11
Când au fost aproape de Ierusalim şi treceau pe lângă localităţile Betfaghe şi Betania care erau aproape de Muntele Măslinilor, Isus Şi-a trimis într-o misiune specială pe doi dintre discipolii Săi. El le-a zis: „Duceţi-vă în satul dinaintea voastră. Imediat când veţi intra în el, veţi găsi un măgăruş legat, pe care încă nu a mai încălecat niciun om. Să îl dezlegaţi şi să Mi-l aduceţi. Dacă veţi fi întrebaţi de cineva de ce procedaţi astfel, să îi răspundeţi: «Iahve are nevoie de el; şi după ce îl va folosi, îl va trimite imediat înapoi.»” Discipolii s-au dus şi au dezlegat măgăruşul pe care l-au găsit legat lângă o uşă, la curba drumului pe care mergeau. Unii dintre cei care locuiau în acea casă, le-au zis: „Ce faceţi? De ce dezlegaţi acest măgăruş?” Ei au răspuns exact cum îi învăţase Isus. Apoi au fost lăsaţi să plece. Şi-au aruncat hainele peste măgăruşul pe care l-au adus pentru Isus, iar El l-a încălecat. Mulţi oameni îşi întindeau hainele pe drumul pe care venea Isus, iar alţii puneau pe jos ramuri tăiate din copacii de pe câmp. Atât cei care mergeau înaintea lui Isus, cât şi cei care veneau după El, strigau: „Osana! Este binecuvântat Cel care vine în numele lui Iahve! 10 Regatul care vine este unul binecuvântat: acesta este Regatul strămoşului nostru David! Osana în cerul foarte înalt!” 11 Isus a intrat în Ierusalim şi S-a dus în (zona) templu(ui). Apoi, după ce a privit la toate lucrurile din jurul Său, fiind aproape seara, a plecat la Betania împreună cu cei doisprezece discipoli ai Săi. 12 A doua zi, după ce au plecat din localitatea Betania, Isus era flămând. 13 A observat de la mare distanţă un smochin care avea frunze şi a mers spre el, să vadă dacă va găsi câteva fructe. Când s-a apropiat, a constatat că nu avea decât frunze, pentru că încă nu era perioada smochinelor. 14 Atunci Isus a zis smochinului: „Niciodată să nu mai mănânce cineva fructe din tine!” Iar discipolii Lui au auzit aceste cuvinte. 15 Ajunşi la Ierusalim, Isus a intrat în (curtea) templu(lui). A răsturnat mesele celor care schimbau bani şi scaunele celor care vindeau porumbei. 16 Nu permitea nimănui să poarte vreun vas prin (zona de lângă) templu. 17 Îi învăţa apoi, zicând: „Oare nu este scris în Scripturi «Casa Mea va fi numită o casă a rugăciunii pentru toate naţiunile.»? Dar voi aţi făcut din ea un cuib de infractori!” 18 Liderii preoţilor şi experţii în lege(a mozaică) au auzit şi ei aceste cuvinte. În consecinţă, se gândeau cum să Îl omoare în secret; pentru că se temeau de El, din cauza poporului care era fascinat de învăţăturile Lui. 19 Iar Isus ieşea din oraş de fiecare dată când se însera. 20 În următoarea dimineaţă, când treceau pe lângă acel smochin, discipolii l-au văzut uscat din rădăcini. 21 Petru, care şi-a amintit ce se întâmplase cu o zi înainte, a zis lui Isus: „Învăţătorule, priveşte: smochinul blestemat de Tine, s-a uscat!” 22 Isus a zis: „Este necesar să aveţi credinţă în Dumnezeu! 23 Vă asigur că dacă va zice cineva acestui munte «Ridică-te şi aruncă-te în mare!» şi dacă nu va avea dubii în inima lui, ci va crede că ce a spus se va realiza, va obţine ce a cerut. 24 Vă spun aceste lucruri pentru că în baza aceluiaşi principiu, trebuie să credeţi anticipat că aţi şi primit lucrul pentru care vă rugaţi; şi astfel îl veţi obţine. 25 Iar când vă rugaţi stând în picioare, să iertaţi orice aţi avea de reproşat cuiva; pentru ca să fiţi şi voi iertaţi de greşeli de către Tatăl vostru care este în cer. 26 [Dar dacă nu iertaţi, nici Tatăl vostru care este în cer nu vă va ierta greşelile.”] 27 S-au dus din nou în Ierusalim. Şi în timp ce Isus Se deplasa prin Templu, au venit la El liderii preoţilor, experţii în lege(a mozaică) şi conducătorii poporului evreu, 28 zicându-I: „Cu ce autoritate faci Tu aceste lucruri? Cine Ţi-a permis să le faci?” 29 Isus le-a răspuns: „Am şi Eu o întrebare. Îmi veţi răspunde întâi la aceasta; şi abia apoi vă voi spune şi Eu cine Mi-a dat aprobare să fac aceste lucruri. 30 Întrebarea Mea pentru voi este aceasta: Botezul lui Ioan provenea din cer, sau era ceva omenesc? Aştept răspunsul vostru.” 31 Dar ei discutau astfel: „Dacă răspundem «Din cer», ne va zice: «De ce nu l-aţi luat în considerare?»; 32 iar dacă vom răspunde «Provine din imaginaţia omului», …” (Se temeau de mulţimile de oameni care considerau că Ioan a fost un profet autentic.) 33 Atunci ei I-au răspuns lui Isus: „Nu ştim.” Iar Isus le-a zis: „Nici Eu nu vă voi spune cine M-a autorizat să fac aceste lucruri!”