1 De aceea şi noi, avînd împrejurul nostru un nor aşa de mare de martori, lepădînd orice povară şi păcatul care ne înfăşoară aşa de uşor, să alergăm cu răbdare în alergarea care ne stă înainte,
2 uitîndu-ne ţintă la Iniţiatorul şi Desăvîrşitorul credinţei, Isus, care, pentru bucuria pusă înaintea Lui, a răbdat crucea, dispreţuind ruşinea, şi S-a aşezat la dreapta tronului lui Dumnezeu.
3 Căci uitaţi-vă bine la Cel ce a răbdat din partea păcătoşilor o aşa de mare împotrivire faţă de Sine, pentru ca să nu obosiţi, descurajînd în sufletele voastre.
4 Voi nu v-aţi împotrivit încă pînă la sînge, luptînd împotriva păcatului.
5 Şi aţi uitat complet îndemnul care vă vorbeşte ca unor fii: „Fiul meu, nu lua cu uşurinţă disciplina Domnului şi nu te descuraja cînd eşti mustrat de El.
6 Căci Domnul disciplinează pe cine iubeşte, şi biciuieşte pe orice fiu pe care-l primeşte”.
7 Ceea ce răbdaţi este pentru disciplină: Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l disciplinează tatăl?
8 Dar dacă sînteţi fără disciplină, de care toţi au avut parte, sînteţi prin urmare copii nelegitimi şi nu fii.
9 Apoi, am avut pe părinţii cărnii noastre ca să ne disciplineze, şi i-am respectat; oare să nu ne supunem cu mult mai mult Tatălui duhurilor, şi să trăim?
10 Căci ei ne disciplinau pentru puţine zile, după cum li se părea că e bine; dar El pentru folosul nostru, ca să avem parte de sfinţenia Lui.
11 Dar orice disciplinare nu pare deocamdată să fie o bucurie, ci o întristare; dar mai pe urmă, aduce celor ce au fost deprinşi prin ea roadă dătătoare de pace a dreptăţii.
12 De aceea: înălţaţi iarăşi mîinile lăsate în jos şi genunchii paralizaţi,
13 şi faceţi cărări drepte pentru picioarele voastre, pentru ca ceea ce este şchiop să nu fie scos din încheietură, ci mai degrabă să fie vindecat.
14 Urmăriţi pacea cu toţi, şi sfinţirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul,
15 purtînd de grijă ca nimeni să nu rămînă în urmă de la harul lui Dumnezeu, ca nu cumva vreo rădăcină de amărăciune, crescînd în sus, să vă tulbure, şi mulţi să fie întinaţi prin ea;
16 ca nimeni să nu fie imoral, sau lumesc ca Esau, care pentru o singură mîncare şi-a vîndut dreptul de întîi născut.
17 Căci ştiţi că mai pe urmă, dorind să moştenească binecuvîntarea, a fost respins – căci n-a găsit loc pentru pocăinţă –, deşi o căuta cu lacrimi.
18 Căci voi nu v-aţi apropiat de muntele care se putea atinge şi de focul aprins şi de negură şi de întuneric şi de furtună
19 şi de sunetul de trîmbiţă şi de glasul cuvintelor rostite, din pricina căruia cei ce l-au auzit au cerut să nu li se mai vorbească nici un cuvînt,
20 – pentru că nu puteau suporta ceea ce era poruncit: „Chiar dacă un animal va atinge muntele, să fie ucis cu pietre (sau străpuns cu săgeata)”.
21 Şi priveliştea aceea era aşa de îngrozitoare, încît Moise a zis: „Sînt înfricoşat şi tremur” –.
22 Ci v-aţi apropiat de muntele Sionului şi de cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc, şi de zecile de mii de îngeri, adunarea de sărbătoare,
23 şi de Adunarea celor întîi născuţi, care sînt înscrişi în ceruri, şi de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, şi de duhurile celor drepţi, făcuţi desăvîrşiţi,
24 şi de Isus, Mijlocitorul unui nou legămînt, şi de sîngele stropirii, care vorbeşte mai bine decît cel al lui Abel.
25 Luaţi seama ca să nu respingeţi pe Cel ce vă vorbeşte! Căci dacă n-au scăpat cei ce au respins pe cel ce dădea rînduieli dumnezeieşti pe pămînt, cu mult mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel care vorbeşte din ceruri,
26 al cărui glas a clătinat atunci pămîntul, dar care acum a promis, zicînd: „Voi mai clătina încă o dată nu numai pămîntul, ci şi cerul”.
27 Dar acest „încă o dată” arată schimbarea a ceea ce poate fi clătinat, adică a celor făcute, astfel ca să rămînă cele care nu pot fi clătinate.
28 De aceea, primind o împărăţie care nu se poate clătina, să avem har, prin care să slujim plăcut lui Dumnezeu, cu evlavie şi teamă,
29 căci Dumnezeul nostru este şi „foc mistuitor”.