3
Ioram – fiul lui Ahab – a început să guverneze în teritoriul numit Israel, la Samaria, în al optsprezecelea an al guvernării lui Iehoşafat – regele din teritoriul numit Iuda; şi a guvernat doisprezece ani. El a făcut ce este rău în relaţia lui cu Iahve. Totuşi, nu s-a comportat la fel de rău ca tatăl lui şi ca mama lui, pentru că a desfiinţat pietrele sacre închinate lui Baal pe care le făcuse Ahab. Dar Ioram a comis păcatele lui Ieroboam – fiul lui Nebat – care-l făcuse pe Israel să păcătuiască; şi nu le-a abandonat. Meşa – regele Moabului – avea turme mari şi era obligat să dea regelui lui Israel o sută de mii de miei şi o sută de mii de berbeci împreună cu lâna adunată după tunderea lor. Dar după moartea lui Ahab, regele Moabului s-a revoltat împotriva regelui lui „Israel”. Atunci regele Ioram a plecat din Samaria; şi a numărat întregul Israel. Apoi a trimis un mesaj lui Iehoşafat – regele lui Iuda – spunându-i: „Regele Moabului s-a revoltat împotriva mea. Vrei să vii cu mine să luptăm împotriva Moabului?” El i-a răspuns lui Ioram: „Da, voi veni. Eu şi cu tine vom fi aliaţi, poporul meu va merge împreună cu poporul tău şi caii mei vor fi împreună cu ai tăi. Vreau să ştiu pe ce drum vom merge.” Ioram i-a răspuns: „Vom merge pe drumul care conduce prin deşertul Edomului.” Atunci regele Israelului, regele lui Iuda şi regele Edomului au plecat împreună. Dar după ce au înaintat făcând un ocol de zile, nu au mai găsit apă pentru armată şi pentru animale. 10 Atunci regele Israelului a zis: „Ah! Iahve i-a chemat pe aceşti trei regi ca să îi facă să fie învinşi de Moab!” 11 Dar Iehoşafat a zis: „Nu este aici niciun profet al lui Iahve prin care să Îl întrebăm pe El (ce să facem)?” Atunci unul dintre slujitorii regelui din teritoriul numit Israel, a răspuns: „Este aici Elisei – fiul lui Şafat – care avea obiceiul să toarne apă pe mâinile (profetu)lui Ilie.” 12 Iehoşafat a zis: „Ştiu că îl însoţeşte Cuvântul lui Iahve!” Atunci regele teritoriului numit Israel, Iehoşafat şi regele Edomului s-au dus împreună la profet. 13 Elisei i-a zis regelui lui „Israel”: „Ce avem noi în comun? Du-te la profeţii tatălui tău şi la profeţii mamei tale!” Regele „Israelului” a răspuns: „Nu; pentru că Iahve a chemat pe aceşti trei regi ca să îi facă să ajungă în mâinile Moabului!” 14 Elisei a zis: „Jur pe Iahve – pe Dumnezeul armatelor – care este viu şi pe care Îl slujesc, că dacă nu aş avea în vedere pe Iehoşafat – regele lui Iuda – nici nu te-aş lua în considerare şi nici nu m-aş uita la tine! 15 Acum, aduceţi-mi un cântăreţ cu o harpă!” În timp ce cântăreţul cânta, mâna lui Iahve a coborât peste Elisei. 16 Atunci el a zis: „Iahve spune: «Faceţi în această vale gropi, una lângă cealaltă; 17 pentru că Iahve vă anunţă că deşi nu veţi avea vânt sau ploaie, valea se va umple cu apă şi veţi bea atât voi, cât şi vitele şi animalele voastre! 18 Totuşi, acesta este doar un lucru nesemnificativ pentru Iahve. El va face ca şi Moabul să ajungă în mâinile voastre. 19 Voi îi veţi distruge toate oraşele fortificate şi pe toate cele remarcabile; veţi tăia fiecare copac bun, veţi astupa izvoarele de apă şi veţi strica cu pietre fiecare teren agricol bun!»” 20 În următoarea dimineaţă, în timp ce se oferea (lui Iahve) sacrificiul, a început să vină apă de pe drumul dinspre Edom; şi pământul s-a umplut de apă. 21 Când au auzit toţi moabiţii că regii vin să lupte împotriva lor, i-au chemat pe toţi aceia care erau capabili să folosească armele – atât tineri cât şi bătrâni – şi au stat la marginea teritoriului lor. 22 Când s-au trezit dimineaţa devreme, soarele strălucea deasupra apelor; şi moabiţii au văzut în faţa lor apele roşii ca sângele. 23 Ei au zis: „Acesta este sânge! Regii s-au luptat între ei şi s-au omorât unii pe alţii! Acum, vino să îţi iei prada, Moab!” 24 Dar când au intrat în tabăra lui Israel, israelienii au venit şi i-au bătut pe moabiţi până când au fugit din faţa lor. Apoi au pătruns pe teritoriul lor şi i-au omorât pe moabiţi. 25 Le-au distrus oraşele; şi toţi bărbaţii au aruncat pietre în terenurile lor agricole. Toate acele terenuri au fost umplute de pietre. Au astupat toate izvoarele de apă şi au tăiat toţi copacii buni. Mai rămăseseră doar zidurile oraşului Chir-Hareset; dar cei care trăgeau cu praştia, l-au înconjurat şi l-au cucerit. 26 Când regele Moabului a văzut că a fost învins în acea luptă, a luat cu el şapte sute de oameni care luptau folosind sabia; şi intenţiona să îşi facă drum până la regele Edomului; dar nu au putut. 27 Atunci a luat pe primul copil născut în familia lui, care urma să fie rege în locul lui; şi l-a oferit (zeilor) ca ardere integrală pe zidul oraşului. Văzând acest lucru, Israel a fost afectat de o mare indignare. Astfel, Israel s-a retras din Moab; şi fiecare s-a întors acasă.