3
De aceea, nemaiputînd îndura, am găsit de bine să fim lăsaţi singuri în Atena,
şi am trimis pe Timotei, fratele nostru şi împreună-lucrător al lui Dumnezeu în Evanghelia lui Cristos, ca să vă întărească şi să vă îmbărbăteze în credinţa voastră,
ca nimeni să nu se clatine în aceste necazuri, căci voi înşivă ştiţi că la aceasta suntem rînduiţi.
Căci şi cînd eram la voi, vă spuneam mai dinainte că vom avea necazuri, cum s-a şi întîmplat, şi ştiţi.
De aceea şi eu, nemaiputînd îndura, l-am trimis ca să afle despre credinţa voastră, ca nu cumva să vă fi ispitit Ispititorul, şi osteneala noastră să fi fost în zadar.
Dar tocmai a venit Timotei de la voi la noi şi ne-a adus veşti bune despre credinţa şi dragostea voastră, şi că totdeauna aveţi bună amintire despre noi, tînjind să ne vedeţi, aşa cum şi noi pe voi.
De aceea am fost mîngîiaţi, fraţilor, cu privire la voi, în toată nevoia şi necazul nostru, prin credinţa voastră,
pentru că acum trăim, dacă voi staţi tari în Domnul.
Căci ce mulţumire putem da în schimb lui Dumnezeu pentru voi, pentru toată bucuria cu care ne bucurăm din pricina voastră, înaintea Dumnezeului nostru,
10 cerînd peste măsură de mult, noapte şi zi, ca să vă vedem faţa şi să împlinim lipsurile credinţei voastre?
11 Dar însuşi Dumnezeu, Tatăl nostru, şi Domnul nostru Isus să ne îndrepte drumul spre voi!
12 Pe voi însă Domnul să vă facă să sporiţi şi să prisosiţi în dragoste unul faţă de altul şi faţă de toţi, ca şi noi faţă de voi,
13 pentru întărirea inimilor voastre, ca să fie fără vină în sfinţenie, înaintea Dumnezeului nostru şi Tată, la venirea Domnului nostru Isus cu toţi sfinţii Săi. Amin.