14
Iahve i-a zis lui Moise: „Îţi voi spune care este legea cu privire la cel lepros în ziua curăţării lui (de lepră). Acel om să fie adus înaintea preotului. Să iasă din tabără şi să îl analizeze acolo. Dacă omul a fost vindecat de lepră, preotul să poruncească să se ia pentru cel care trebuie curăţat: două păsări vii şi curate, lemn de cedru, fir de culoare roşiatică şi isop. Preotul să poruncească să fie înjunghiată una dintre păsări într-un vas de pământ, deasupra unei ape curgătoare. Să ia pasărea vie şi să o înmoaie împreună cu lemnul de cedru, cu firul roşiatic şi cu isopul, în sângele păsării care a fost înjunghiată deasupra apei curgătoare. Să îl stropească de şapte ori pe cel care trebuie curăţat de lepră. Apoi să îl declare curat şi să elibereze pasărea vie pe câmp. Cel care fusese lepros şi urmează procedurile de curăţare, trebuie să îşi spele hainele, să îşi radă tot părul şi să se îmbăieze. Apoi va fi curat. Ulterior i se permite să vină în tabără; dar trebuie să stea şapte zile în exteriorul cortului lui. În a şaptea zi să îşi radă părul: atât cel de pe cap, cât şi de pe barbă – chiar şi sprâncenele. Să îşi radă tot părul din aceste zone. Apoi să îşi spele hainele şi tot corpul în apă; şi va fi curat. 10 În a opta zi să ia doi miei şi o mieluşea de un an, fiecare fără defect, plus trei zecimi dintr-o efă de făină de cea mai bună calitate, amestecată cu ulei ca dar de mâncare, împreună cu un log de ulei. 11 Preotul care face curăţarea, să îl aducă pe acel om care trebuie să fie curăţat înaintea lui Iahve, la intrarea în Cortul Întâlnirii. 12 Preotul să ia unul dintre miei, să îl ofere ca sacrificiu pentru vină împreună cu logul de ulei. Să le prezinte ca sacrificiu legănat înaintea lui Iahve. 13 Să înjunghie mielul în locul în care sunt înjunghiate sacrificiile pentru păcat şi arderile integrale, adică într-un loc sfânt. La fel ca sacrificiul pentru vină, şi sacrificiul pentru păcat va fi al preotului, pentru că acestea sunt foarte sfinte. 14 Preotul să ia din sângele sacrificiului pentru vină şi să îl pună pe lobul urechii celui care trebuie curăţat, pe degetul mare al mâinii lui drepte şi pe degetul mare al piciorului lui drept. 15 Apoi să ia din logul de ulei, din care să îşi toarne în palma stângă, 16 să îşi pună degetul mâinii drepte în uleiul din palma mâinii stângi; şi cu degetul lui să stropească din ulei de şapte ori înaintea lui Iahve. 17 Din uleiul care îi mai rămâne în palmă, preotul să ungă lobul urechii drepte a celui care trebuie curăţat, degetul mare al mâinii lui drepte, degetul mare al piciorului lui drept; şi să arunce cu ulei peste sângele sacrificiului pentru vină. 18 Restul uleiului din palma preotului să fie pus pe capul celui care trebuie curăţat. Apoi preotul să facă achitare în locul acelui om înaintea lui Iahve. 19 Preotul să aducă sacrificiul pentru păcat ca să facă achitare pentru cel care trebuie curăţat de plaga care îl făcuse necurat. La final, trebuie să înjunghie animalul care va fi ars integral. 20 Preotul va aduce arderea integrală şi darul de mâncare pe altar. Aşa va face el achitare pentru acel om care va deveni astfel curat. 21 Dacă omul este sărac şi nu poate aduce toate aceste lucruri, să ia un singur miel ca sacrificiu pentru vină. Acel miel va fi oferit legănat, ca să se facă achitare pentru fostul lepros. Să adauge mielului a zecea parte dintr-o efă de făină de cea mai bună calitate, amestecată cu ulei pentru darul de mâncare, plus un log de ulei. 22 Să ia şi două turturele sau doi pui de porumbei, conform posibilităţilor: unul ca sacrificiu pentru păcat şi celălalt ca ardere integrală. 23 În a opta zi, să le aducă la preot pentru curăţarea lui, la intrarea în Cortul Întâlnirii, înaintea lui Iahve. 24 Preotul să ia mielul sacrificiului pentru vină şi logul de ulei, pe care urmează să le ofere ca sacrificiu legănat înaintea lui Iahve. 25 Apoi să înjunghie mielul sacrificiului pentru vină; şi să ia din sângele acestuia ca să ungă lobul urechii drepte a celui care trebuie curăţat, degetul mare al mâinii lui drepte şi degetul mare al piciorului lui drept. 26 Apoi trebuie ca preotul să îşi toarne nişte ulei în palma mâinii stângi; 27 şi cu degetul de la mâna dreaptă, să stropească de şapte ori înaintea lui Iahve din uleiul care este în palma lui stângă. 28 Tot preotul să ungă cu uleiul din palma lui lobul urechii drepte a celui care trebuie curăţat, degetul mare al mâinii lui drepte, degetul mare al piciorului lui drept şi locul unde a fost pus sângele sacrificiului pentru vină. 29 Restul uleiului din palmă să îl pună pe capul celui care trebuie curăţat; şi să facă astfel achitare în locul lui înaintea lui Iahve. 30 Apoi să aducă una dintre turturele sau unul dintre puii de porumbei, conform posibilităţilor (fostului lepros): 31 unul ca sacrificiu pentru păcat şi altul ca ardere integrală, împreună cu darul de mâncare; iar preotul să facă achitare înaintea lui Iahve în locul celui care trebuie curăţat. 32 Aceasta este legea referitoare la leprosul care nu poate aduce sacrificiile pentru curăţarea lui ca ceilalţi oameni.” 33 Iahve le-a zis lui Moise şi lui Aaron: 34 „Când veţi intra în zona Canaan pe care o voi da în proprietatea voastră, dacă voi trimite o «rană de lepră» în vreo casă din ţara pe care o veţi avea, 35 atunci proprietarul casei să anunţe preotul că a văzut ceva ca o pată în casa lui. 36 Înainte de a se deplasa ca să analizeze pata, preotul să poruncească să fie scos totul din acea casă. Astfel, proprietarul ei va evita situaţia în care tot ce se află în casă, devine necurat. Apoi preotul va putea să intre ca să analizeze casa. 37 El să se uite la pată; şi dacă pata de pe zidurile casei are nişte gropiţe verzui sau roşiatice, fiind mai adâncă decât suprafaţa peretelui, 38 preotul să iasă din casă şi să o închidă pentru şapte zile. 39 În a şaptea zi, preotul să vină din nou să o analizeze. Dacă pata s-a extins pe zidurile casei, 40 preotul să poruncească să se scoată pietrele afectate de pată; şi să fie aruncate într-un loc necurat, în exteriorul oraşului. 41 Apoi să pună să se răzuiască tot interiorul casei; şi tot ce s-a răzuit, să se arunce într-un loc necurat, în exteriorul oraşului. 42 Apoi să se ia alte pietre, să se pună în locul celor scoase şi să se tencuiască din nou casa (la interior). 43 Dacă pata reapare pe zidul casei după ce au fost scoase pietrele şi după ce ea a fost răzuită şi tencuită, 44 preotul să meargă încă o dată şi să o analizeze. Dacă pata s-a răspândit pe casă, atunci este o «rană de lepră» care se extinde. Acea casă este necurată. 45 Proprietarul ei să o dărâme – atât pietrele şi lemnul, cât şi toată tencuiala ei – şi să le ducă într-un loc necurat, în exteriorul oraşului. 46 Toţi aceia care au intrat în casă în timp ce era închisă, să fie necuraţi până seara; 47 şi toţi oamenii care au dormit sau au mâncat în acea casă, să îşi spele hainele. 48 Dar dacă preotul a venit, a analizat şi a constatat că pata nu s-a răspândit pe casă după ce aceasta a fost tencuită, atunci să o declare curată; pentru că pata a dispărut. 49 Pentru curăţarea casei, proprietarul ei trebuie să ia două păsări, lemn de cedru, fir de culoare roşiatică, împreună cu isop; 50 şi să înjunghie una dintre păsări într-un vas de pământ, deasupra unei ape curgătoare. 51 Să ia lemnul de cedru, isopul, firul roşiatic şi pasărea vie; şi să le înmoaie în sângele păsării înjunghiate. Apoi să le înmoaie şi în apa curgătoare; şi să stropească acea casă de şapte ori. 52 Să cureţe astfel casa cu sângele păsării, cu apă proaspătă, cu pasărea vie, cu lemnul de cedru, cu isopul şi cu firul roşiatic. 53 Apoi să elibereze pe câmp pasărea vie care este în oraş. Astfel va face (preotul) achitare pentru casă; şi ea va fi curată. 54 Aceasta este legea care stabileşte ce trebuie făcut pentru orice fel de rană de lepră sau de scabie, 55 pentru lepra de pe haine şi de pe case, 56 pentru umflături, pentru erupţii şi pentru pete. 57 Ea precizează când anume un lucru este necurat sau curat. Acesta a fost conţinutul legii pentru lepră.”