2
Am hotărît însă pentru mine însumi să nu vin iarăşi la voi cu întristare.
Căci, dacă vă întristez, cine este atunci cel ce mă înveseleşte, dacă nu cel întristat de mine?
Şi am şi scris aceasta, ca nu cumva, după ce voi veni, să am întristare din partea celor de care trebuia să mă bucur, avînd încredere în voi toţi că bucuria mea este a voastră a tuturor.
Căci v-am scris din mult necaz şi strîngere de inimă, cu multe lacrimi, nu ca să fiţi întristaţi, ci ca să cunoaşteţi dragostea pe care o am cu prisosinţă faţă de voi.
Dar dacă a pricinuit cineva întristare, nu m-a întristat pe mine, ci în parte – ca să nu zic prea mult –, pe voi toţi.
Este destul pentru unul ca acesta pedeapsa aceasta, de la cei mai mulţi;
aşa că voi, dimpotrivă, ar trebui mai degrabă să iertaţi şi să mîngîiaţi, ca să nu fie mistuit de întristarea peste măsură unul ca acesta.
De aceea, vă îndemn să-i daţi o asigurare a dragostei faţă de el;
căci de aceea am şi scris, ca să cunosc, prin punerea voastră la încercare, dacă sînteţi ascultători în toate.
10 Dar cui îi iertaţi voi ceva, îi iert şi eu. Căci şi eu, ce am iertat – dacă am iertat ceva –, am iertat pentru voi, în faţa lui Cristos,
11 ca să nu dăm cîştig Satanei asupra noastră; căci nu suntem în necunoştinţă despre gîndurile lui.
12 Dar cînd am venit la Troa pentru Evanghelia lui Cristos, şi deşi mi se deschisese o uşă în Domnul,
13 n-am avut odihnă în duhul meu, fiindcă n-am găsit pe Tit, fratele meu, ci, luîndu-mi rămas-bun de la ei, am plecat în Macedonia.
14 Dar mulţumiri fie lui Dumnezeu, care ne duce totdeauna în triumf în Cristos, şi care arată prin noi în orice loc mirosul cunoaşterii Lui.
15 Pentru că noi suntem o mireasmă a lui Cristos pentru Dumnezeu printre cei ce sînt mîntuiţi şi printre cei ce pier:
16 unora, un miros din moarte spre moarte; altora însă, un miros din viaţă spre viaţă. Şi cine este destoinic pentru acestea?
17 Căci noi nu facem negoţ cu Cuvîntul lui Dumnezeu, ca cei mai mulţi; ci vorbim din sinceritate, din Dumnezeu, înaintea lui Dumnezeu, în Cristos.