină moartea. 9 Cu ea Îl lăudăm pe Dumnezeu – Tatăl nostru – şi tot cu ea îi blestemăm pe oamenii care sunt asemănători lui Dumnezeu. 10 Din aceeaşi gură iese atât binecuvântarea, cât şi blestemul. Fraţii mei, nu este normal să se întâmple aşa! 11 Oare din acelaşi izvor care iese din pământ, poate să curgă apă dulce şi apă amară? 12 Fraţii mei, poate un smochin să producă măsline sau viţa de vie să aibă ca fructe smochine? În aceeaşi ordine de idei, (este evident că) din niciun izvor cu apă sărată nu poate curge apă dulce! 13 Cine este între voi înţelept şi are abilitatea de a înţelege semnificaţia profundă a lucrurilor? Acela să demonstreze acest lucru, practicând un comportament bun, caracterizat de fapte făcute în smerenie şi cu blândeţea pe care o facilitează înţelepciunea. 14 Dar dacă în inima voastră aveţi invidie amară şi egoism, să nu vă lăudaţi cu aceste lucruri şi să nu contraziceţi adevărul! 15 Acest fel de înţelepciune nu provine de sus, ci este de pe pământ, nespirituală şi (de provenienţă) demonică. 16 Acolo unde există invidie şi egoism, va fi dezordine şi orice fel de fapte rele. 17 Dar înţelepciunea care vine de sus este în primul rând curată; apoi ea mai este: orientată spre pace, blândă, fără prejudecăţi, plină de compasiune – producând astfel (numai) fapte bune. Această înţelepciune nu decide părtinitor şi este sinceră. 18 Iar dreptatea (ei) este „semănată” într-un climat de pace de către cei care fac pace.