1 Vă spun adevărul ca unul care este în Cristos; şi El ştie că nu mint. În plus, conştiinţa mea luminată de Spiritul Sfânt, îmi este ca un martor care confirmă ce vă voi spune acum. 2 Să ştiţi că am o mare întristare şi o permanentă durere în inimă. 3 Această stare îmi este provocată când mă gândesc la fraţii mei, adică la oamenii din propriul meu popor. Prefer să fiu eu personal anatemizat sau despărţit de Cristos în locul lor… 4 Desigur, mă refer la poporul Israel. Oamenii acestui popor sunt cei care au înfierea, gloria, legămintele, legea (mozaică), sistemul de închinare (prevăzut de această lege); şi sunt beneficiarii promisiunilor. 5 Tot aceşti oameni au ca strămoşi patriarhii din care provine Cristos – Cel care este Stăpân peste toate lucrurile, în calitate de Dumnezeu binecuvântat pentru totdeauna. 6 Nu vreau să accept posibila concluzie conform căreia Cuvântul lui Dumnezeu şi-ar fi pierdut valabilitatea. În realitate, nu toţi cei care provin din strămoşi evrei, aparţin în mod real poporului Israel; 7 ci numai unii dintre descendenţii lui Avraam sunt copii ai lui. Şi, de fapt, aşa i s-a şi spus: „Urmaşii tăi vor fi (consideraţi) aceia care vor proveni din Isaac. 8 Acest lucru înseamnă că nu toţi cei care descind fizic din Avraam, sunt automat copiii lui Dumnezeu; ci sunt consideraţi astfel doar aceia care sunt urmaşii proveniţi din (acea) promisiune (cu privire la Isaac). 9 Această promisiune a fost formulată astfel: «Anul viitor, voi reveni la tine; şi atunci, Sara va avea un fiu.» 10 S-a întâmplat ceva asemănător şi cu Rebeca. Ea a conceput doi gemeni numai cu patriarhul nostru Isaac. 11 Şi chiar dacă acei băieţi încă nu se născuseră, i s-a făcut o promisiune înainte ca ei să fi făcut ceva bine sau rău. S-a întâmplat aşa pentru ca decizia lui Dumnezeu cu privire la ei să fie pusă în aplicare nu în baza faptelor lor, ci din cauza Celui care a luat această decizie conform planului Său. 12 Astfel, i s-a spus Rebecăi: «Cel mai mare dintre ei va fi sclavul celui mai mic.» 13 Şi această afirmaţie este în concordanţă cu textul care spune: «L-am iubit pe Iacov, dar pe Esau l-am urât.» 14 Acum, să concluzionăm oare spunând că Dumnezeu este nedrept? Nu!” 15 De fapt, chiar şi lui Moise i-a spus (El): „Voi fi binevoitor cu oricine voi dori Eu să beneficieze de bunătatea Mea; şi voi decide să am milă de cine vreau Eu.” 16 Deci aceasta este situaţia în care decizia lui Dumnezeu de a acorda cuiva mila Sa, nu depinde de dorinţa acelui om sau de ce face el. 17 În Scriptură citim că Dumnezeu i-a zis faraonului: „Te-am ridicat (în această funcţie) ca să Îmi demonstrez forţa; şi astfel, numele Meu să fie proclamat pe tot pământul.” 18 Deci Dumnezeu manifestă milă faţă de cine vrea El; şi dacă doreşte să facă pe cineva insensibil, îl „împietreşte”. 19 Acum, este posibil ca tu să întrebi: „Dacă aceasta este situaţia, atunci cum se mai justifică punerea sub acuzaţie a cuiva (făcută de Dumnezeu) când, de fapt, ea este inevitabil determinată de planul Său deja conceput?” 20 Dar cine eşti tu, omule, ca să îţi permiţi contestarea deciziilor lui Dumnezeu? Oare va protesta vasul în faţa olarului, zicându-i „De ce m-ai făcut aşa?”? 21 Sau oare nu are olarul dreptul ca din acelaşi bulgăre de pământ să facă atât un vas pentru ocazii speciale, cât şi unul pentru uzul obişnuit? 22 Dorind să Îşi reveleze mânia pentru ca oamenii să Îi vadă (şi să Îi conştientizeze) autoritatea, Dumnezeu a avut totuşi răbdare, suportând nişte „vase” pe care Se mâniase şi care erau făcute ca să fie distruse. Oare ce concluzie rezultă din acest fapt? 23 Şi ce am putea spune apoi având în vedere faptul că Dumnezeu a decis să Îşi reveleze bogăţia gloriei Sale faţă de nişte „vase” cărora să le acorde milă şi care sunt pregătite (de El) pentru glorie? 24 Între cei din această categorie, suntem şi noi. Şi am fost chemaţi de El nu numai dintre iudei, ci şi dintre celelalte naţiuni. 25 Acest lucru a fost spus prin profetul Osea. Textual, citim: „Voi numi popor al Meu pe acela care nu avusese acest statut; şi voi numi iubită pe aceea pe care nu o iubisem. 26 Iar afirmaţia «Nu sunteţi poporul Meu!» va fi înlocuită cu aceea care îi declară pe oameni «Fiii Dumnezeului Celui viu.»” 27 La rândul lui, Isaia strigă despre Israel astfel: „Chiar dacă israelienii vor fi atât de mulţi ca particulele care formează nisipul mării, numai câţiva vor fi salvaţi. 28 Iahve va executa rapid şi în mod complet sentinţa pe care a formulat-o împotriva celor care locuiesc pământul.” 29 Tot Isaia mai profeţise astfel: „Dacă Omnipotentul Dumnezeu nu ne-ar fi lăsat (câţiva) descendenţi, am fi devenit ca Sodoma şi ne-am fi asemănat cu Gomora!”. 30 Constatăm deci că celelalte naţiuni care nu au urmărit dreptatea, au primit-o! Desigur, vorbesc despre acea dreptate care se primeşte prin credinţă. 31 Dar (în acelaşi timp), Israel care urmărea (să obţină) dreptatea în baza respectării unei legi, nu a reuşit să se conformeze ei. 32 De ce au falimentat (iudeii)? Pentru că nu au urmărit să obţină acea dreptate prin credinţă, ci prin faptele lor. Astfel, evreii „s-au împiedicat” de acea „Piatră” care a fost considerată o dificultate pentru ei. 33 Despre acest fapt profeţise Isaia, zicând: „Să ştiţi că pun în Sion o Piatră de care oamenii se vor împiedica; şi ea va fi o Stâncă ce le va determina căderea. Dar cel care va crede în El, nu va fi făcut de ruşine.”