13
Iahve le-a zis lui Moise şi lui Aaron: „Dacă un om are pe pielea corpului lui o umflătură, o erupţie sau o pată albă care se aseamănă cu rana de lepră, trebuie să fie adus la preotul Aaron sau la unul dintre fiii lui care sunt preoţi. Preotul să îi analizeze rana de pe pielea corpului; şi dacă părul din rană s-a albit iar rana se prezintă mai adâncă decât pielea corpului lui, atunci aceea este lepră. După ce l-a analizat, preotul să îl declare necurat. Dar dacă pata de pe pielea corpului lui este albă şi nu se prezintă mai adâncă decât pielea, iar părul din ea nu s-a albit, preotul să izoleze şapte zile pe omul care are acea rană. În a şaptea zi, preotul trebuie să îl analizeze; şi dacă va constata că rana a rămas aşa cum a fost şi nu s-a extins pe piele, să îl mai ţină izolat şapte zile. În a şaptea zi, preotul să îl analizeze din nou. Dacă rana a mai scăzut şi nu s-a extins pe piele, preotul să îl declare curat. A fost doar o erupţie. Acel om să îşi spele hainele; şi apoi va fi curat. Dacă erupţia se extinde pe piele după ce omul s-a prezentat în faţa preotului pentru a fi declarat curat, trebuie să vină din nou înaintea preotului. Acesta să îl analizeze; şi dacă erupţia s-a extins pe piele, preotul să îl declare necurat, pentru că (în mod evident,) are lepră. Dacă cineva are o rană de lepră, să fie adus la preot. 10 Acesta să îl analizeze. Dacă are pe piele o umflătură albă în care părul s-a albit şi prezintă o urmă de rană deschisă, 11 atunci pe acea zonă a corpului acelui om este o lepră veche. Preotul să îl declare necurat. Să nu îl ţină izolat (pentru teste), pentru că este deja necurat! 12 Dar este posibil ca ceva asemănător cu lepra să erupă pe toată pielea corpului de la cap până la picioare; şi preotul constată că ea există oriunde se uită el. 13 Atunci să îl analizeze; şi dacă presupusa lepră i-a acoperit tot corpul, trebuie să îl declare curat pe cel care are acea erupţie. El este curat; pentru că toată erupţia s-a albit. 14 Dar dacă mai apare vreo urmă de rană deschisă pe el, va fi necurat. 15 Preotul să analizeze rana deschisă şi să îl declare necurat. Rana lui deschisă este necurată, pentru că este lepră! 16 Dacă o rană deschisă se face albă, el trebuie să vină la preot. 17 Acesta să îl analizeze; şi dacă rana s-a albit, atunci preotul să îl declare curat pe cel care o are. El este curat. 18 Este posibil ca cineva să aibă pe pielea corpului lui o bubă care ulterior se vindecă. 19 Dacă pe locul unde fusese buba apare o umflătură albă sau o pată colorată alb-roşiatic, acel om să se prezinte înaintea preotului. 20 Acesta să îl analizeze; iar dacă pata se prezintă mai adâncă decât pielea şi dacă părul din ea s-a albit, să îl declare necurat. Aceasta este o rană de lepră care a erupt în (fosta) bubă. 21 Dar dacă preotul o analizează şi constată că părul din ea nu este alb, iar pata nu se prezintă mai adâncă decât pielea, ci s-a diminuat, să izoleze acel om şapte zile. 22 Dacă acea rană se extinde apoi pe piele, preotul să îl declare necurat: este o rană produsă de lepră. 23 Dar dacă pata rămâne într-un loc şi nu se extinde, atunci este doar cicatricea bubei. În acest caz, preotul să îl declare curat. 24 Dacă un om are o arsură pe piele şi rana deschisă a arsurii devine o pată alb-roşiatică sau albă, 25 ea să îi fie analizată de preot. Dacă părul de pe pată s-a albit şi pata se prezintă mai adâncă decât pielea, atunci este o rană de lepră care a erupt în arsură. Preotul să declare acel om ca fiind necurat, pentru că (este evident că) are o rană de lepră. 26 Dar dacă preotul analizează pata şi vede că părul de pe ea nu s-a albit şi nici nu se prezintă mai adâncă decât pielea, ci (în timp) s-a diminuat, să îl ţină izolat şapte zile. 27 În a şaptea zi, preotul trebuie să îl analizeze; şi dacă pata s-a extins pe piele, atunci să îl declare necurat. Acesta este o rană de lepră. 28 Dar dacă pata a rămas într-un loc şi nu s-a extins pe piele, ci s-a diminuat, înseamnă că este o umflătură provenită de la cea arsură. Atunci preotul să îl declare curat; pentru că aceea este doar cicatricea arsurii. 29 Dacă un bărbat sau o femeie au o rană pe cap sau la barbă, 30 ea să fie analizată de preot. Dacă rana lor se prezintă mai adâncă decât pielea iar părul de pe ea este gălbui şi subţire, preotul să îl declare necurat pe cel care o are. Acea rană este o scabie de cap sau de barbă. 31 Dacă preotul vede că rana scabiei nu se prezintă mai adâncă decât pielea şi nu este păr negru pe ea, atunci să îl ţină izolat şapte zile pe cel care are rana. 32 În a şaptea zi, preotul să analizeze scabia; şi dacă aceasta nu s-a extins, nu are păr gălbui pe ea şi nu se prezintă mai adâncă decât pielea, 33 acel om trebuie să se radă. Dar să nu îşi radă şi părul de pe zona unde este scabia. Preotul să îl izoleze încă şapte zile pe cel care are scabia. 34 În a şaptea zi, preotul să analizeze din nou scabia; şi dacă ea nu s-a extins pe piele şi nu se prezintă mai adâncă decât pielea, atunci poate să îl declare curat. Acel om să îşi spele hainele; şi apoi va fi curat. 35 Dar dacă sunt dovezi că scabia s-a extins pe piele după ce a fost declarat curat, 36 preotul să analizeze acel om din nou. Dacă va constata că scabia s-a extins pe piele, preotul nu trebuie să mai caute părul gălbui. Acel om este necurat! 37 Dacă vede că scabia a stagnat şi a crescut păr negru pe ea, înseamnă că s-a vindecat. Acel om este curat; şi preotul trebuie să îl declare curat. 38 Dacă un bărbat sau o femeie au pete pe pielea corpului, iar acestea sunt albe, 39 să fie analizate de preot. Dacă petele de pe pielea corpului au culoarea alb-gălbui, acestea nu sunt decât nişte erupţii pale pielii. Acel om este curat. 40 Dacă unui om îi cade părul de pe cap, el devine chel; dar este curat. 41 Dacă părul îi cade de pe frunte, el devine chel în zona frunţii; dar este curat. 42 Dar dacă pe capul sau pe fruntea care nu mai are păr va avea o pată colorată alb-roşiatic, atunci aceasta este lepră. Ea a erupt pe partea cheală a capului sau pe fruntea fără păr. 43 Trebuie ca preotul să îl analizeze. Şi dacă pe partea cheală a capului sau pe fruntea fără păr există acea umflătură a rănii colorată alb-roşiatic asemănătoare leprei de pe pielea corpului, 44 atunci acel om este lepros. El este necurat. Preotul să îl declare necurat; pentru că are o rană (de acest fel) pe cap. 45 Leprosul care are acea rană, trebuie să îşi poarte hainele rupte, să umble cu capul gol, să îşi acopere barba şi să strige: «Necurat! Necurat!» 46 El va fi necurat atât timp cât are acea rană. În toată acea perioadă de timp, el este necurat. Să trăiască singur; şi locuinţa lui să fie în exteriorul taberei. 47 Este posibil să apară o pată ca de lepră pe îmbrăcăminte, pe o haină de lână sau de in, 48 pe o pânză sau pe o ţesătură de in ori de lână, pe o piele sau pe un lucru din piele. 49 Dacă acea pată de pe haină, de pe piele sau de pe vreun lucru din piele, de pe pânză sau de pe ţesătură, va fi colorată verzui sau roşiatic, atunci este una de lepră; şi trebuie arătată preotului. 50 Acesta să analizeze pata; şi să izoleze şapte zile materialul pe care este pata. 51 În a şaptea zi, să analizeze din nou pata; şi dacă aceasta s-a extins pe haină, pe pânză ori pe ţesătură, pe piele sau pe ceva din piele, atunci ea este una de lepră care continuă să se extindă. Acel lucru este necurat. 52 Preotul trebuie să ardă haina, pânza sau ţesătura de lână ori de in sau orice altceva din piele; pentru că este o lepră care se extinde. Acel material să fie ars în foc. 53 Dar dacă preotul o analizează şi constată că pata nu s-a extins pe haină, pe pânză, pe ţesătură sau pe vreun lucru din piele, 54 atunci el să poruncească să se spele materialul pe care este pata; şi să îl izoleze încă şapte zile. 55 După ce a fost spălat acel material care avusese pata, preotul să îl analizeze. Dacă pata nu şi-a schimbat culoarea chiar dacă nu s-a extins, acel material este necurat. Să îl ardeţi în foc; pentru că pata avansează – la exterior sau la interior. 56 Dar dacă preotul o analizează şi constată că pata s-a micşorat după ce a fost spălată, atunci trebuie să o rupă din haină, din pânză, din ţesătură sau din piele. 57 Dacă apare din nou pe haină, pe pânză, pe ţesătură sau pe vreun lucru din piele, înseamnă că se extinde. Să ardeţi în foc lucrul pe care se află acea pată. 58 Dar haina, pânza, ţesătura sau orice altceva din piele, de pe care rana dispare atunci când o spălaţi, trebuie să fie spălată încă o dată; şi apoi va fi (declarată) curată. 59 Aceasta este legea referitoare la pata de lepră de pe o haină de lână sau de in, de pe pânză, de pe ţesătură sau de pe vreun lucru din piele, pentru a stabili dacă sunt curate sau necurate.”