30
În continuare sunt cuvintele lui Agur – fiul lui Iache. Ele conţin înţelepciune. Cuvintele acestui om sunt adresate lui Itiel; şi vorbesc atât lui Itiel, cât şi lui Ucal: „În mod evident, eu sunt cel mai neinstruit dintre oameni şi nu am capacitatea oamenilor înţelepţi. Nu am învăţat înţelepciunea şi nu cunosc multe despre Cel sfânt. Cine a urcat în cer şi cine a coborât de acolo? Cine a adunat vântul în palmele lui? Cine a strâns apele în haina lui? Cine a decis unde să fie (toate) marginile pământului (uscat)? Care îi este numele; şi cum se numeşte fiul lui? Spune-mi, dacă ştii! Orice cuvânt al lui Dumnezeu este verificat; şi are valoarea unui scut pentru cei a căror încredere se bazează pe El. Nu adăuga nimic cuvintelor Lui, ca să nu îţi reproşeze acest lucru şi să fii remarcat ca mincinos. Doamne, Îţi cer două lucruri; şi îmi doresc să nu mi le refuzi înainte de moarte: (întâi) îndepărtează de la mine falsitatea şi minciuna; (apoi) nu îmi da nici sărăcie, dar nici bogăţie, ci doar pâinea necesară fiecărei zile. Astfel, voi evita (în primul rând) situaţia în care aş putea să mă dezic de Tine când sunt bogat, zicând: «Cine este Iahve?»; dar voi scăpa şi de posibilitatea ca, în sărăcie, să fiu determinat să fur şi să defăimez numele Dumnezeului meu. 10 Nu defăima un slujitor în faţa stăpânului lui – ca să eviţi situaţia în care (stăpânul) te va blestema şi te va declara vinovat! 11 Există unii oameni care îşi blestemă tatăl şi care nu îşi binecuvântează mama. 12 Alţii se consideră curaţi, deşi nu sunt spălaţi de vinovăţia lor. 13 Sunt unii oameni ai căror ochi sunt aroganţi şi care te desconsideră cu privirea. 14 Există şi unii oameni ai căror dinţi sunt nişte săbii şi ale căror măsele sunt nişte cuţite. Ei stau pregătiţi să îl devoreze pe cel sărac de pe pământ şi pe cel cu multe lipsuri care trăieşte printre ceilalţi oameni. 15 Lipitoarea are două fiice: una se numeşte «Dă-mi!» şi cealaltă (tot) «Dă-mi!» Există trei lucruri care nu se satură; şi chiar patru nu spun niciodată: «Suficient!»: 16 Locuinţa morţilor, femeia sterilă, pământul care nu este niciodată saturat de apă; şi focul, care nu spune niciodată: «Suficient!». 17 Ochiul celui care îşi desconsideră tatăl şi care ignoră ascultarea de mamă, va fi devorat de corbii din vale şi va fi mâncat de puii de vultur. 18 Trei lucruri depăşesc capacitatea mea de înţelegere; şi există chiar patru pe care nu le înţeleg: 19 urma traseului vulturului pe cer, urma şarpelui deplasându-se pe stâncă, urma drumului corăbiei în mijlocul mării şi urma drumului unui bărbat la o femeie virgină.” 20 „O femeie care comite adulter, mănâncă, se şterge la gură şi apoi spune: «Nu am făcut nimic rău!» 21 Sunt trei lucruri care fac pământul să tremure; şi există chiar patru pe care el nu le poate suporta: 22 un slujitor care ajunge rege, un nebun care se satură de pâine, 23 o femeie desconsiderată care se căsătoreşte şi o slujitoare care o moşteneşte pe stăpâna ei. 24 Există patru fiinţe care sunt considerate nesemnificative pe pământ. Dar ele sunt foarte înţelepte: 25 în primul rând, acestea sunt furnicile – nişte creaturi cu o mică forţă, dar care îşi adună mâncarea vara. 26 Apoi sunt bursucii din munţi. Şi aceştia sunt nişte creaturi care au o mică forţă; dar ei îşi fac «casa» în stânci. 27 În al treilea rând sunt de remarcat lăcustele. Deşi nu au un rege, ele înaintează împreună în grupuri organizate. 28 Apoi mai este de remarcat şi şopârla, pe care o poţi prinde cu mâna; şi totuşi, ea poate fi găsită chiar şi în palatele regilor. 29 Trei fiinţe au o deplasare impunătoare; şi chiar patru merg cu eleganţă: 30 leul – cel mai remarcabil dintre animale – care nu se retrage din faţa nimănui; 31 cocoşul care este plin de el însuşi, ţapul şi regele în faţa armatei lui. 32 Dacă ai avut comportament de nebun şi te-ai lăudat, sau dacă ai planificat ceva rău, pune-ţi mâna la gură! 33 Pentru că aşa cum agitarea laptelui produce smântână iar lovirea nasului face să apară sângele, provocarea mâniei determină apariţia certurilor.”