1 Isus a început apoi să le vorbească folosind parabole. El a zis: „Un om a plantat o viţă de vie. A înconjurat-o cu un gard, a săpat un teasc în ea şi i-a construit un turn; apoi a dat-o în arendă unor viticultori şi a plecat din ţară. 2 Când trebuia să fie adunaţi strugurii copţi, a trimis un sclav la viticultori ca să ia de la ei fructele viei. 3 Viticultorii l-au prins, l-au bătut şi l-au trimis înapoi cu mâinile goale. 4 A mai trimis din nou la ei un alt sclav. Ei l-au rănit la cap şi l-au defăimat. 5 A mai trimis un altul pe care l-au omorât; apoi a trimis mulţi alţi sclavi, dintre care unii au fost bătuţi, iar alţii au fost omorâţi de acei viticultori. 6 Mai avea un singur fiu pe care îl iubea foarte mult. În final, l-a trimis şi pe el la ei. Proprietarul viei îşi zicea: «Vor primi onorabil pe fiul meu!» 7 Dar viticultorii au discutat astfel între ei: «Priviţi: vine cel care este moştenitorul de drept al viei! Haideţi să îl omorâm; şi astfel moştenirea lui va fi a noastră!» 8 L-au prins, l-au omorât şi i-au aruncat corpul în exteriorul viei. 9 Acum oare ce va face proprietarul viei? Va veni, îi va distruge pe acei viticultori şi va da via altora. 10 Oare nu aţi citit în Scriptură că «Piatra aruncată de zidari ca fiind inutilă, a ajuns să fie pusă în locul unde se unesc zidurile; 11 Iahve a procedat astfel şi ne-a uimit!»?” 12 Ei intenţionau să Îl prindă pe Isus, dar le era frică de mulţimea de oameni. În final, L-au lăsat şi au plecat. Dar înţeleseseră că parabola prezentată de Isus îi viza pe ei. 13 Apoi, liderii religioşi au trimis la Isus un grup care era format din farisei şi din irodieni, cu scopul de a-L prinde într-o capcană a propriilor lui declaraţii. 14 Aceştia au venit şi I-au zis: „Învăţătorule, ştim că spui adevărul şi că nu Îţi este frică de oameni. Mai ştim că Tu nu iei decizii bazat pe lucruri exterioare care pot fi doar aparenţe înşelătoare; ci îi înveţi pe oameni adevărul în conformitate cu metoda lui Dumnezeu. Este corect să plătim impozitele cerute de Cezar? 15 Ce zici Tu: să plătim, sau să nu plătim?” Isus le-a înţeles ipocrizia şi le-a răspuns: „De ce Mă testaţi? Aduceţi-Mi un dinar ca să îl văd!” 16 Ei I-au adus un dinar; şi Isus i-a întrebat: „Ale cui sunt imaginea şi inscripţia de pe el?” Ei au răspuns: „Ele aparţin Cezarului.” 17 Atunci Isus le-a zis: „Daţi deci Cezarului ce îi aparţine; şi oferiţi lui Dumnezeu ce este al Lui!” Acest răspuns al lui Isus i-a surprins foarte mult. 18 Saducheii care susţin că nu există posibilitatea învierii, au venit la Isus cu un caz, zicându-I: 19 „Învăţătorule, ascultă ce ne-a lăsat scris Moise: «Dacă moare fratele unui bărbat, iar celui mort îi rămâne soţia văduvă şi fără copii, acela care trăieşte să o ia ca soţie şi să conceapă cu ea copii care vor fi consideraţi urmaşi ai celui mort.» 20 Erau şapte fraţi. Primul dintre ei s-a căsătorit, dar a murit fără să lase urmaşi. 21 Al doilea a luat-o pe văduvă şi ea i-a fost soţie; dar şi el a murit fără să lase urmaşi. La fel s-a întâmplat şi cu al treilea. 22 Şi, de fapt, niciunul dintre cei şapte nu a lăsat urmaşi, având pe rând ca soţie acea femeie. După ei toţi, a murit şi ea. 23 Când va fi învierea, a cui soţie va fi femeia? Pentru că toţi au avut-o ca soţie…” 24 Răspunzându-le, Isus le-a zis: „Oare nu vă rătăciţi voi din cauză că nu înţelegeţi nici Scripturile şi nici ce face Dumnezeu? 25 Aceasta este concluzia Mea despre voi; pentru că oamenii înviaţi nu se vor mai căsători; ci în această privinţă vor fi ca îngerii din cer. 26 Iar în ce priveşte învierea morţilor, oare nu aţi citit în cartea lui Moise textul care vorbeşte despre acel tufiş care ardea? Acolo Dumnezeu S-a prezentat lui Moise zicând: «Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.» 27 (Acest) Dumnezeu nu este un zeu al celor morţi, ci Dumnezeul celor vii. Deci este evident cât de mult vă rătăciţi!” 28 Unul dintre experţii legii (mozaice) asistase la discuţie şi a constatat că Isus răspunsese bine şi saducheilor. Atunci a venit la El şi L-a întrebat: „Care este prima dintre toate poruncile din Scriptură?” 29 Isus i-a răspuns: „Prima poruncă este aceasta: «Ascultă, Israel! Iahve, Dumnezeul nostru, este unul singur»; 30 şi: «Să iubeşti pe Dumnezeul tău numit Iahve – cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată mintea ta şi cu toată energia ta.» Aceasta este prima poruncă. 31 Iar a doua (ca importanţă) este următoarea: «Să-L iubeşti pe cel de lângă tine ca pe tine însuţi.» Nu există cerinţe mai importante decât acestea.” 32 Expertul legii (mozaice) I-a zis: „Bine ai răspuns, Rabinule. Aşa este: Dumnezeu este unul singur, nu mai există niciun altul ca El; 33 şi ce valorează mai mult decât toate animalele sacrificate şi arse integral pe altar, este să Îl iubeşti cu toată inima, cu toată mintea, cu tot sufletul şi cu toată energia pe care o ai, în timp ce îl iubeşti şi pe cel de lângă tine ca pe tine însuţi.” 34 Isus a apreciat aceste cuvinte ca pe un răspuns care demonstrează înţelepciune; şi i-a zis celui care l-a dat: „Tu nu eşti departe de Regatul lui Dumnezeu.” Iar din acel moment, nimeni nu a mai avut curajul să pună întrebări lui Isus. 35 În timp ce învăţa mulţimea de oameni adunată în (zona de lângă) templu, Isus a zis: „Cum se explică faptul că experţii legii (mozaice) susţin despre Cristos că este fiul lui David? 36 Fiind inspirat de Spiritul Sfânt al lui Dumnezeu, tocmai el, David, a zis: «Stăpânul a spus Stăpânului meu: ‘Ocupă locul privilegiat din dreapta Mea până Îţi voi pune duşmanii sub picioarele Tale.’» 37 Deci chiar David Îl numeşte Stăpân. Atunci cum se explică faptul că este (declarat) Fiul lui?” Şi astfel, audienţa lui Isus era foarte plăcut impresionată de prestaţia Lui. 38 Învăţătura lui Isus conţinea pentru ascultătorii Săi şi următorul avertisment: „Feriţi-vă de experţii în lege(a mozaică) şi de scribi! Lor le place să umble în locuri publice îmbrăcaţi cu haine lungi, aşteptând aprecieri şi elogii din partea oamenilor. 39 Le face plăcere să stea pe primele scaune din sinagogi şi să ocupe cele mai bune locuri când se organizează mese festive. 40 Ei sunt cu atât mai vinovaţi şi vor fi cu atât mai sever condamnaţi, cu cât fac în mod ipocrit rugăciuni lungi în public, dar pe de altă parte abuzează de casele văduvelor.” 41 Isus stătea jos, în faţa cutiei unde se colectau fondurile Templului şi privea pe cei care introduceau bani în ea. Mulţi dintre cei bogaţi donau sume mari de bani. 42 A venit şi o văduvă săracă şi a donat şi ea două monede mici valorând împreună un codrant. 43 Atunci Isus Şi-a chemat discipolii şi le-a zis: „Să ştiţi că această văduvă săracă a oferit lui Dumnezeu mai mult decât toţi ceilalţi care au introdus bani în cutie; 44 pentru că ei au oferit din ce aveau în plus. Dar ea, fiind săracă, a oferit tot ce îi mai rămăsese pentru supravieţuire.”