22
David a plecat de acolo şi a fugit în peştera Adulam. Când au auzit acest lucru, fraţii lui şi întreaga familie a tatălui lui au venit acolo la el. Toţi cei care erau în dificultăţi ori datori şi nemulţumiţi, s-au adunat la el; iar David a devenit conducătorul lor. S-au adunat astfel aproximativ patru sute de bărbaţi. David a plecat de acolo la Miţpa, în zona Moabului. Atunci i-a transmis regelui Moabului următoarea cerere: „Te rog să permiţi tatălui meu şi mamei mele să vină (şi să stea) la voi, până voi şti ce va face Dumnezeu cu mine.” David i-a lăsat cu regele Moabului; iar ceilalţi au locuit împreună cu el tot timpul cât David a stat în fortăreaţă. Dar profetul Gad i-a spus lui David: „Să nu rămâi în fortăreaţă; ci du-te în teritoriul locuit de urmaşii lui Iuda!” Astfel, David a plecat şi a ajuns în pădurea Heret. Saul a auzit că David şi oamenii care erau cu el au fost descoperiţi. Atunci, Saul stătea sub tamariscul de pe zona înaltă numită Ghiva. Avea în mână o lance; şi era înconjurat de toţi slujitorii lui. Saul le-a zis: „Ascultaţi, beniamiţi! Vă va da fiul lui Işai tuturor terenuri agricole şi vii? Vă va face el pe voi toţi comandanţi pentru mii de oameni şi conducători pentru sute (de luptători)? Totuşi voi toţi aţi complotat împotriva mea; şi nimeni nu m-a anunţat când fiul meu a făcut un legământ cu fiul lui Işai. Niciunul dintre voi nu a avut grijă de mine şi nu m-a anunţat că fiul meu l-a provocat pe slujitorul meu să se revolte împotriva mea, ca să mă urmărească aşa cum o face astăzi!” Edomitul Doeg – cel care stătea lângă slujitorii lui Saul – a zis: „Eu l-am văzut pe fiul lui Işai venind în localitatea Nob, la Ahimelec – fiul lui Ahitub. 10 Acela a întrebat pe Iahve pentru David şi i-a oferit provizii. I-a dat şi sabia filisteanului Goliat!” 11 Atunci regele a trimis pe cineva să cheme pe preotul Ahimelec – fiul lui Ahitub – şi pe toţi cei care aparţineau acelei familii lărgite a preoţilor din localitatea Nob. Aceia au venit toţi la rege. 12 Saul a zis: „Fiul lui Ahitub, ascultă-mă!” El i-a răspuns: „Stăpânul meu, porunceşte!” 13 Saul i-a spus: „De ce ai complotat împotriva mea împreună cu fiul lui Işai, dându-i pâine, o sabie şi întrebând pe Dumnezeu pentru el? Ca să se revolte împotriva mea şi să urmărească să mă omoare, aşa cum o face astăzi?” 14 Ahimelec i-a răspuns regelui: „Care dintre toţi subordonaţii tăi este atât de credincios ca David? El este ginerele regelui, conducătorul gărzii tale; şi are un renume în familia ta! 15 Oare de astăzi am început să întreb pe Dumnezeu pentru el? Nu este deloc adevărat ce crezi despre mine! Să nu acuze regele în vreun fel pe slujitorului lui; şi nici faţă de vreunul din familia tatălui meu să nu pronunţe acuzaţii; pentru că slujitorul tău nu a ştiut de niciunul dintre toate aceste lucruri.” 16 Dar regele a zis: „Ahimelec, trebuie să mori – atât tu, cât şi toată familia tatălui tău!” 17 Apoi le-a zis gărzilor care stăteau lângă el: „Omorâţi-i pe preoţii lui Iahve; pentru că şi ei sunt aliaţi cu David. Au ştiut că este un fugar; şi nu m-au anunţat!” Dar slujitorii regelui nu au vrut să lovească ei personal pe preoţii lui Iahve. 18 Atunci regele i-a spus lui Doeg: „Loveşte-i tu pe preoţi!” Edomitul Doeg i-a lovit el pe acei preoţi. Astfel, a omorât în acea zi optzeci şi cinci de bărbaţi care purtau tunica făcută din fire de in. 19 Doeg a omorât chiar şi pe toţi ceilalţi care aparţineau familiilor de preoţi din oraşul Nob, tăindu-i cu sabia: bărbaţi şi femei, copii şi sugari, boi, măgari şi oi. Toţi au fost omorâţi cu sabia. 20 Unul dintre urmaşii lui Ahimelec – fiul lui Ahitub – numit Abiatar, a reuşit să scape. El a fugit şi s-a dus în locul unde era David. 21 Apoi i-a spus lui David că Saul i-a omorât pe preoţii lui Iahve. 22 Atunci David i-a spus lui Abiatar: „Am ştiut cu certitudine că edomitul Doeg care era acolo, îl va anunţa pe Saul despre tot ce s-a întâmplat atunci. Să ştii că sunt vinovat de moartea tuturor celor din familia tatălui tău… 23 Rămâi cu mine şi să nu îţi fie frică; pentru că cel care intenţionează să mă omoare, vrea să te omoare şi pe tine. Cu mine vei fi protejat!”