18
Apoi David i-a învins pe filisteni, i-a subordonat şi a luat din proprietatea lor Gatul şi satele din jurul lui. Apoi i-a învins şi pe moabiţi; iar ei i s-au subordonat lui David, plătindu-i o taxă obligatorie. David l-a învins şi pe Hadad-Ezer – regele din Ţoba Hamatului – atunci când acest rege s-a dus să îşi consolideze guvernarea, la râul Eufrat. David a capturat de la el o mie de care, şapte mii de călăreţi şi două zeci de mii de luptători care se deplasau (în luptă) cu picioarele lor. David a tăiat tendoanele tuturor cailor care tractau carele. A lăsat să trăiască doar atâţi cai cât erau necesari pentru o sută de care. Arameii din Damasc au venit să îl ajute pe Hadad-Ezer – regele Ţobei; dar David a omorât douăzeci şi două de mii dintre ei. David a pus corpuri de armată în regatul arameu din Damasc; iar arameii i s-au subordonat, plătindu-i taxa obligatorie. Iahve făcea ca David să obţină victoria oriunde mergea. David a luat scuturile de aur ale slujitorilor lui Hadad-Ezer şi le-a adus la Ierusalim. Din Tebah şi din Cun – oraşele lui Hadad-Ezer – David a luat foarte mult bronz. Cu el a făcut (apoi) Solomon „marea” de bronz, stâlpii şi uneltele de bronz. Când Tou – regele Hamatului – a fost informat că David a învins întreaga armată a lui Hadad-Ezer – regele Ţobei – 10 l-a trimis pe fiul lui numit Hadoram la regele David, ca să îl întrebe de sănătate şi să îl laude pentru că s-a confruntat cu (acel) Hadad-Ezer şi îl învinsese; pentru că şi Tou era în război cu el. I-a trimis tot felul de lucruri din aur, din argint şi din bronz. 11 Regele David le-a închinat şi pe acelea lui Iahve – aşa cum făcuse cu argintul şi cu aurul luat de la toate celelalte popoare: de la Edom, de la Moab, de la amoniţi, de la filisteni şi de la Amalec. 12 Abişai – fiul Ţeruiei – a omorât optsprezece mii de edomiţi în Valea Sării. 13 A pus corpuri de armată în Edom; şi astfel toţii edomiţii au devenit subordonaţi lui David. Iahve îl ajuta pe David să fie victorios oriunde mergea. 14 David a guvernat în tot teritoriul numit Israel. El judeca şi făcea dreptate întregului popor. 15 Ioab – fiul Ţeruiei – a fost conducătorul armatei; Iehoşafat – fiul lui Ahilud – era cronicar. 16 Ţadoc – fiul Ahitub – şi Ahimelec – fiul lui Abiatar – erau preoţi. Şavşa era scrib. 17 Benaia – fiul lui Iehoiada – era conducătorul cheretiţilor şi al peletiţilor; iar fiii lui David erau primii pe lângă rege.