29
Un om care ignoră şi sfidează permanent orice reproş, va fi distrus într-un mod neprevăzut şi fără să poată evita dezastrul. Când se înmulţesc cei corecţi, poporul se bucură; dar când conduce omul rău, poporul oftează. Cine iubeşte înţelepciunea, aduce bucurie tatălui lui; dar cine umblă cu prostituatele, îşi risipeşte averea. Un rege conferă stabilitate ţării acţionând conform principiilor justiţiei; dar acela care îi impune taxe prea mari, o distruge. Cine vorbeşte semenului lui lăudându-l în mod ipocrit, îi pune o plasă sub picioare. Omul rău este prins de propriul lui păcat; dar cel corect este victorios şi se bucură. Omul care trăieşte corect, ia în considerare drepturile celui sărac; dar cel rău nu vede niciun motiv să le susţină. Cei care râd de semenii lor şi care îi ridiculizează, agită un oraş; dar oamenii înţelepţi acţionează astfel încât mânia încetează. Când un înţelept este implicat într-o controversă cu un nebun, chiar dacă nebunul se supără sau râde, nu se poate ajunge la pace între cei doi. 10 Oamenii care doresc să vadă curgând sânge, îl urăsc pe cel integru; şi ei urmăresc să îl omoare pe cel care trăieşte corect. 11 Omul nebun este mereu fără autocontrol când se supără; dar cel înţelept îl domină şi îl controlează. 12 Când un conducător crede minciuni, toţi subordonaţii lui devin nişte oameni răi. 13 Săracul şi cel care îl exploatează, au în comun faptul că Iahve le luminează ochii amândurora. 14 Dacă regele îl judecă nepărtinitor pe omul sărac, tronul lui va fi mereu ferit de pericole. 15 Nuiaua şi reproşul verbal aduc înţelepciune; dar un copil lăsat să trăiască aşa cum consideră el că este bine, îşi face de ruşine mama. 16 Când se înmulţesc oamenii răi, creşte şi păcatul; dar cel corect va vedea cum ei vor fi ruinaţi. 17 Pedepseşte-ţi fiul; şi el îţi va oferi odihnă; iar sufletul tău va fi satisfăcut. 18 Când nu există nicio revelaţie (divină), poporul nu are nicio regulă; dar cine trăieşte respectând legea, este binecuvântat. 19 Un slujitor nu poate fi corectat numai prin cuvinte; pentru că, deşi înţelege ce i se spune, el nu se conformează (cerinţelor). 20 Atunci când vezi un om care se grăbeşte să răspundă, să ştii că există mai multă speranţă pentru un nebun decât pentru el. 21 Slujitorul care este răsfăţat din perioada copilăriei lui, ajunge în final să se comporte cu aroganţă. 22 Un om irascibil declanşează certuri; şi cel care se mânie imediat (când este provocat), face multe păcate. 23 Mândria omului îi aduce umilire; dar cine are un spirit modest, va obţine onoare. 24 Cine este complice cu un hoţ, îşi urăşte viaţa; şi chiar dacă el aude jurământul, nu recunoaşte nimic. 25 Frica de oameni este o capcană; dar oricine se încrede în Iahve, este protejat (de pericole). 26 Mulţi urmăresc să beneficieze de favoarea conducătorului; dar Iahve este Cel care face dreptate fiecăruia. 27 Aşa cum omul nedrept este ceva oribil pentru cei corecţi, cel care trăieşte corect este ceva oribil pentru omul rău.