Iuda
1
Iuda, rob al lui Isus Cristos, dar fratele lui Iacov, către cei chemaţi, iubiţi în Dumnezeu Tatăl şi păstraţi de Isus Cristos:
Milă vouă, şi pacea şi dragostea să fie înmulţite.
Iubiţilor, pe cînd îmi dădeam toată silinţa să vă scriu despre mîntuirea noastră comună, am fost nevoit să vă scriu ca să vă îndemn să luptaţi pentru credinţa încredinţată sfinţilor odată pentru totdeauna.
Căci s-au strecurat unii oameni, care de mult sînt scrişi mai dinainte pentru condamnarea aceasta, nelegiuiţi, care schimbă în desfrînare harul Dumnezeului nostru şi tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpîn şi Domn, Isus Cristos.
Dar vreau să vă amintesc, deşi ştiţi toate acestea odată pentru totdeauna, că Domnul, după ce a salvat pe popor din ţara Egiptului, a nimicit data următoare pe cei ce n-au crezut.
Şi pe îngerii, care nu şi-au păzit starea de la început, ci şi-au părăsit locuinţa, El i-a păstrat în lanţuri veşnice, sub întuneric, pentru judecata zilei celei mari;
după cum Sodoma şi Gomora şi cetăţile din jurul lor, fiindcă s-au dedat în acelaşi chip ca aceştia la curvie şi au mers după carnea altuia, ne stau înainte ca un exemplu, suferind pedeapsa unui foc veşnic.
în acelaşi fel totuşi, şi aceşti visători îşi întinează la fel carnea, dispreţuiesc stăpînirea şi hulesc gloriile.
Dar arhanghelul Mihail, cînd, împotrivindu-se diavolului, a avut un schimb de vorbe pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să aducă o judecată de hulă, ci a zis: „Domnul să te certe!”
10 Dar aceştia hulesc tot ce nu cunosc şi, în ceea ce ştiu din instinct, ca animale lipsite de raţiune, în acelea se pierd.
11 Vai de ei, pentru că au mers pe calea lui Cain şi s-au dedat cu totul în rătăcirea lui Balaam pentru o răsplată, şi au pierit în răzvrătirea lui Core!
12 Sînt nişte recife ascunse la mesele voastre de dragoste, ospătînd fără teamă împreună cu voi şi păstorindu-se pe ei înşişi; nişte nori fără apă, mînaţi de vînturi, nişte pomi tomnatici fără rod, de două ori morţi, dezrădăcinaţi;
13 nişte valuri înfuriate ale mării, care îşi spumegă ruşinile, nişte stele rătăcitoare cărora le este păstrată negura întunericului pentru totdeauna.
14 Dar Enoh, al şaptelea de la Adam, a profeţit şi despre ei, zicînd: „Iată, a venit Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Săi
15 ca să facă judecată împotriva tuturor şi să dovedească pe toţi cei nelegiuiţi ca vinovaţi cu privire la toate faptele lor nelegiuite pe care le-au făcut în chip nelegiuit, şi cu privire la toate cuvintele aspre pe care le-au vorbit împotriva Lui ca păcătoşi nelegiuiţi”.
16 Ei sînt nişte cîrtitori, nemulţumiţi cu soarta lor, umblînd potrivit poftelor lor; şi gura lor vorbeşte cuvinte umflate, admirînd persoane pentru cîştig.
17 Dar voi, iubiţilor, amintiţi-vă de vorbele rostite mai dinainte de apostolii Domnului nostru Isus Cristos,
18 pentru că ei v-au spus: în timpurile din urmă vor fi batjocoritori, umblînd potrivit poftelor lor nelegiuite.
19 Ei sînt aceia care dau naştere la dezbinări, oameni sufleteşti, neavînd duh.
20 Dar voi, iubiţilor, zidindu-vă pe credinţa voastră preasfîntă, rugîndu-vă prin Duhul Sfînt,
21 păstraţi-vă în dragostea lui Dumnezeu, aşteptînd mila Domnului nostru Isus Cristos pentru viaţa veşnică.
22 Şi fie-vă milă de unii care se îndoiesc;
23 dar pe alţii salvaţi-i, smulgîndu-i din foc; de alţii iarăşi fie-vă milă cu temere, urînd şi cămaşa murdărită de carne.
24 Dar Aceluia, care poate să vă păzească fără poticnire şi să vă pună înaintea gloriei Sale fără cusur, cu veselie,
25 singurului Dumnezeu, Mîntuitorul nostru, prin Isus Cristos, Domnul nostru, să fie glorie, măreţie, tărie şi autoritate, mai înainte de tot timpul, şi acum şi în toată veşnicia! Amin.