12
Fraţilor, având în vedere aceste lucruri, vă îndemn să vă prezentaţi pe voi înşivă înaintea lui Dumnezeu ca sacrificiu viu. Să procedaţi aşa, ca un răspuns la mila pe care a avut-o El faţă de voi. Astfel, sacrificiul vieţii voastre trăite (pe pământ) în acest corp, va fi unul sfânt şi care Îl va satisface. Aşa veţi realiza o slujbă spirituală (de închinare). Să nu vă conformaţi modelului oferit de lumea acestui secol; ci să vă transformaţi prin înnoirea modului vostru de gândire, ca să puteţi avea abilitatea de a înţelege ce doreşte Dumnezeu de la voi. Iar dorinţa Sa este bună, plăcută şi perfectă. Având în vedere harul care mi-a fost dat, vă cer ca nimeni să nu se considere mai competent decât este în realitate; ci în acord cu acea măsură de credinţă strict personală repartizată de Dumnezeu, fiecare să fie modest în evaluările cu privire la el. Corpul nostru este format din mai multe părţi, fiecare dintre acestea având rolul ei diferit de al celorlalte. În mod asemănător, în Cristos, noi care suntem mulţi, formăm un singur organism. Totuşi, în mod individual, noi suntem utili unii altora. În acord cu harul care ne-a fost oferit, noi avem daruri (spirituale) diferite. Având în vedere acest lucru, cine are darul profeţiei, să îl folosească în limitele credinţei lui. Cine a primit darul slujirii, să slujească (pe ceilalţi); iar dacă cineva a primit darul de a-i învăţa pe alţii, să îi înveţe. Dacă darul primit de altcineva este încurajarea, să încurajeze (pe alţii). Cine a primit darul de a contribui la rezolvarea nevoilor altora, să facă acte de caritate cu generozitate. Cel care are darul de lider, să conducă pe alţii cu responsabilitate; iar acela care a primit darul de a fi milos cu alţii, să îşi manifeste bunătatea cu bucurie. Dragostea voastră să provină din sinceritate. Să urâţi răul şi să aveţi un mare ataşament faţă de (tot) ce înseamnă bine. 10 Iubiţi-vă unii pe alţii manifestând o dragoste specifică fraţilor; şi fiecare să îl aprecieze pe celălalt, considerându-l superior lui. 11 Fiţi totdeauna decişi să slujiţi pentru Stăpânul nostru cu o mare pasiune. 12 Manifestaţi-vă speranţa cu bucurie. Suportaţi necazul cu răbdare. Fiţi perseverenţi în rugăciune. 13 Ajutaţi-i pe sfinţi conform specificului necesităţilor lor. Fiţi ospitalieri. 14 Nu blestemaţi pe cei care vă persecută, ci binecuvântaţi-i! 15 Bucuraţi-vă cu cei care se bucură şi plângeţi cu cei care plâng. 16 În relaţiile voastre unii cu alţii, să vă comportaţi astfel încât între voi să existe armonie. În acest scop, să nu fiţi aroganţi pretinzând că sunteţi înţelepţi; ci să doriţi să vă aflaţi mereu în compania oamenilor modeşti. 17 Nu recompensaţi pe nimeni cu rău pentru răul pe care vi l-a făcut. Urmăriţi să faceţi acele lucruri acceptate (şi recunoscute) de toţi oamenii ca fiind bune. 18 Dacă este posibil, atât cât depinde de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii. 19 Dragii mei, să nu vă răzbunaţi! Ci lăsaţi să acţioneze mânia lui Dumnezeu în acest scop; pentru că (în Scriptură) este scris: „Eu, Iahve, vă spun că am dreptul de a răzbuna pe cineva prin plata pe care o ofer celui care i-a făcut rău!” 20 Apoi Scriptura mai spune: „Dacă îi este foame duşmanului tău, oferă-i mâncare; şi dacă îi este sete, dă-i să bea. Procedând aşa, vei turna cărbuni aprinşi pe capul lui.” 21 Nu lăsa răul să te învingă; ci fi victorios în lupta cu el, făcând ce este bine!