11
Iahve a vorbit atât lui Moise cât şi lui Aaron; şi le-a zis: „Spuneţi-le israelienilor: «Dintre toate animalele ţării, puteţi să mâncaţi doar pe cele descrise în continuare. Veţi putea să mâncaţi din orice animal care rumegă şi care are copita sau unghia despicată, adică despărţită în două. Dar dintre cele care doar rumegă sau au doar copita despicată, să nu mâncaţi următoarele: cămila care, deşi rumegă, nu are copita despicată; să o consideraţi necurată. Viezurele, deşi rumegă, nu are unghia despicată; să îl consideraţi necurat. Iepurele sălbatic, deşi rumegă, nu are unghia despicată; să îl consideraţi necurat. Porcul, deşi are copita despicată, nu rumegă; să îl consideraţi necurat. Să nu mâncaţi din carnea acestor animale şi să nu vă atingeţi de corpurile lor moarte, ci să le consideraţi necurate. Dintre toate vieţuitoarele care trăiesc în apă, veţi putea să mâncaţi – indiferent că provin din mări sau că sunt din râuri – doar pe cele care au înotătoare şi solzi. 10 Tot ce trăieşte în mări sau în râuri, tot ce se mişcă în apă sau orice creatură care este în apă dar care nu are înotătoare şi solzi, să fie considerate necurate. 11 Să consideraţi necurate toate aceste vieţuitoare. Să nu le mâncaţi carnea; şi să le consideraţi corpurile lor moarte ca fiind necurate. 12 Să priviţi ca ceva oribil orice vietate care trăieşte în apă şi care nu are înotătoare şi solzi. 13 Există şi între păsări unele care sunt necurate; şi, în consecinţă, să nu le consumaţi ca hrană, pentru că sunt ceva oribil. Acestea sunt: vulturul, vulturul pleşuv, acvila, 14 gaia roşie, şorecarul şi toate speciile lui, 15 corbul şi toate speciile lui, 16 struţul, şorecarul, pescăruşul, şoimul şi toate speciile lui, 17 cucuveaua, cormoranul, bufniţa, 18 bufniţa cu pene deasupra ochilor, pelicanul, lebăda, 19 barza, bâtlanul şi toate speciile lui, pupăza şi liliacul. 20 Să consideraţi ca fiind ceva oribil şi pe orice insectă care zboară sau care umblă pe patru picioare. 21 Dintre aceste creaturi zburătoare şi care umblă pe patru picioare, le veţi putea mânca doar pe acelea care au piciorul din spate mai lung, ca să poată sări pe pământ. 22 Astfel, veţi putea mânca: lăcusta Arbe, lăcusta Solam, lăcusta Hargol şi lăcusta Hagab, conform speciilor lor. 23 Dar să consideraţi ca fiind ceva oribil pe toate celelalte insecte zburătoare care au patru picioare. 24 Ele vă vor face necuraţi. Oricine se va atinge de corpurile lor moarte, va fi necurat până seara; 25 şi oricine va căra părţi ale corpurilor lor moarte, trebuie să îşi spele hainele şi va fi necurat până seara. 26 Pe orice animal care are unghia despicată, dar nu are copita despărţită sau nu rumegă, să îl consideraţi necurat. Oricine îl va atinge, va fi necurat. 27 Să consideraţi necurate animalele cu patru picioare care au labe. Oricine se va atinge de corpurile lor moarte, va fi necurat până seara; 28 iar cine le va căra corpul lor mort, trebui să îşi spele hainele şi va fi necurat până seara. Să le consideraţi necurate. 29 Dintre creaturile care merg deplasându-se pe pământ, să le consideraţi necurate pe următoarele: nevăstuica, şoarecele, şopârla mare şi speciile ei, 30 şopârla cenuşie, broasca, şopârla de ziduri, şopârla de nisip şi cameleonul. 31 Să consideraţi necurate toate creaturile care se deplasează târându-şi corpul. Oricine le va atinge atunci când vor fi moarte, va fi necurat până seara. 32 Orice lucru peste care va cădea vreuna din ele atunci când vor fi moarte, va fi considerat necurat. Indiferent că este vreun lucru din lemn, o haină, o piele sau un sac. Orice lucru folosit la ceva ajuns în această situaţie, trebuie să fie introdus în apă; pentru că va fi considerat necurat până seara. Abia apoi va fi curat. 33 Dacă vreuna dintre aceste creaturi va cădea într-un vas de pământ, tot ce este în el să fie considerat necurat; iar vasul să fie spart. 34 Orice lucru bun de mâncat peste care a căzut apă dintr-un astfel de vas, să fie considerat necurat; şi orice băutură care se află într-un astfel de vas, să fie considerată necurată. 35 Orice lucru peste care va cădea ceva din corpul mort al vreunei astfel de creaturi, să fie considerat necurat. Dacă este vorba despre un cuptor sau o vatră, acestea să fie dărâmate. Ele vor fi necurate; şi trebuie să le consideraţi necurate. 36 Numai izvoarele sau fântânile în care este (permanent) apă din abundenţă, vor rămâne curate; dar cine se va atinge de corpurile lor moarte, să fie considerat necurat. 37 Dacă va cădea ceva din corpurile lor moarte pe sămânţa folosită la semănat, aceasta va rămâne curată. 38 Dar dacă se pusese apă pe sămânţă, trebuie considerată necurată. 39 Dacă moare vreunul dintre animalele pe care le puteţi mânca şi apoi cineva se atinge de corpul mort al acestuia, el va fi necurat până seara. 40 Cine va mânca din corpul acelui animal mort, să îşi spele hainele şi va fi necurat până seara. Cei care îi vor căra corpul mort, trebuie să îşi spele hainele; şi vor fi necuraţi până seara. 41 Toate creaturile care se deplasează târându-se, sunt ceva oribil. Să nu fie mâncate! 42 Să nu mâncaţi niciuna dintre vietăţile care se târăsc pe partea abdominală sau care se deplasează astfel folosindu-se de patru sau de mai multe picioare. Să le consideraţi ca fiind ceva oribil. 43 Să nu deveniţi şi voi oribili mâncând vreuna dintre aceste creaturi care se târăsc în deplasarea lor. Să nu vă profanaţi şi să nu vă murdăriţi cu ele. 44 Eu sunt Dumnezeul vostru care se numeşte Iahve! Sfinţiţi-vă şi fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt sfânt! Să nu vă murdăriţi cu vreo creatură care se târăşte pe pământ; 45 pentru că Eu sunt Iahve, Cel care v-am scos de pe teritoriul Egiptului ca să fiu Dumnezeul vostru. Deci fiţi sfinţi aşa cum sunt Eu!» 46 Aceasta este legea care se referă la animalele, la păsările şi la creaturile care trăiesc în ape şi care se deplasează pe pământ. 47 V-am dat-o ca să puteţi face diferenţa între ce este curat şi ce este necurat, între animalele care pot fi mâncate şi animalele care nu pot fi mâncate.”