Romani
1
Pavel, sclav al lui Isus Cristos, chemat să fie apostol şi selectat pentru proclamarea Veştii Bune a lui Dumnezeu. Această Veste Bună fusese deja promisă de El în sfintele Scripturi prin intermediul profeţilor Săi. Ea se referă la Fiul Lui, care din punct de vedere omenesc, este un descendent al lui David. Dar în legătură cu spiritul sfinţeniei, prin faptul că a înviat, El a fost confirmat convingător ca Fiu al lui Dumnezeu. Desigur, vă vorbesc despre Isus Cristos, Stăpânul nostru. Prin El am primit harul şi slujba de apostol; pentru ca având în vedere numele Său, să aduc toate naţiunile la credinţa care produce ascultarea (de Dumnezeu). Între aceste naţiuni ale lumii, sunteţi şi voi, care aţi fost chemaţi să aparţineţi lui Isus Cristos. Deci vouă, tuturor celor care trăiţi ca iubiţi ai lui Dumnezeu în Roma şi care sunteţi chemaţi să fiţi sfinţi, vă transmit har şi pace de la Dumnezeu – Tatăl nostru – şi de la Stăpânul Isus Cristos. Mai întâi, având în vedere faptul că aveţi o credinţă care este cunoscută în toată lumea, (vreau să ştiţi că) Îi mulţumesc Dumnezeului meu prin Isus Cristos pentru voi toţi. Dumnezeu, căruia Îi slujesc în spiritul meu proclamând Vestea Bună a Fiului Său, îmi este martor că totdeauna vă amintesc în rugăciunile mele. 10 Astfel, cer ca în acord cu dorinţa lui Dumnezeu, să am oportunitatea de a veni la voi. 11 Îmi doresc să vă (re)văd şi să beneficiaţi astfel împreună de vreun dar spiritual pe care (aş putea) să vi-l ofer pentru edificarea voastră (spirituală). 12 În acest mod ne-am putea încuraja reciproc prin credinţa pe care o avem fiecare. 13 Fraţilor, vreau să vă informez acum despre faptul că de mai multe ori am intenţionat să vin ca să constat între voi vreun rezultat remarcabil, aşa cum am procedat şi cu (acele comunităţi de creştini dintre) celelalte naţiuni. Dar până acum am fost obstrucţionat. 14 Eu sunt dator (să proclam Vestea Bună) atât grecului, cât şi celui care nu aparţine lumii educate; atât filosofului, cât şi celui neimplicat în filozofie. 15 Astfel, sunt disponibil să vă proclam Vestea Bună şi vouă, celor care trăiţi în Roma. 16 Mie nu îmi este ruşine de (faptul că proclam) această Veste Bună – pentru că vorbeşte despre ce poate să facă Dumnezeu pentru salvarea fiecăruia care crede (mesajul ei), deşi este prezentată întâi iudeului, apoi grecului. 17 Ea revelează faptul că omul este considerat corect în relaţia lui cu Dumnezeu (iniţial) prin credinţă şi continuă să fie aşa (până la sfârşit) tot prin credinţă. De fapt, aşa este şi scris în Scripturi: „Cel (considerat) corect, va trăi prin credinţă!” 18 Dumnezeu Îşi revelează mânia din cer împotriva oricărei fapte (omeneşti) care Îl necinsteşte şi împotriva oricăror nedreptăţi ale oamenilor care obstrucţionează astfel adevărul prin comiterea lor. 19 El procedează aşa cu ei, pentru că tot ce se poate cunoaşte despre Sine, deja le-a revelat şi le este cunoscut. 20 Chiar de la început, Dumnezeu le-a facilitat (oamenilor) perceperea existenţei Sale prin (dovada oferită de) acele însuşiri invizibile – forţa eternă şi divinitatea Lui – revelate în Creaţie. Astfel, oamenii nu au nicio scuză, 21 având în vedere faptul că deşi L-au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au glorificat ca Dumnezeu şi nici nu I-au mulţumit. Aşa au ajuns să fie preocupaţi cu gânduri nesemnificative, iar inima le-a fost întunecată de propria lor nepricepere. 22 Pretinzând (cu aroganţă) că sunt înţelepţi, au înnebunit. 23 Au înlocuit gloria Dumnezeului etern cu o imagine care reprezintă oameni muritori, păsări, animale care merg pe patru picioare şi reptile. 24 În consecinţă, Dumnezeu i-a lăsat să fie conduşi de dorinţele imorale pe care inima lor le dorea satisfăcute; şi aşa au ajuns să îşi dezonoreze corpurile între ei. 25 Au pus minciuna în locul adevărului lui Dumnezeu, slujind şi închinându-se creaturii în locul Creatorului care merită să fie lăudat pentru eternitate. Amin. 26 În urma acestor fapte, Dumnezeu i-a lăsat să fie devoraţi de dorinţele lor ruşinoase. Astfel, femeile au practicat relaţii sexuale anormale în locul celor naturale; 27 iar bărbaţii, în mod asemănător, au înlocuit relaţia sexuală normală (cu femeia) cu aceea care se practică între ei. Dominaţi de dorinţele lor (păcătoase), au comis acte sexuale ruşinoase unii cu alţii şi au primit în ei înşişi pedeapsa pe care o meritau pentru perversiunea lor. 28 Pentru că au refuzat să păstreze pe Dumnezeu în cunoaşterea lor, El i-a lăsat să suporte consecinţele propriei lor minţi depravate. Şi astfel au ajuns să facă lucruri interzise. 29 Aşa au devenit plini de nedreptate, de răutate, de lăcomie şi de ură, de invidie, de crime, de certuri, de înşelăciuni şi de acţiuni motivate de răutate. De asemenea, sunt bârfitori, 30 calomniatori, manifestând ură faţă de Dumnezeu, obraznici, aroganţi, lăudăroşi, inventatori de rele, neascultători de părinţi, 31 aberanţi în gândire. Ei nu îşi respectă promisiunile, nu manifestă dragoste faţă de alţii şi sunt fără milă. 32 Deşi ştiu că Dumnezeu a decis în mod corect că cei care fac aceste fapte merită moartea, ei nu numai le comit, ci îi şi aprobă pe cei care le practică.