31
Filistenii s-au luptat cu Israel; iar israelienii au fugit din faţa filistenilor şi au căzut învinşi pe muntele Ghilboa. Filistenii i-au urmărit pe Saul şi pe fiii lui. Ei i-au omorât pe Ionatan, pe Abinadab şi pe Malchi-Şua care erau fiii lui Saul. Lupta devenise foarte violentă în jurul lui Saul. Cei care trăgeau (săgeţi) cu arcul, l-au lovit şi l-au rănit foarte grav. Atunci Saul i-a zis celui care îi transporta armele: „Scoate-ţi sabia şi omoară-mă tu cu ea; ca să nu vină la mine aceşti necircumcişi şi să mă omoare ei, ridiculizându-mă!” Dar cel care îi transporta armele nu a vrut să facă acest lucru, pentru că îi era frică. Atunci Saul şi-a luat sabia şi s-a aruncat în ea. Când cel care îi transporta armele a văzut că Saul a murit, s-a aruncat şi el în sabia lui; şi a murit împreună cu el. Astfel au murit împreună, în aceeaşi zi: Saul, cei trei fii ai lui, cel care îi transporta armele şi toţi oamenii lui. Când israelienii care erau în cealaltă parte a văii şi cei care se trăiau dincolo de Iordan au văzut că ceilalţi israelieni au fugit şi că Saul împreună cu fiii lui au murit, şi-au abandonat oraşele şi au fugit şi ei. Atunci filistenii au venit şi au locuit în ele. Dimineaţa, când filistenii au venit să îi jefuiască pe cei omorâţi, l-au găsit pe Saul împreună cu cei trei fii ai lui căzuţi pe muntele Ghilboa. I-au tăiat capul şi i-au luat armele. Apoi au trimis mesageri în tot teritoriul filistenilor, ca să ducă această veste zeilor lor şi poporului. 10 Au pus armele lui Saul în templul Astartei; şi i-au atârnat corpul pe zidul Bet-Şanului. 11 Când au auzit locuitorii Iabeşului din Ghilad ce i-au făcut filistenii lui Saul, 12 toţi luptătorii s-au sculat şi au călătorit toată noaptea. Când au ajuns acolo, au luat corpul lui Saul şi ale fiilor lui de pe zidul oraşului Bet-Şan. S-au întors apoi la Iabeş şi le-au ars acolo. 13 Le-au luat oasele, le-au îngropat sub tamariscul din Iabeş şi au postit şapte zile.