107
Lăudaţi-L pe Iahve care este bun; pentru că bunătatea Lui este eternă! Aşa să se exprime oamenii răscumpăraţi de Iahve: cei pe care El i-a scos din mâna duşmanului. Ei sunt aceia pe care i-a adunat de pe teritoriul ţărilor: atât de la Est la Vest, cât şi de la Nord la Sud. Ei rătăceau prin deşert, pe un drum pe care nu mai fuseseră niciodată; şi nu găseau un oraş unde să se stabilească. Erau flămânzi şi însetaţi. Deveniseră epuizaţi în sufletul lor. Atunci, în situaţia lor dificilă, au strigat spre Iahve; şi El i-a scăpat din necazurile lor. I-a ghidat pe un drum corect, ca să meargă spre un oraş locuit. Deci, ei (ar trebui) să Îl laude pe Iahve pentru bunătatea Lui şi pentru miracolele pe care le-a făcut în favoarea fiilor oamenilor! Iahve a satisfăcut sufletul însetat şi a săturat pe cel flămând. 10 Unii locuiau în întuneric şi în umbra morţii, legaţi în chin şi în fiare. 11 Ei trăiau astfel pentru că se revoltaseră faţă de mesajele lui Dumnezeu şi desconsideraseră propunerea Celui Foarte Înalt. 12 Astfel, El le-a smerit inima prin necaz(uri). Ei au ajuns în instabilitate şi nu era nimeni să îi ajute. 13 Atunci, din situaţia lor dificilă, au strigat spre Iahve; şi El i-a scăpat din necazurile lor. 14 I-a scos din întuneric şi din umbra morţii, rupându-le legăturile. 15 Deci (ei ar trebui) să Îl laude pe Iahve pentru bunătatea Lui şi pentru miracolele pe care le-a făcut faţă de fiii oamenilor! 16 El a distrus porţi de bronz şi a tăiat zăvoare de fier. 17 Nebunii, prin comportamentul lor nedrept şi prin păcatele lor, deveniseră ridicoli şi absurzi. 18 Sufletul lor se dezgustase de orice hrană; şi ajunseseră la porţile morţii. 19 Atunci, în situaţia lor dificilă, au strigat spre Iahve; şi El i-a salvat din necazurile lor. 20 Le-a trimis Cuvântul Lui, i-a vindecat şi i-a scăpat din groapă. 21 Deci să Îl laude (toţi) pe Iahve pentru bunătatea Lui şi pentru miracolele Lui făcute fiilor oamenilor! 22 Să aducă sacrificii de mulţumire şi să relateze despre lucrările Lui strigând de bucurie! 23 Cei care veneau pe mare cu corăbiile, cei care făceau comerţ pe ape mari, 24 au văzut personal lucrările lui Iahve şi miracolele Lui din zone adânci. 25 Când a vorbit El, s-a produs o furtună violentă, care a ridicat marile valuri ale mării. 26 Ele urcau spre cer şi coborau în zonele adânci. Sufletul lor se înmuiase din cauza calamităţii. 27 Nu mai aveau stabilitate. Se mişcau ca un om beat. Toată înţelepciunea lor fusese înghiţită. 28 Atunci, în situaţia lor dificilă, ei au strigat spre Iahve; şi El i-a scăpat din necazurile lor. 29 Iahve a liniştit furtuna; iar valurile (mării) s-au diminuat. 30 Ei s-au bucurat de această liniştire; iar El i-a condus la locul dorit. 31 Deci (ei ar trebui) să Îl laude pe Iahve pentru bunătatea Lui şi pentru minunile pe care El le-a făcut pentru fiii oamenilor! 32 Ei să Îl onoreze în adunarea poporului şi să Îl înalţe în consiliul bătrânilor! 33 Iahve transformă râurile în deşert şi face ca izvoarele de ape să devină un pământ uscat. 34 El transformă pământul productiv într-un teren sterp – din cauza răutăţii locuitorilor ţării. 35 Iahve transformă deşertul într-o vale cu apă; şi face (să apară) izvoare de ape în teritoriul arid! 36 Îi pune acolo pe cei flămânzi; iar ei îşi construiesc un oraş pe care îl locuiesc. 37 Apoi îşi seamănă terenurile agricole, îşi plantează vii şi au recolte bogate. 38 Iahve îi binecuvântează; şi astfel, ei se înmulţesc foarte mult, iar numărul vitelor lor nu scade. 39 Când sunt decimaţi şi jigniţi din cauza exploatării altora, din cauza necazului şi a altor dificultăţi, 40 Iahve Îşi varsă desconsiderarea împotriva exploatatorilor, pe care îi face să rătăcească prin zone nelocuite şi fără drumuri. 41 Dar El îi ridică din sărăcie pe cei care nu deţin posesiuni materiale; şi le înmulţeşte familiile ca pe o turmă. 42 Oamenii corecţi văd aceste lucruri şi se bucură. Astfel, orice nedreptate îşi închide gura! 43 Cine este înţelept, să respecte aceste lucruri şi să fie receptiv la marea bunătate a lui Iahve!