11
Dar era un oarecare om bolnav, Lazăr din Betania, satul Măriei şi al Martei, sora ei.
Maria însă era aceea care a uns pe Domnul cu mir şi I-a şters picioarele cu părul ei, şi al cărei frate, Lazăr, era bolnav.
Surorile au trimis deci la El, zicînd: „Doamne, iată, acela pe care-l iubeşti este bolnav”.
Dar cînd a auzit, Isus a zis: „Boala aceasta nu este spre moarte, ci pentru gloria lui Dumnezeu, ca Fiul lui Dumnezeu să fie glorificat prin ea”.
Isus însă iubea pe Marta şi pe sora ei şi pe Lazăr.
Deci, cînd a auzit El că este bolnav, atunci a rămas două zile în locul în care era.
Apoi, după aceasta, a zis ucenicilor: „Să mergem iarăşi în Iudeea”.
Ucenicii I-au zis: „Rabi, acum căutau iudeii să Te omoare cu pietre, şi iarăşi Te duci acolo?”
Isus a răspuns: „Nu sînt douăsprezece ceasuri în zi? Dacă umblă cineva ziua nu se poticneşte, pentru că vede lumina acestei lumi;
10 dar dacă cineva umblă noaptea, se poticneşte, pentru că lumina nu este în el”.
11 A spus acestea, şi după aceea le-a zis: „Lazăr, prietenul nostru, a adormit, dar Mă duc ca să-l trezesc din somn”.
12 Deci ucenicii I-au zis: „Doamne, dacă a adormit, se va face bine”.
13 Dar Isus vorbise despre moartea lui, ei însă socoteau că vorbeşte despre odihna somnului.
14 Atunci Isus le-a spus pe fată: „Lazăr a murit.
15 Şi Mă bucur pentru voi că n-am fost acolo, ca să credeţi. Dar să mergem la el”.
16 Deci Toma, zis Geamăn, a spus celor împreună-ucenici cu el: „Să mergem si noi ca să murim cu El!”
17 Cînd a venit deci Isus, l-a găsit deja fiind de patru zile în mormînt.
18 Dar Betania era aproape de Ierusalim, cam la cincisprezece stadii.
19 Mulţi însă din iudei veniseră la Marta şi Măria, ca să le îmbărbăteze din pricina fratelui lor.
20 Deci Marta, cînd a auzit că vine Isus, L-a întîmpinat, dar Maria şedea în casă.
21 Marta a zis deci lui Isus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu!
22 Dar şi acum, ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu, îţi va da Dumnezeu”.
23 Isus i-a zis: „Fratele tău va învia”.
24 Marta I-a zis: „Ştiu că va învia la înviere, în ziua cea din urmă”.
25 Isus i-a zis: „Eu sînt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar muri, va trăi.
26 Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi aceasta?”
27 Ea I-a zis: „Da, Doamne, cred că Tu eşti Cristosul, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce vine în lume”.
28 Şi după ce a spus aceasta, s-a dus şi a chemat pe sora ei, Măria, zicînd în ascuns: „Învăţătorul este aici şi te cheamă”.
29 Dar ea, cînd a auzit aceasta, s-a sculat repede şi s-a dus la El.
30 Isus însă nu venise încă în sat, ci era tot în locul unde îl întîmpinase Marta.
31 Deci iudeii, care erau cu ea în casă şi o îmbărbătau, cînd au văzut că Maria s-a sculat repede şi a ieşit, au mers după ea, socotind că se duce la mormînt ca să plîngă acolo.
32 Maria deci, cînd a venit unde era Isus şi L-a văzut, a căzut la picioarele Lui, zicîndu-I: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu”.
33 Deci Isus, cînd a văzut-o plîngînd, şi pe iudeii care veniseră cu ea plîngînd, a gemut de indignare în duh şi S-a tulburat.
34 Şi a zis: „Unde l-aţi pus?” Ei I-au zis: „Doamne, vino şi vezi!”
35 Isus plîngea.
36 Deci iudeii au zis: „Iată cum îl iubea!”
37 Dar unii din ei au zis: „El, care a deschis ochii orbului, nu putea face ca nici acesta să nu moară?”
38 Isus deci, gemînd iarăşi de indignare în. Sine, a venit la mormînt, care însă era o peşteră, şi peste ea era o piatră.
39 Isus a zis: „Luaţi piatra”. Marta, sora celui mort, I-a zis: „Doamne, miroase deja, căci este de patru zile mort”.
40 Isus i-a zis: „Nu ţi-am spus că, dacă crezi, vei vedea gloria lui Dumnezeu?”
41 Au luat deci piatra (din locul unde zăcea mortul). Dar Isus a ridicat ochii în sus şi a zis: „Tată, îţi mulţumesc că M-ai ascultat.
42 Ştiam însă că totdeauna Mă asculţi; dar am zis din pricina mulţimii care stă împrejur, ca să creadă că Tu M-ai trimis”.
43 Şi după ce a zis acestea, a strigat cu glas tare: „Lazăr, vino afară!
44 Mortul a ieşit, legat la picioare şi mâini cu fâşii de pînză, şi faţa lui era înfăşurată cu o batistă. Isus le-a zis: „Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă”.
45 Mulţi deci dintre iudeii care au venit la Maria şi au văzut ce făcuse El au crezut în El.
46 Dar unii din ei s-au dus la farisei şi le-au spus ce făcuse Isus.
47 Atunci marii preoţi şi fariseii au adunat Sinedriul şi au zis: „Ce facem, pentru că Omul acesta face multe semne?
48 Dacă-L lăsăm aşa, toţi vor crede în El, şi vor veni romanii şi ne vor lua şi locul, şi naţiunea”.
49 Unul oarecare dintre ei însă, Caiafa, fiind mare preot în anul acela, le-a zis: „Voi nu ştiţi nimic,
50 nici nu vă gîndiţi că este în folosul vostru să moară un singur om pentru popor, şi să nu piară toată naţiunea”.
51 Dar aceasta nu a spus-o de la el însuşi ci, fiind mare preot în anul acela, a profeţit că Isus urma să moară pentru naţiune.
52 Şi nu numai pentru naţiune, ci şi ca să adune într-unui singur pe copiii lui Dumnezeu cei risipiţi.
53 Din ziua aceea deci, s-au sfătuit ca să-L omoare.
54 Isus deci nu mai umbla pe faţă printre iudei, ci a plecat de acolo în ţinutul aproape de pustie, într-o cetate numită Efraim; şi a rămas acolo cu ucenicii.
55 Dar Pastele iudeilor era aproape. Şi mulţi de la ţară s-au suit la Ierusalim înainte de Paşte, ca să se purifice.
56 Ei căutau deci pe Isus, şi vorbeau unul cu altul stînd în templu: „Ce vi se pare? Că nu va veni nicidecum la sărbătoare?”
57 Dar marii preoţi şi fariseii dăduseră porunci că, dacă ştie cineva unde este, să le arate, ca să-L prindă.