14
Atunci toată adunarea a început să ţipe; şi în acea noapte, poporul a plâns. Toţi israelienii au protestat verbal împotriva lui Moise şi împotriva lui Aaron. Întreaga adunare le-a zis: „Ar fi fost mult mai bine dacă am fi murit pe teritoriul Egiptului sau în acest deşert! De ce ne aduce Iahve în această ţară? Ca să cădem omorâţi de sabie? Soţiile noastre şi copiii noştri vor ajunge prada lor! Nu ar fi mai bine să ne întoarcem în Egipt?” Şi astfel, ei au zis unul altuia: „Să ne alegem un conducător şi să ne întoarcem în Egipt!” Atunci Moise şi Aaron au căzut cu faţa la pământ înaintea tuturor israelienilor care erau adunaţi acolo. Iosua – fiul lui Nun – şi Caleb – fiul lui Iefune – doi dintre cei care merseseră şi spionaseră ţara, şi-au rupt hainele (de pe ei); şi au zis întregii adunări a israelienilor: „Ţara pe care am parcurs-o cu picioarele noastre ca spioni, este un teritoriu excepţional de bun. Dacă Iahve ne va agrea, ne va duce acolo şi ne-o va da. Ea este o ţară în care curge lapte şi miere! Dar nu vă revoltaţi împotriva lui Iahve; şi să nu vă fie frică de poporul care este acolo. Pentru că «îi vom înghiţi de vii»! Ei nu mai au nicio protecţie; dar Iahve este aliatul nostru! Nu vă speriaţi de ei!” 10 Apoi întregul popor care era adunat, a decis să îi omoare cu pietre. Atunci a apărut gloria lui Iahve înaintea israelienilor, la cortului Întâlnirii. 11 Iahve i-a zis lui Moise: „Până când Mă va desconsidera acest popor? Până când vor refuza să creadă în Mine, în ciuda tuturor minunilor pe care le-am făcut între ei? 12 Îi voi lovi cu epidemie şi îi voi distruge. Apoi voi dezvolta din tine un popor mai mare, care va avea o mai mare forţa decât acesta!” 13 Dar Moise i-a zis lui Iahve: „Egiptenii vor auzi ce se va fi întâmplat, după ce constataseră iniţial forţa Ta pe care ai folosit-o atunci când i-ai scos pe israelieni din mijlocul lor. 14 Şi vor povesti locuitorilor ţării despre aceste lucruri. Ei au auzit că Tu, Doamne, eşti în mijlocul acestui popor, că eşti văzut de ei faţă în faţă, că norul Tău stă peste ei şi că mergi înaintea lor în timpul zilei într-un stâlp de nor, iar noaptea într-un stâlp de foc. 15 Dacă omori acest popor ca pe un singur om, atunci celelalte popoare care au auzit despre Tine, vor zice: 16 «Iahve nu a putut duce acest popor în ţara pe care a jurat că le-o va da; şi astfel, El i-a omorât în deşert!». 17 Deci, Te rog acum să faci ca forţa lui Iahve să se reveleze într-un mod glorios, aşa cum ai promis atunci când ai spus: 18 «Iahve nu Îşi declanşează imediat mânia; şi este plin de compasiune, iertând nedreptatea şi păcatul. Dar nu lasă nepedepsit pe cel vinovat, ci pedepseşte nedreptatea părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor până la a treia şi la a patra generaţie.» 19 Te rog, iartă nedreptatea comisă de acest popor şi procedează cu el conform remarcabilei Tale compasiuni, aşa cum ai iertat acest popor din Egipt şi până acum!” 20 Iahve a zis: „I-am iertat aşa cum ai cerut! 21 Dar, aşa cum este de adevărat faptul că Eu sunt viu şi că gloria lui Iahve va umple tot pământul, 22 la fel de real va fi şi faptul că niciunul dintre oamenii care au văzut gloria Mea şi minunile pe care le-am făcut atât în Egipt cât şi în deşert dar care totuşi m-au testat de zece ori până acum şi nu au ascultat ce le-am spus Eu, 23 nu vor vedea ţara pe care am jurat că le-o voi da părinţilor lor! Nici măcar unul dintre aceia care m-au desconsiderat, nu o vor vedea! 24 Dar pentru că sclavul Meu Caleb a avut altă atitudine şi M-a urmat în totalitate, îl voi duce în ţara în care a fost (ca spion); şi urmaşii lui o vor moşteni. 25 Amaleciţii şi canaaniţii locuiesc în vale. Din această cauză, mâine trebuie să vă întoarceţi şi să plecaţi spre deşert, pe drumul spre Marea Roşie!” 26 Iahve le-a zis lui Moise şi lui Aaron: 27 „Până când va comenta critic această adunare rea împotriva Mea? Am auzit plângerile pe care le-au pronunţat israelienii împotriva Mea! 28 Deci spuneţi-le: «Iahve vă jură pe viaţa Lui, zicând: ‘Voi face să se întâmple aşa cum aţi vorbit în auzul Meu: 29 corpurile voastre moarte vor cădea în acest deşert. Vor intra în această categorie toţi cei care au cel puţin douăzeci de ani, număraţi şi înscrişi cu ocazia recensământului făcut – toţi aceia care aţi protestat împotriva Mea. 30 Nici măcar unul dintre voi nu va intra în ţara în care am jurat că vă voi duce (ca popor), cu excepţia lui Caleb – fiul lui Iefune – şi a lui Iosua – fiul lui Nun. 31 Îi voi duce în acest teritoriu pe copilaşii voştri, despre care aţi spus că vor fi ca pradă (pentru acele popoare); şi astfel, ei vor cunoaşte ţara pe care voi aţi desconsiderat-o. 32 Dar corpurile generaţiei voastre vor cădea (şi vor fi înmormântate) în acest deşert. 33 Copiii voştri vor călători patruzeci de ani prin deşert; şi vor suporta astfel vina neîncrederii voastre faţă de Mine, până când vă veţi lăsa corpurile (moarte) în deşert! 34 Aşa cum patruzeci de zile aţi spionat ţara, am decis ca patruzeci de ani – câte unul pentru fiecare zi – să vă suportaţi pedeapsa pentru vină; şi astfel, veţi cunoaşte ce înseamnă faptul că v-am abandonat.’» 35 Eu – Iahve – am vorbit! Cu certitudine: aşa voi proceda cu această adunare rea care s-a convocat (ca să protesteze) împotriva Mea! Va sfârşi în acest deşert! Aici va muri!” 36 Atunci când s-au întors, bărbaţii pe care Moise îi trimisese să spioneze ţara, au determinat toată adunarea să protesteze împotriva lui, aducând un raport nefavorabil despre acel teritoriu. 37 Toţi reprezentanţii clanurilor care prezentaseră raportul descurajator (pentru evrei) când au vorbit despre acea ţară, au murit atunci înaintea lui Iahve, loviţi de un dezastru. 38 Dintre bărbaţii care se duseseră să spioneze ţara, numai Iosua – fiul lui Nun – şi Caleb – fiul lui Iefune – au mai trăit (până la bătrâneţe). 39 Când Moise le-a spus aceste cuvinte tuturor israelienilor, poporul a început să plângă regretând mult ce făcuse. 40 Ei s-au trezit dimineaţa devreme; şi s-au urcat pe vârful muntelui, zicând: „Suntem aici pregătiţi! Ne vom duce în locul pe care l-a promis Iahve; pentru că am înţeles acum că am păcătuit!” 41 Dar Moise le-a zis: „De ce continuaţi să încălcaţi porunca lui Iahve? Nu veţi reuşi! 42 Să nu vă urcaţi; pentru că Iahve nu este aliatul vostru. Şi astfel, duşmanii voştri vă vor învinge! 43 Amaleciţii şi canaaniţii sunt înaintea voastră. Veţi cădea loviţi de sabie; fiindcă aţi deviat de la ascultarea de Iahve. El nu va merge împreună cu voi!” 44 Dar ei au avut curajul să urce pe zonele înalte ale muntelui, chiar dacă Moise şi Cufărul Legământului făcut cu Iahve au rămas în tabără. 45 Atunci amaleciţii şi canaaniţii care locuiau în acea regiune muntoasă, au venit, i-au învins şi i-au distrus până la Horma.