31
Iahve zice: „În acele vremuri, Eu voi fi Dumnezeul tuturor clanurilor (urmaşilor) lui Israel; iar ei vor fi poporul Meu!” Iahve vorbeşte astfel (despre urmaşii lui Israel): „Poporul care a scăpat de sabie, a găsit milă în deşert. Eu voi veni şi îi voi oferi odihnă lui Israel.” Iahve i S-a revelat de la mare distanţă, zicându-i: „Te iubesc cu o iubire eternă; şi datorită acestui fapt, Îmi păstrez bunătatea faţă de tine! Să ştii, domnişoară numită Israel, că te voi reconstrui şi vei fi refăcută! Te voi împodobi din nou cu tamburine; şi vei veni să dansezi cu cei care te înveselesc. Vei planta din nou vii pe dealurile Samariei; iar cei care le vor planta, se vor bucura de fructele lor – pentru că vine ziua când cei care păzesc zidurile, vor sta pe muntele locuit de urmaşii lui Efraim şi vor striga astfel: «Veniţi să ne ducem la Sion, la Dumnezeul nostru care se numeşte Iahve!»” Iahve vorbeşte astfel: „Strigaţi de bucurie pentru Iacov! Chiuiţi de veselie în fruntea popoarelor! Să vă auziţi cântând laude şi zicând: «Doamne, salvează pe poporul Tău, pe cei rămaşi dintre descendenţii lui Israel!» Îi voi aduce înapoi din ţara de la Nord; şi îi voi aduna de la marginile pământului. Între ei va fi atât orbul, cât şi şchiopul; atât femeia însărcinată, cât şi aceea care are durerile naşterii. Se va întoarce o mare mulţime de oameni. Vor veni plângând; şi îi voi aduce în timpul rugăciunilor lor. Îi voi duce la râuri de apă şi pe drumuri netede, pe care nu se vor împiedica – pentru că Eu sunt Tatăl (urmaşilor) lui Israel; şi Efraim este primul Meu născut!” 10 Popoare, ascultaţi Cuvântul lui Iahve; şi anunţaţi-l în insulele îndepărtate! Spuneţi: „Cel care l-a testat pe Israel, îl va aduna; şi Îşi va păzi turma ca un păstor! 11 Se va întâmpla aşa pentru că Iahve îl va reabilita pe Iacov şi îl va elibera din mâna unuia care deţine o forţă mai mare decât a lui. 12 Atunci vor veni şi vor chiui de bucurie pe înălţimile Sionului. Ei vor alerga la bunătăţile lui Iahve: la grâu, la noul vin, la ulei, la miei şi la viţei. Sufletul lor va fi ca o grădină bine udată; şi nu se vor mai întrista. 13 Atunci domnişoarele se vor veseli dansând, iar tinerii şi bătrânii vor proceda la fel. Le voi transforma jalea în veselie; şi în locul întristărilor, le voi oferi încurajare şi bucurie. 14 Voi sătura cu abundenţă sufletul preoţilor; iar poporul Meu se va sătura cu bunătatea Mea.” Acesta este mesajul venit de la Iahve. 15 El zice: „A fost auzit un ţipăt în localitatea Rama. Acolo este bocet şi mult plâns. Rahela îşi plânge copiii; şi nu vrea să fie consolată, pentru că ei nu mai sunt. 16 Iahve vorbeşte zicând: «Opreşte-ţi plânsul şi lacrimile din ochi – pentru că munca îţi va fi recompensată. Iahve îţi spune că ei se vor întoarce din ţara duşmanului. 17 El te mai asigură că există speranţă pentru viitorul tău. Fiii tăi se vor întoarce în ţara lor.» 18 Este adevărat că l-am auzit pe Efraim văitându-se: «M-ai pedepsit ca pe un viţel neînvăţat să tragă la jug; şi am suportat astfel pedeapsa Ta. Întoarce-mă Tu; şi mă voi întoarce – pentru că Tu eşti Dumnezeul meu care se numeşte Iahve. 19 După ce am rătăcit, am regretat. Am ajuns să cunosc această realitate; şi acum mă bat peste şold. Am ajuns să îmi fie ruşine şi sunt umilit – pentru că port stigmatul (comportamentului greşit al) tinereţii mele.» 20 Iahve zice: «Oare nu este Efraim fiul Meu pe care îl apreciez? Oare nu este el copilul Meu de care Îmi place? Deşi vorbesc frecvent împotriva lui, tot Îmi amintesc de el. Inima Mea îl doreşte cu mare intensitate; şi este o certitudine că voi avea milă de el.»” 21 „Pune-ţi semne pe drum. Înfige-ţi stâlpi şi fi atent la traseu: la drumul pe care îl parcurgi. Domnişoară numită Israel, întoarce-te. Întoarce-te în oraşele tale! 22 Fiică infidelă, până când vei rătăci? Iahve va face în ţară un lucru nou: o femeie va înconjura un bărbat.” 23 Iahve, Dumnezeul Armatelor, Cel care este Dumnezeul lui Israel, vorbeşte astfel: „Când le voi aduce înapoi captivii, cei de pe teritoriul numit Iuda şi din oraşele lui vor zice din nou aceste cuvinte: «Locuinţă a dreptăţii, munte sfânt, Iahve să te binecuvânteze!» 24 Oamenii vor locui împreună în teritoriul numit Iuda şi în toate oraşele lui: atât agricultorii, cât şi cei care le pasc turmele – 25 pentru că voi sătura sufletul însetat şi pe cel flămând.” 26 După aceste lucruri, m-am trezit şi am privit în jur. Somnul meu fusese plăcut. 27 Iahve zice: „Vin zile când voi binecuvânta poporul numit Israel şi pe cel numit Iuda cu o sămânţă de oameni şi cu o sămânţă de animale. 28 Exact cum i-am urmărit peste tot ca să îi smulg, să îi tai, să îi dărâm, să îi distrug şi să le fac rău, la fel voi urmări ca să îi refac şi să îi plantez. Acesta este mesajul lui Iahve.” 29 „În acele zile nu se va mai zice: «Părinţii au mâncat struguri acri şi copiilor li s-au strepezit dinţii», 30 ci fiecare va muri pentru propria lui nedreptate. Fiecărui om care va mânca struguri acri, i se vor strepezi dinţii.” 31 Iahve zice: „Să ştiţi că vin zile când voi ratifica un nou legământ cu descendenţii celor numiţi Israel şi cu aceia care se numesc Iuda. 32 El nu va fi ca legământul pe care l-am ratificat cu strămoşii lor când i-am luat de mână ca să îi scot de pe teritoriul Egiptului. Ei au încălcat acel legământ – în ciuda faptului că aveam drepturi de soţ al lor.” Acesta este mesajul lui Iahve. 33 El spune: „Vă anunţ acum ce fel de legământ voi ratifica cu descendenţii lui Israel după acele zile. Iahve vă precizează: «Voi pune legea Mea în interiorul lor şi o voi scrie în inimile lor. Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. 34 Şi niciunul nu va mai învăţa pe vecinul lui sau pe fratele lui, zicând: ‘Cunoaşte-L pe Iahve!’; pentru că toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare.»” Iahve zice: „Le voi ierta nedreptăţile şi nu Îmi voi mai aminti de păcatele lor.” 35 Vorbeşte Iahve – Cel care a făcut soarele să lumineze ziua şi care a stabilit ca luna şi stelele să lumineze noaptea. El provoacă marea şi face să îi urle valurile. Numele Lui este Iahve, Dumnezeul Armatelor! El spune: 36 „Dacă vor fi desfiinţate aceste reguli stabilite de Mine, atunci şi «sămânţa» lui Israel va înceta pentru totdeauna să mai fie un popor (distinct) înaintea Mea!” 37 Iahve (mai) spune: „Dacă cerul de sus va putea fi măsurat şi dacă temeliile de jos ale pământului vor putea fi observate, atunci voi abandona şi Eu întregul popor al lui Israel pentru tot ce a făcut. Acesta este mesajul lui Iahve.” 38 Iahve (mai) spune: „Să ştiţi că vin zile când acest oraş va fi reconstruit pentru Iahve, de la turnul lui Hananel până la Poarta Unghiului. 39 Frânghia de măsurat va trece prin faţa lui până la dealul Gareb şi apoi va continua spre Goa. 40 Toată valea unde sunt aruncate corpurile moarte şi cenuşa, împreună cu toate terenurile până la valea Chidron şi până la unghiul Porţii Cailor, spre Est, vor fi dedicate lui Iahve. Oraşul nu va mai fi niciodată distrus sau dărâmat.”