1 Isus deci, cu şase zile înainte de Paşte, a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care Isus îl înviase dintre cei morţi.
2 Acolo I-au pregătit deci o cină. Şi Marta slujea, Lazăr însă era unul din cei ce şedea la masă cu El.
3 Maria deci, luînd un litron de mir de nard pur, de mare preţ, a uns picioarele lui Isus şi I-a şters picioarele cu părul ei; dar casa s-a umplut de mirosul mirului.
4 Iuda Iscariot însă, (fiul lui Simon), unul din ucenicii Săi, care urma să-L trădeze, a zis:
5 „De ce nu s-a vîndut acest mir cu trei sute de dinari, şi banii să se fi dat săracilor?”
6 Dar zicea aceasta nu pentru că avea grijă de săraci, ci pentru că era un hoţ şi, avînd punga, lua el ce se punea în ea.
7 Isus a zis deci: „Las-o, căci ea l-a păstrat pentru ziua înmormîntării Mele.
8 Căci pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna”.
9 O mare mulţime dintre iudei au aflat deci că El era acolo şi au venit, nu numai din pricina lui Isus, ci ca să vadă şi pe Lazăr, pe care-l înviase dintre cei morţi.
10 Marii preoţi s-au sfătuit însă să omoare şi pe Lazăr,
11 pentru că din pricina lui mulţi dintre iudei plecau şi credeau în Isus.
12 În ziua următoare, mulţimea cea mare care venise la sărbătoare, auzind că vine Isus la Ierusalim,
13 au luat ramuri de palmier şi I-au ieşit în întîmpinare, şi strigau tare: „Osana! Binecuvîntat este Cel ce vine în Numele Domnului şi împăratul lui Israel!”
14 Dar Isus, găsind un măgăruş, S-a aşezat pe el, după cum este scris:
15 „Nu te teme, fiica Sionului; iată, împăratul tău vine şezînd pe mînzul unei măgăriţe”.
16 Ucenicii Lui n-au înţeles acestea de la început; dar, cînd a fost glorificat Isus, atunci şi-au amintit că acestea erau scrise despre El, şi că ei îi făcuseră acestea.
17 Mulţimea deci, care fusese cu El cînd chemase pe Lazăr din mormînt şi-l înviase dintre cei morţi, a adus mărturie.
18 De aceea, mulţimea L-a şi întîmpinat, pentru că au auzit că făcuse acest semn.
19 Fariseii au zis deci între ei: „Vedeţi că nu foloseşte la nimic: iată, lumea s-a dus după El!”
20 Erau însă cîţiva greci, dintre cei ce se suiseră să se închine la sărbătoare;
21 aceştia deci s-au apropiat de Filip, cel din Betsaida Galileii, şi l-au rugat, zicînd: „Domnule, dorim să vedem pe Isus”.
22 Filip a venit şi a spus lui Andrei; Andrei şi Filip au venit şi au spus lui Isus.
23 Dar Isus le-a răspuns, zicînd: „A venit ceasul ca să fie glorificat Fiul omului.
24 Adevărat, adevărat vă spun: Dacă grăuntele de grîu, care a căzut pe pămînt, nu moare, rămîne singur; dar dacă moare, aduce multă roadă.
25 Cine îşi iubeşte viaţa sufletului, o pierde; şi cine îşi urăşte viaţa su­fletului în lumea aceasta, o va păstra pentru viaţa veşnică.
26 Dacă îmi slujeşte cineva, să Mă urmeze; şi unde sînt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă îmi slujeşte cineva, Tatăl îl va cinsti.
27 Acum sufletul Meu este tulburat. Şi ce să zic? ‘Tată, salvează-Mă din ceasul acesta?’ Dar tocmai pentru aceasta am venit pînă la ceasul acesta!
28 Tată, glorifică Numele Tău!” Din cer a venit deci un glas: „L-am şi glorificat, şi-L voi glorifica iarăşi!”
29 Mulţimea deci, care stătea şi asculta, a zis că a fost un tunet. Alţii ziceau: „Un înger a vorbit cu El”.
30 Isus a răspuns şi a zis: „Nu din pricina Mea a fost glasul acesta, ci din pricina voastră.
31 Acum este judecata acestei lumi, acum stăpînitorul acestei lumi va fi aruncat afară.
32 Şi Eu, după ce voi fi înălţat de pe pămînt, voi atrage la Mine pe toţi”.
33 Dar spunea aceasta ca să arate cu ce moarte urma să moară.
34 Mulţimea I-a răspuns deci: „Noi am auzit din Lege că Cristosul rămîne pentru totdeauna; şi cum zici Tu că Fiul omului trebuie să fie înălţat? Cine este acest Fiu al omului?”
35 Isus deci le-a zis: „Lumina mai este puţin timp printre voi. Umblaţi cît aveţi lumina, ca să nu vă cuprindă întunericul; şi cine umblă în întuneric nu ştie unde merge.
36 Cîtă vreme aveţi lumina, credeţi în lumină, ca să deveniţi fii ai luminii”. Isus le-a spus acestea, şi a plecat şi S-a ascuns de ei.
37 Dar deşi făcuse atîtea semne înaintea lor, nu credeau în El,
38 ca să se împlinească cuvîntul pe care l-a zis profetul Isaia: „Doamne, cine a crezut ceea ce a auzit de la noi? Şi cui i-a fost descoperit braţul Domnului?”
39 De aceea nu puteau crede, pentru că Isaia a zis iarăşi:
40 „Le-a orbit ochii şi le-a împietrit inima, ca să nu vadă cu ochii şi să nu înţeleagă cu inima, şi să nu se întoarcă, şi să-i vindec”.
41 Isaia a spus acestea pentru că a văzut gloria Lui, şi a vorbit despre El.
42 Totuşi, chiar şi dintre mai-mari, mulţi au crezut în El; dar, din pricina fariseilor, nu-L mărturiseau, ca să nu fie excluşi din sinagogă.
43 Căci au iubit gloria de la oameni mai mult decît gloria de la Dumnezeu.
44 Isus însă a strigat şi a zis: „Cine crede în Mine, nu crede în Mine, ci în Cel ce M-a trimis.
45 Şi cine Mă priveşte, priveşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine.
46 Eu am venit ca lumină în lume, ca oricine crede în Mine să nu rămînă în întuneric.
47 Şi dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu le păzeşte, nu Eu îl judec; căci Eu n-am venit ca să judec lumea, ci ca să mîntuiesc lumea.
48 Pe cine Mă respinge şi nu primeşte cuvintele Mele, are cine să-l judece: Cuvîntul, pe care l-am vorbit Eu, acela îl va judeca în ziua cea din urmă;
49 pentru că Eu n-am vorbit de la Mine însumi, ci Tatăl, care M-a trimis, El însuşi Mi-a dat poruncă, ce să spun şi ce să vorbesc.
50 Şi ştiu că porunca Lui este viaţă veşnică. De aceea, ce vorbesc, vorbesc aşa cum Mi le-a spus Tatăl”.