1 Apoi a sunat cu goarna al cincilea înger; şi am văzut o stea care a căzut din cer pe pământ. Acestei stele i-a fost oferită „cheia fântânii Adâncului”. 2 Când a deschis prăpastia adâncului, a ieşit din ea un fum ca acela provenit de la arderea combustibilului pentru încingerea unui mare cuptor. Atunci, din cauza fumului din atmosferă, lumina soarelui nu a mai putut să îşi producă efectul ei faţă de pământ. 3 Şi din fum au apărut pe pământ nişte lăcuste. Ele erau la fel de periculoase ca scorpionii. 4 Li s-a spus să nu afecteze nici iarba, nici vreo altă plantă şi nici vreun copac; ci să facă rău doar oamenilor care nu sunt marcaţi pe frunţile lor cu sigiliul lui Dumnezeu. 5 Acestor lăcuste li s-a permis să îi chinuiască pe oameni cinci luni, fără să îi omoare. Durerea pe care o provocau ele era ca aceea simţită la înţepătura scorpionului. 6 În acele zile, oamenii vor dori să moară, dar le va fi imposibil. Vor căuta moartea, dar ea va fugi de ei! 7 Lăcustele aveau aspectul unor cai pregătiţi pentru luptă; şi pe capete aveau ceva asemănător cu nişte coroane de aur. Faţa lor semăna cu a omului. 8 Aveau părul (la fel de lung) ca cel al femeii şi dinţii ca de leu. 9 Piepturile lor erau acoperite cu ceva care semăna cu nişte apărători din fier; iar zgomotul pe care îl făceau cu aripile lor (atunci când se deplasau), era asemănător cu acela al multor care trase de cai într-o bătălie. 10 Aveau cozi (cu ţepi) ca scorpionii; şi în acele cozi aveau forţa de a face rău oamenilor în cele cinci luni. 11 Regele lor era îngerul Adâncului. În limba ebraică, acesta se numeşte Abadon, iar în greacă, Apolion – adică „Distrugătorul”. 12 Astfel s-a terminat prezentarea primului dezastru. Urmează să apară încă două. 13 Când a sunat al şaselea înger (cu goarna lui), s-a auzit o voce care venea din cele patru colţuri ale altarului care este înaintea lui Dumnezeu. 14 Acea voce îi spunea celui de-al şaselea înger care avea goarna: „Eliberează-i pe cei patru îngeri care sunt legaţi la Râul Mare (care este Eufrat)!” 15 Şi astfel au fost dezlegaţi cei patru îngeri care erau pregătiţi pentru ora, ziua, luna şi anul în care urma să omoare a treia parte din omenire. 16 Am auzit numărul soldaţilor de cavalerie. Acesta era de două sute de milioane. 17 În viziunea mea, am văzut cai. Iar cei care îi călăreau aveau prinse pe piept apărători roşii ca focul, albastre ca safirul şi galbene ca sulful. Capetele cailor erau ca ale unor lei; iar din gurile lor ieşeau: foc, fum şi sulf (aprins). 18 Astfel a murit o treime din numărul oamenilor din cauza focului, a fumului şi a sulfului. 19 Forţa cailor era în gurile şi în cozile lor. Aceste cozi aveau capete de şarpe; şi cu ele făceau rău oamenilor. 20 Ceilalţi oameni care nu fuseseră afectaţi de aceste dezastre, nu s-au pocăit; ci au continuat să se închine demonilor şi idolilor făcuţi din aur, din argint, din bronz, din piatră şi din lemn, deşi aceştia nu pot nici să vadă, nici să audă şi nici să meargă… 21 Acei oameni nu s-au pocăit nici de crimele lor, nici de implicarea lor în vrăjitorie, nici de imoralitate (sexuală) şi nici de furturi.